Începutul, sau de ce ursulețul a hotărât să pornească la drum
Trăia într-un oraș frumos, cald și mic un tânăr vrăjitor pe nume Dobromir. Îi ajuta cu bucurie pe toți și era prieten cu fiecare locuitor.
Când construia o casă împreună cu o familie nou sosită în oraș, căci încă nu avea o locuință, trebuia să o ridice cât mai repede. Alteori ajuta un coșar obosit după o zi de muncă să curețe ultimul horn din tură. Alteori căuta păpușa pierdută a unei fetițe.
Vrăjitorul nu refuza niciodată un ajutor omenesc simplu. Doar că nu reușea să facă vreo minune și să-i ajute pe oameni cu darul său magic.
Dobromir se întrista atât de mult, încât a încetat și el să mai creadă în magie. Era ca o pasăre care cunoscuse frumusețea zborului, dar își pierduse puterea de a zbura.
Zi după zi încerca fără încetare să facă ceva deosebit, ca să-și recapete darul primit la naștere. Dar nu ieșea nimic. Nu putea oferi oamenilor nici flori frumoase de sărbătoare, nici vânt care să ridice zmeiele în aer. Se certa tot mai mult și hotărî că nu merită să fie numit vrăjitor.
În casa lui modestă era mereu mâncare pentru cei flămânzi, ajutor pentru cei care îl căutau și adăpost pentru cei care nu aveau unde să meargă. Dar nu mai avea bucurie și fericire, pentru că un vrăjitor nu se poate bucura când nu reușește nici cea mai mică vrajă. Soarele intra tot mai rar în casă, și apoi a venit iarna.
În casa lui Dobromir exista un obiect deosebit de prețuit: ursulețul Bobocel, un dar primit de la mama lui, pe care îl păstra cu grijă. Ursulețul stătea pe raftul lui confortabil și îl privea pe vrăjitor. Își amintea de el când era un băiețel mic, iar acum devenise un om adult, bun și cinstit. Îl cunoștea vesel și fericit, dar și trist, așa cum era acum, complet necrezând că va mai putea dărui oamenilor minuni.
Bobocel știa cât de mult îl dureau sufletul pe prietenul său trădările celor care stăteau alături de el doar atâta timp cât aveau nevoie de ajutor. Dar sufletul lui Dobromir nu-și pierdea curăția și deschiderea și vedea mereu în toate doar partea bună.
Ursulețului îi plăcea această calitate minunată a vrăjitorului. Îi plăcea cum se bucura Dobromir atunci când reușea să ajute pe cineva, pentru că atunci știa că ziua nu a trecut degeaba.
Acum, mai mult ca oricând, Bobocel voia să-l ajute pe prietenul său dezamăgit și să-i vadă din nou zâmbetul, asemănător soarelui. Dar ce putea să facă un ursuleț de pluș? Se gândi mult, dar nu-i venea nicio idee.
Deodată, ursulețul auzi pași cunoscuți. Era Dobromir care se întorsese acasă. Vrăjitorul se așeză în fotoliu, se învălui într-o pătură și, privind pe fereastră, spuse:
Știi, prietenul meu Bobocel, uneori mi se pare că tu înțelegi totul. Chiar mai bine decât mulți oameni ce mă frământă. Dar tu nu știi să vorbești și de aceea nu-mi poți da niciun sfat... Afară s-a făcut frig și a nins atât de mult, o adevărată poveste de iarnă! Dar de ce să povestesc? Acum îți arăt eu!
Vrăjitorul trase pătura la o parte, se ridică și, luând ursulețul de pe raft, îl duse la fereastră, ca să poată admira peisajul de iarnă.
Uite, privește, micuțule! Nu este frumos orașul nostru iarna, învelit în albul zăpezii? Acolo, departe, se vede pădurea care doarme sub zăpadă până la primăvară. Crede-mă, e foarte frumoasă. Iar dincolo de pădure este marea... Poate că undeva acolo există ceva care ar putea să mă ajute să fac o minune. Fiecare vrăjitor poate face minuni, dar nu și eu... Ei bine, prietene, nu avem timp de călătorii. Aici sunt multe de făcut, dar îți spun: a călători este minunat!
