Devreme de primăvară, Vulturul zbura pe cer și văzu de sus că în apă stătea o pasăre măreață, cu picioare lungi.
S-a coborât lângă apa mică, s-a așezat pe trunchiul gros al unui copac aplecat spre apă și a întrebat:
Tu cine ești? Ce pasăre ești? Până acum nu te-am întâlnit.
Eu sunt Cocorul, ― a răspuns pasărea, ― m-am întors din țările calde acasă.
Ești atât de frumos, semeni cu mine ― mare și zvelt. Hai să fim prieteni. Vrei să fii prietenul meu?
Și de ce să mă împrietenesc cu tine? ― s-a interesat Cocorul.
Cum de ce? ― s-a mirat Vulturul. ― Tu ai aici, acasă, vreun prieten?
Am! Prietenii mei sunt cocorii.
Atunci aceia nu sunt prieteni, ci rude. Mai ai și alți prieteni?
Nu.
Așază-te lângă mine pe trunchiul copacului, ajunge să stai în apă, să discutăm despre rostul prieteniei…
Nu pot. Noi, cocorii, nu stăm niciodată pe crengile copacilor.
Și de ce? ― s-a mirat Vulturul.
Așa s-a obișnuit de multă vreme. Bătrânii spun că degetele noastre de la picioare nu sunt făcute pentru asta.
Dar tu ai încercat?
Nu, și de ce să încerc? Nu putem, și atât, nu avem nevoie de asta. Noi umblăm pe apă. Tu, Vulturule, umbli pe apă?
Eu doar ating apa când zbor deasupra ei. Să vorbim despre prietenie. Întrebi care este rostul prieteniei. Ei bine, ca să putem sta de vorbă sincer, să ne povestim întâmplările care ne-au atins, sau pur și simplu să ne ajutăm unul pe altul.
Ei, dacă vrei, atunci hai să fim prieteni, ― a fost de acord Cocorul.
Spune-mi, unde sunt rudele tale? Ale mele locuiesc pe muntele acela, ― și Vulturul a fluturat din aripă spre depărtare.
Ale mele sunt aici, nu departe, caută hrană, ― a răspuns Cocorul.
Știi, prietene, ― a spus Vulturul șiret, ― sunt atât de flămând. Am urmărit un șoarece, dar nu l-am prins. Și iepurele m-a păcălit ― a intrat în vizuină ca un glonț. Nu m-ai putea ospăta cu prada ta?
Cum să nu te ospătez? ― Cocorul s-a apropiat de noul prieten și i-a întins cu ciocul lung o broască. ― Poftim.
Niciodată n-am mâncat așa ceva. Dar foamea nu e glumă, trebuie să mănânc ceva, altfel nu voi avea puteri să mă întorc la rudele mele.
Vulturul a mâncat broasca, apoi încă una, și încă una!
Mulțumesc, prietene. Data viitoare îți voi aduce un cadou!
Vulturul și-a fluturat aripile, s-a ridicat repede în sus și a dispărut sus pe cer. Iar Cocorul a început din nou să caute mâncare. Trebuia să se sature bine și să-și adune puteri. Mâine trebuia să-și aleagă soție, iar în familia păsărilor era pregătită o sărbătoare în acest scop.
Au trecut câteva zile. Cocorul vede că vine spre el Vulturul, ținând ceva în ghearele ascuțite.
Prietene, prietene, ― strigă Vulturul, ― ți-am adus un cadou!
S-a coborât pe trunchiul copacului și a aruncat iepurele în apă.
M-ai hrănit data trecută, acum e rândul meu.
Mulțumesc, dar noi nu mâncăm iepuri. Nu ni se potrivesc în gât. Noi ne hrănim cu șoricei mici.
Dar încearcă! ― insista Vulturul.
Vrei să mor?
Ei, ce să-i faci, nu te poți mulțumi!
Vulturul a mâncat iepurele. Terminând de mâncat, a întrebat:
Cum mai merg treburile? Cu ce te-ai ocupat?
Mi-am ales soție, a fost sărbătoare la noi. Acum construim un cuib nou.
Felicitări!
Și tu când îți vei întemeia o familie?
Mi-e încă devreme. Mai zbor un an liber.
Așa s-au despărțit Vulturul și Cocorul. După câteva zile, Vulturul a venit din nou în vizită la prietenul său Cocorul.
Vede că Cocorul stătea iar în apă, căutând ceva cu ciocul lung.
Ce faci? ― a întrebat Vulturul.
Adun alge, moluște, crustacee și le pun într-un ulcior, le duc la cuib. Acolo soția mea clocește ouăle ― viitorul urmaș.
Ospătează-mă și pe mine cu ce îi dai soției tale, ― a rugat Vulturul.
Zboară aici, ― a fost de acord Cocorul, ― uite ulciorul, mănâncă.
Vulturul s-a învârtit în jurul ulciorului: gâtul lui era lung și îngust, iar ciocul lui nu era chiar atât de lung, așa că nu a reușit să ajungă la mâncare. S-a tot învârtit în jurul ulciorului, dar mâncarea tot n-a ajuns-o.
Prinde-mi broaște. Erau gustoase, ― a cerut Vulturul.
Nu mai sunt broaște, ― a răspuns Cocorul, ― au dispărut toate.
Vulturul s-a supărat pe Cocor:
Nu ești prietenul meu. Pentru un prieten îți pare rău de mâncarea ta!
Și-a fluturat aripile și a plecat. Astfel s-a sfârșit prietenia dintre Vulturul șiret și Cocor.