Dobromir oftă trist, îl așeză pe ursuleț pe raft, își turnă o ceașcă de ceai aromat, bău din ea stând lângă fereastră, privi apusul, apoi se întinse pe canapeaua lui preferată și adormi.
Ursulețul privea vrăjitorul adormit și își aminti cum îl plimba Dobromir pe leagăn, cum îi citea povești despre călătorii, cavaleri curajoși și vrăjitori buni, pe când era încă un băiețel. Cum stătea cu el pe pajiște și privea norii. Atunci, vrăjitorului îi plăcea să observe natura, auzea în respirația ei o muzică deosebită, care se schimba odată cu vremea și anotimpurile.
Dobromir simțea cât de important este să ai grijă de fiecare floare, cât de prețios este fiecare cântec de pasăre, cât de magică este muzica apei unui pârâu zglobiu de lângă casă. Și deodată ursulețul înțelese cum îl poate ajuta pe prietenul său!
Eu, Bobocel, voi porni la drum și voi găsi ceea ce îl va ajuta pe Dobromir să facă din nou minuni, cum se cuvine unui vrăjitor, mai ales unuia atât de bun și cinstit! Am hotărât! Voi fi curajos și voi aduce din nou bucuria prietenului meu, bucuria pe care o dă o minune făcută pentru cineva.
Ursulețul coborî cu grijă de pe raft, aruncă încă o privire vrăjitorului adormit, care sigur visa un vis frumos, îl atinse cu lăbuța pe mână și, deschizând încet ușa, ieși pe prag.
Primele raze ale soarelui abia se iveau la orizont. Ce frumos! Zăpada strălucea în zori, gerul îi ciupea nasul. În fața ursulețului se deschidea o lume vastă, minunată și în același timp înfricoșătoare prin necunoscutul ei, pe care nu o cunoscuse stând pe raftul său confortabil. Acum trebuia să o întâmpine, ca să găsească ceea ce va ajuta prietenul să creadă din nou în minune.
Ursulețului îi era frică să pornească la drum. Nu știa ce caută, dar trebuia musai să-l ajute pe vrăjitor. Bobocel sări în sania pădurarului, care în fiecare dimineață făcea turul pădurii, verificând dacă totul este în regulă cu locuitorii ei.
Pădurarul ieși din casă, aduse calul, îl înhămă la sanie și, așezându-se comod, porni la drum, fără să bănuiască micul călător care venea cu el.
Drumul nu a fost lung, iar ursulețul ajunse în pădurea de iarnă, acoperită cu zăpadă. Când pădurarul opri sania, ursulețul coborî cu grijă și porni mai departe pe jos. Trebuia să se grăbească, fiecare minut conta!
Călătoria ursulețului de pluș prin pădurea de iarnă
Era frig pentru lăbuțele moi de pluș care se strecurau prin pădure. Cădeau mereu în zăpadă, dar trebuia să meargă înainte, și ursulețul continua drumul.
Mult timp merse, privind atent în jur, gândindu-se că poate în pădure se ascunde ceea ce căuta. Dar nu găsi nimic și, obosit, se așeză lângă un copac. Deodată, din apropiere sări un iepuraș. Se uită cu atenție la ursuleț.
Salut! Eu sunt Puf! Și tu, probabil, ești rudă cu domnul Urs. Hai să te conduc la bârlogul lui. Ciudat, îmi părea că toți ursii dorm iarna, nu se vizitează unii pe alții...
Ursulețul zâmbi și spuse:
Salut, Puf! Nu sunt deloc rudă cu domnul Urs, sunt doar un ursuleț de pluș, Bobocel, de aceea nu dorm.
Dar ce cauți atunci în pădure și cu ce te pot ajuta? întrebă Puf.
Ursulețul își scărpină capul de pluș și începu să povestească:
Nu știu cum mă poți ajuta, dar am plecat în pădure ca să-l scot la liman pe prietenul meu, un vrăjitor bun. Am fost dăruit lui când era încă mic, iar acum e om mare. Știi câți oameni a ajutat cu mâinile lui! Dar de mult timp nu mai poate face nicio minune, și asta îl supără tare. A încetat să mai creadă în magie și consideră că nu mai merită să fie numit vrăjitor. De aceea am pornit la drum ca să găsesc ceea ce îl va ajuta să creadă iar în sine și să-i redea puterea de a face minuni. Pădurea aceasta este aproape de casa noastră, de aceea am început călătoria de aici. Nu aveți cumva în pădure ceva din ceea ce caut?
Puf își mângâie urechea cu lăbuța. Nu văzuse nimic de felul acesta, dar îi dorea mult să-l ajute pe ursuleț.
Nu am văzut ce cauți tu, dar bunicul Buhă știe totul și cu siguranță te poate ajuta. Hai, te conduc eu la el!
Drumul a fost lung, dar cu Puf ursulețului nu-i era frică, iar calea părea mai veselă. În sfârșit, ursulețul și Puf ajunseră la un stejar bătrân, unde trăia bunicul Buhă. Puf strigă:
Bună, bunicule Buhă! Avem mare nevoie de sfatul tău!
În aceeași clipă, pe o creangă apăru bufnița, se uită atent la oaspeți și spuse:
Bună ziua! Ei bine, dacă aveți nevoie de sfat, vă ajut cu plăcere în tot ce pot.
Ursulețul era foarte bucuros și hotărî să povestească cât mai repede ceea ce nu-i dădea pace.
Bunicul Buhă se gândi. Chiar știa multe, dar nu știa cum să-l ajute pe ursuleț. Nu exista nimic de felul acesta în pădure.
Aici nu vei găsi nimic, oricât te-ai strădui. Ai o sarcină grea, dar dorința ta de a-l ajuta pe prieten îți va arăta ce cauți. Am auzit de la bunicul meu că în mare, dincolo de pădurea noastră, există ceva deosebit. Pornește într-acolo. Puf te va duce la cerbul Coadă-Albă, iar el te va duce până la mal, căci drumul cu lăbuțele tale mici va fi lung. Eu îți dăruiesc o conuri de brad, ca să nu uiți pădurea noastră. Uite, ține-o.
Ursulețul ridică conul și îl strânse bine în lăbuțele de pluș. Nu era chiar ceea ce căuta, dar era un dar foarte prețios. Micul călător știa ferm că își va continua drumul și era recunoscător pentru ajutorul lui Puf și al bunicului Buhă.
Mulțumesc, bunicule Buhă, pentru sfat. Trebuie să plecăm. La revedere!
La revedere, Bobocel, micuț și curajos călător! Ai învățat multe pe locuitorii pădurii. Nu vom uita curajul tău, fie ca drumul tău să fie bun și ceea ce cauți să se găsească negreșit! spuse bunicul Buhă la despărțire.
Puf și ursulețul ajunseră repede la Coadă-Albă.
Bună, Puf! Mă bucur să te văd! Ce te aduce la mine?
Bună, Coadă-Albă! Ursulețului de pluș Bobocel îi trebuie ajutor. Trebuie să-l ajuți pe cel drag lui cât mai repede. Merge spre mare, dar cu lăbuțele lui mici va ajunge acolo foarte greu. Nu ai putea să-l duci? spuse iepurașul.
Cu siguranță că te ajut cu plăcere! Bobocel, urcă-te pe spatele meu și ține-te bine, răspunse Coadă-Albă, lăsându-se pe zăpadă, ca ursulețului să-i fie mai ușor să urce.
Mulțumesc, Puf, la revedere! Nu te voi uita și nici ajutorul tău, îi spuse ursulețul iepurașului.
La revedere, Bobocel! Mult noroc la drum, și să găsești ceea ce cauți, răspunse Puf.
Cerbul se ridică și îl duse pe ursuleț spre mare, unde micul călător de pluș avea să încerce să găsească ceea ce va readuce credința vrăjitorului în minune. Cerbulețul ajunse repede la mare cu ursulețul. Bobocel coborî de pe spatele cerbului.
Mulțumesc, Coadă-Albă, că m-ai dus atât de repede. Nu voi uita ajutorul tău. Trebuie să mă grăbesc, nu pot aștepta. La revedere!
Drum bun, curajosul ursuleț Bobocel, și să se găsească ceea ce cauți! spuse la despărțire Coadă-Albă.
Ajuns la apă, ursulețul văzu o barcă și, urcându-se în ea, adormi, căci era foarte obosit după o zi plină de aventuri și întâlniri. Ursulețul dormea și visa că se întorsese acasă, iar Dobromir, ca în copilăria îndepărtată, zâmbea, făcând o minune pentru întregul oraș: dăruia tuturor locuitorilor flori nemaivăzute, care înfloreau pe toate straturile.
Călătoria ursulețului de pluș pe întinderile mării
A venit dimineața, iar zgomotul valurilor îl trezi pe ursuleț. Micul călător privi în jur. Cât dormise, venise un pescar și plecase cu barca lui în larg.
Marea era incredibil de frumoasă și liniștită. Balansa ușor barca. Ursulețului îi era frică, pentru că se îndepărta tot mai mult de casă. Dar nu găsise încă ceea ce ar putea ajuta vrăjitorul să creadă din nou în minune, așa că nu mai era cale de întoarcere, doar înainte.
Marea era minunată. Iarna era, desigur, altfel, ca toată natura, dar valurile ei aveau o muzică și o frumusețe aparte.
Ursulețul își aminti din nou de vrăjitor, căruia îi plăcea să observe natura. I-ar fi plăcut priveliștea care se deschidea ochilor ursulețului. Trebuia să fie curajos și să caute mai cu îndârjire ceea ce ar ajuta prietenul. Și noua pagină a călătoriei, deschisă odată cu zorii, nu trebuia să se piardă.
Privind marea, micul călător nu putea vedea nimic deosebit. Deodată, la suprafața apei apăru o foca. Ursulețul o privi cu atenție, iar foca, observându-l, înotă până la barcă.
Bună, eu sunt Sprintenel! Dar tu cine ești? Ce te-a adus în marea noastră rece și nordică?
Bună, Sprintenel! Eu sunt ursulețul de pluș Bobocel. Am plecat în mare ca să-l ajut pe prietenul meu, un vrăjitor bun. Am fost dăruit lui când era încă mic, iar acum e om mare. Știi câți oameni a ajutat! Dar de mult timp nu mai poate face nicio minune și asta îl supără tare. Consideră că nu mai merită să fie numit vrăjitor. Am plecat la drum ca să găsesc ceea ce îi va reda puterea de a face minuni. Mi-am început călătoria în pădure, dar acolo nu am găsit ce caut. Bunicul Buhă a spus că în mare e ceva deosebit. Și iată-mă aici. Nu aveți cumva în mare ceva din ceea ce caut, ca să-l ajut pe cel drag? răspunse ursulețul foci.
Sprintenel își scărpină capul.
Nu știu nimic deosebit în marea noastră și cu siguranță nu am văzut ceva asemănător cu ceea ce cauți tu. Te duc la unchiul Balenă. El este cel mai înțelept de aici și cu siguranță te poate ajuta. Urcă-te pe spatele meu, și înotăm până la el.
Ursulețul trecu din barcă pe spatele lui Sprintenel, iar aceștia porniră spre unchiul Balenă. Drumul nu a fost lung, iar Sprintenel a găsit fără greutate o balenă uriașă, care plutea încet în căutarea unor știri interesante.
Bună, unchiule Balenă! Avem mare nevoie de ajutorul tău, de sfatul tău înțelept!
Unchiul Balenă se bucură să-l vadă pe Sprintenel și îi plăcea să dea sfaturi, atunci când i se cerea asta. Căci dacă cineva cere un sfat, înseamnă că poți ajuta, iar a ajuta este un lucru necesar.
Bună ziua! Dacă aveți nevoie de un sfat, spuneți despre ce este vorba. Cu ce pot, vă ajut.
Ursulețul era foarte bucuros că unchiul Balenă a fost de acord să-l ajute și hotărî să povestească cât mai repede ceea ce nu-i dădea pace.
Balena se gândi mult la povestea ursulețului și, în cele din urmă, spuse:
Ai o sarcină grea, Bobocel. Ceea ce cauți nu se află în mare, oricât te-ai strădui. Dar avem perle nordice! Sprintenel, pune-l pe ursuleț pe spatele meu și adu-i în dar o perlă deosebită, care se poate găsi doar aici. În mările calde perlele sunt altele... Apoi îl voi duce pe Bobocel la mal. Să plece spre munți, poate acolo va găsi ceea ce caută.
Sprintenel îl așeză pe ursuleț pe spatele unchiului Balenă și, scufundându-se, în aceeași clipă ieși la suprafață ținând în aripioare ceva incredibil de frumos.
Iată perla ta, Bobocel, ca să nu uiți călătoria la noi. Îmi pare rău că nu avem nimic altceva pentru tine, dar am fost bucuros să ajut un curajos ca tine. Sunt sigur că vei găsi ceea ce cauți. La revedere, Bobocel, drum bun!
La revedere, Sprintenel! Mulțumesc pentru tot. Nu voi uita ajutorul tău! spuse ursulețul la despărțire.
Unchiul Balenă l-a dus repede pe ursuleț până la o țărm stâncos. După ce l-a lăsat pe micul călător, spuse:
La revedere, Bobocel! Ai învățat multe pe noi, locuitorii mării, micul călător curajos. Nu vom uita bunătatea ta și fie ca drumul tău să fie bun. Negreșit găsește ceea ce cauți!
Mulțumesc pentru sfat, pentru ajutor și pentru dar, unchiule Balenă. Nu voi uita bunătatea voastră, la revedere! spuse ursulețul, adresându-se balenei care se depărta înot.
Ursulețul privi în jur și văzu în fața lui munții înalți. Era înfricoșător să meargă mai departe, un ursuleț de pluș mic, dar trebuia să-și continue călătoria.
Nu găsise nimic deosebit nici în pădure, nici în mare, așa că trebuia să fie curajos și să meargă înainte. Iar ursulețul porni pe cărarea de munte, privind în jur, ca să nu scape nimic din ceea ce căuta.
Ce întâlniri și peisaje uimitoare îl așteptau înainte, nu știa. Dar i-a venit în minte Dobromir. Cât de mult i-ar fi plăcut munții! Ar fi vrut să se întoarcă repede la vrăjitor și să-l vadă fericit, crezând în minune, cum se cuvine unui om atât de bun. Și ursulețul porni mai repede.
Călătoria ursulețului de pluș prin munți
Era greu pentru un ursuleț de pluș prin munții de iarnă. Zăpada era frumoasă, dar pe vârfuri era și mai multă decât în pădure, și lăbuțele mici abia reușeau să meargă. Vântul era mult mai puternic și mai rece.
Ursulețul era complet epuizat. Se așeză, sprijinindu-și spatele de munte, și începu să se gândească cum să găsească aici ceea ce l-ar ajuta pe prieten. Nu-și putea închipui nici măcar ce ar putea fi. Deodată, chiar în fața lui, zări un ieduț mic. Iedul îl privea cu atenție.
Bună, eu sunt iedul Ionuț. Nu sunt un ied obișnuit, ci unul de munte. Nu te-am mai întâlnit până acum la noi în munți. Cine ești? Ce te-a adus aici?
Bună, Ionuț, eu sunt ursulețul de pluș Bobocel! Am plecat în munți ca să-l ajut pe prietenul meu, un vrăjitor bun. Am fost dăruit lui când era încă mic, iar acum e om mare. Știi câți oameni ajută cu mâinile lui? Dar acum nu mai poate face nicio minune și asta îl supără. Și-a pierdut credința în minuni și consideră că nu mai merită să fie numit vrăjitor. Am plecat ca să găsesc ceea ce îl va ajuta să-și recapete puterea de a face minuni. Am început în pădure, dar acolo nu am găsit nimic. Unchiul Balenă mi-a spus să caut ceva în munți... Nu aveți cumva ceva din ceea ce caut, Ionuț? răspunse ursulețul iedului.
Iedul se gândi. Nu văzuse nimic de felul acesta în munți, dar îi dorea să-l ajute pe ursuleț.
Nu am văzut ceea ce cauți tu, dar înțeleptul bunicul Irbis știe totul și cu siguranță te poate ajuta. Urcă-te pe spatele meu, te duc eu la el.
Drumul nu a fost lung, căci Ionuț se mișca ușor prin munți, cum se cuvine unui ied de munte, și curând ajunseră la peștera bătrânului Irbis. Ionuț strigă:
Bună, bunicule Irbis! Avem mare nevoie de sfatul tău!
În aceeași clipă, din peșteră apăru Irbis, mare, într-o blană frumoasă. Privind atent oaspeții, spuse:
Bună ziua! Ei bine, dacă aveți nevoie de sfat, vă ajut cu plăcere în tot ce pot. Spuneți-mi ce s-a întâmplat.
Ursulețul era foarte bucuros că înțeleptul bunicul Irbis a fost de acord să-l ajute și hotărî să povestească cât mai repede ceea ce nu-i dădea pace.
Irbis îl ascultă pe Bobocel și se gândi. Știa cu adevărat totul despre munți, dar nu știa cum să-l ajute pe ursuleț.
Aici nu vei găsi nimic, oricât te-ai strădui. Ai o sarcină grea, Bobocel, dar dorința ta de a ajuta un prieten este lăudabilă. Urcă-te pe spatele meu, te duc la un vechi prieten de-al meu, vulturul Aripiche. Poate el te va putea ajuta. Iar lui Ionuț îi e timp să se întoarcă acasă, la mama lui, care sigur se îngrijorează...
Ionuț se apropie de ursuleț și își aplecă botișorul, iar ursulețul, mângâindu-l cu lăbuța de pluș, spuse:
La revedere, Ionuț! Mulțumesc că nu m-ai lăsat singur în munți. Nu voi uita ajutorul și bunătatea ta.
La revedere, Bobocel! Drum bun și să se găsească negreșit ceea ce cauți, spuse la despărțire Ionuț.
Ursulețul urcă pe spatele bătrânului Irbis și continuă drumul. În curând ajunseră la Aripiche, care trăia pe vârful munților. Aripiche, văzându-l pe prieten, se apropie de călători.
Bună, prietene! Și tu, ursule, bună! Ce vă aduce pe la mine?
Bună, Aripiche! Ursulețului de pluș Bobocel îi trebuie neapărat ajutor pentru prietenul său vrăjitor cât mai repede. Vrăjitorul și-a pierdut credința în minuni, iar ursulețul a hotărât să găsească ceea ce îl va ajuta. A început călătoria în pădure, dar acolo nu a găsit nimic. Bunicul Buhă i-a spus că în mare e ceva deosebit. A plecat în mare, dar nici acolo nu a găsit nimic. Unchiul Balenă i-a sugerat să meargă în munți, dar nici în munți nu avem nimic de felul acesta... Tu zburi prin lume, știi multe, poate îi spui unde să caute ceea ce îl va ajuta pe vrăjitor?
Vulturul se gândi.
De când zbor prin lume, nu am văzut așa ceva. Nu veți găsi ceea ce cauți tu, micuțule, în toată lumea. Te cunosc și pe tine, Bobocel, și pe vrăjitor. L-am văzut azi dimineață. Vrăjitorul, după ce te-a pierdut, s-a întristat și mai tare, și mi se pare că e timpul să îți încheii călătoria și să te întorci acasă. Te duc chiar până la casă, curajosul meu călător, urcă-te pe spatele meu.
Ursulețul era foarte trist că nu putea găsi ceea ce ar fi putut readuce vrăjitorului credința în minune. Nu exista nimic în toată lumea care să-i poată ajuta prietenul.
Ei bine, dacă nu am reușit să-l ajut pe prietenul meu, nu trebuie să-l întristez și mai tare. Este timpul să mă întorc acasă. Mulțumesc, bunicule Irbis, nu voi uita bunătatea și ajutorul vostru. La revedere!
La revedere, Bobocel! Ai învățat multe pe noi, locuitorii munților, micul și curajosul călător. Nu te vom uita, iar drumul tău să fie bun! spuse bunicul Irbis la despărțire.
Ursulețul se urcă pe spatele vulturului, iar Aripiche se înălță. Zburau atât de sus, încât oamenii, copacii și casele păreau mici. Ah, cât de frumos era pământul iarna, privit din zborul vulturului! Ursulețului îi tăia răsuflarea din cauza acestei frumuseți.
Iată că apăru pârâul cunoscut, iar vulturul aterizează pe poiana de lângă casa vrăjitorului. Ursulețul îi zâmbi prietenos lui Aripiche.
Mulțumesc, Aripiche, că m-ai dus acasă. Nu voi uita ajutorul tău! La revedere!
Mă bucur că te-am putut ajuta, curajosule ursuleț Bobocel, chiar dacă nu am găsit ceea ce căutai. Dar ne-ai învățat multe. Ești un adevărat prieten, gata să faci o călătorie grea de dragul celui drag. La revedere! Nu te întrista, totul va fi bine! Și la despărțire îți dăruiesc penița mea, ca să nu uiți munții, spuse Aripiche, întinzând în cioc o pană.
Vulturul zbură, iar ursulețul se urcă pe banca de lângă casă și se gândi. Nu găsise ceea ce putea să-i redea vrăjitorului credința în minune și să-l facă din nou fericit.
Ursulețul stătea pe bancă, obosit după lunga călătorie, și privea cadourile primite: conul de brad, perla și pana. Îi era bucurie când își amintea de bunătatea bunicului Buhă și a lui Puf, de Sprintenel și unchiul Balenă, de Aripiche și bunicul Irbis, dar în același timp îi era și tristețe, pentru că nu reușise să-l ajute pe vrăjitor.
Și încă și mai trist era pentru că prietenul său nu va afla că micul ursuleț încercase să-l ajute, ce drum parcursese, încercând să-i redea zâmbetul pe care îl pierduse de mult și pe care ursulețul îl dorea atât de mult.
Întoarcerea acasă, sau Sfârșitul călătoriei
Ursulețul stătea pe banca de lângă casă și nu îndrăznea să intre. Deodată ușa se deschise, iar Bobocel îl văzu pe Dobromir. Cât de dor îi fusese! Vrăjitorul, văzându-și ursulețul, îl ridică fericit în brațe.
Ce bucuros sunt să te văd, Bobocel! Credeam deja că te-am pierdut pentru totdeauna! Unde ai fost, micuțule? Ce e atât de interesant lângă tine, pe bancă?
Vrăjitorul îl așeză pe ursuleț pe bancă și luă în mână conul de brad. De îndată ce conul ajunse în mâinile lui Dobromir, văzu călătoria micului său prieten de pluș prin pădure. Atât de limpede, de parcă ar fi fost chiar acolo.
Vrăjitorul puse conul pe bancă și luă în mână perla. Îi apăru înainte călătoria ursulețului pe întinderile mării.
Dobromir luă pana, iar pana îi arătă aventurile lui Bobocel în munți. Vrăjitorul puse și pana la loc.
Ochii i se umplură de lacrimi, atât de clar văzuse tot ce i se întâmplase ursulețului. Luă în brațe pe Bobocel și, privindu-l în ochii-mărgele, îi mângâie blând spatele de pluș.
Curajosul meu ursuleț Bobocel! Cât ai vrut să mă ajuți să găsesc ceea ce îmi readuce credința în minune și puterea de a face minuni. Și iată-l, ceea ce ai căutat și ce nu se putea găsi în toată lumea. Aceasta a fost călătoria ta, dragul meu curajos de pluș! Nu este oare o minune că te-ai hotărât la așa ceva? Cu ajutorul darurilor locuitorilor pădurii, mării și munților am văzut drumul tău atât de limpede, de parcă aș fi fost cu tine! Acum cred din nou în minune și vreau să încerc să fac o vrajă cuiva! Mulțumesc, Bobocel, ești un adevărat prieten! Hai să intrăm în casă, să punem darurile tale în cutia de lemn și să te spăl, că blănița ta de pluș s-a murdărit...
Vrăjitorul intră în casă cu ursulețul în brațe, îl așeză pe canapeaua lui preferată, apoi umplu un lighean cu apă caldă, luă de pe canapea pe Bobocel și îl puse în cada pregătită.
Lăbuțele de pluș îi gâdilau când vrăjitorul le freca cu buretele. Nasul îi era acoperit de spumă de săpun, foarte aromată. Ursulețul se bucura că vrăjitorul zâmbește din nou, deci crede în minune.
Vrăjitorul îl spălă pe ursuleț, iar blănița lui de pluș părea și mai frumoasă. Dobromir îl înveli pe micuț într-un prosop și îl duse să se usuce pe covorul de lângă șemineul aprins.
Bobocel se uscă repede, iar vrăjitorul îi legă la gât o fundă frumoasă. Luându-l pe ursuleț în brațe, se apropie de fereastră. Afară era întuneric.
Cum ai putut să te hotărăști la o călătorie ca asta, micul meu ursuleț curajos! Tu, Bobocel, ai făcut o minune adevărată pentru mine, vrăjitorul. Se spune pe bună dreptate că pentru cei dragi suntem în stare să facem orice minune și că nimic nu este imposibil când au nevoie de ajutor. Aveam nevoie de ajutor, și tu nu te-ai temut să faci tot ce era posibil, ca să mă vezi fericit. Și sunt fericit, pentru că am un prieten atât de minunat. Voi încerca să fac o mică minune pentru tine!
Dobromir îl așeză pe Bobocel pe raftul lui preferat. Știa sigur că ursulețului îi plăcuse cel mai mult să zboare. Vrăjitorul închise ochii, puțin temându-se că nu va reuși nimic, și spuse:
Una, două, trei, și ursulețul să aibă un balon de aer pe măsura lui... Uite, prietene, uite... Zburați, cuvintele mele, ca păsările, împliniți dorința mea chiar acum...
Deschizând ochii, vrăjitorul văzu pe raftul ursulețului un balon colorat. Dobromir se bucură că reușise în sfârșit să facă o minune pentru prietenul său. Așadar, acum putea din nou face minuni, cum se cuvine vrăjitorilor. Balonul era special. Așezându-l pe ursuleț în coș, vrăjitorul spuse încet:
Zboară, balonaș, zboară...
Și balonul zbură lin prin cameră. Ursulețul era fericit, îi plăcea să zboare, asta era adevărat. Își dăduse seama de asta când se întorcea acasă pe spatele vulturului.
Surpriza i-a plăcut mult ursulețului, dar și mai mult îi plăcea să vadă fericit pe bunul vrăjitor. Așadar, călătoria nu fusese în zadar. Balonul fermecat făcu câteva ocoluri prin cameră și coborî pe raft. Vrăjitorul scoase ursulețul din coșul balonului și îl așeză comod pe raft.
Acum e timpul să ne odihnim, noapte bună, Bobocel!
Dobromir stinse lumina și, instalându-se comod pe canapeaua lui preferată, adormi. Liniște se așternu în casă. Dormea și ursulețul de pluș, cel curajos. Era fericit că se afla din nou acasă. Și visa pădurea cu Puf, bunicul Buhă, Coadă-Albă, marea cu Sprintenel și unchiul Balenă, munții cu Ionuț, bunicul Irbis și Aripiche.
Așa s-a încheiat călătoria ursulețului de pluș Bobocel. Reușise să găsească ceea ce i-a redat vrăjitorului credința în minune și puterea de a face mici minuni.
Multe minuni a dăruit locuitorilor orașului bunul vrăjitor Dobromir. Și până astăzi, în orășelul acela, orice locuitor îți va arăta, dragul meu cititor, cu deosebită căldură, casa vrăjitorului și a lui Bobocel. Iar ei cu bucurie îți vor povesti multe istorii interesante.
Nu uita această poveste minunată despre adevărata prietenie, pe care ți-am transmis-o cu grijă.
