În împărăția cea de-a treisprezecelea, în statul cel de-al treisprezecelea, dincolo de șapte munți crește o pădure magică. Totul acolo era magic: și plantele, și animalele. În fiecare dimineață, roua strălucea pe iarbă în razele soarelui. Păsările cântau cântece sonore, iar după ploaia caldă pe cer apărea un curcubeu strălucitor. Locuitorii pădurii o țineau curată și o apărau de dușmani, cât puteau.
Și era încă o pădure. Acolo trăiau și animale și păsări, dar trist și fără bucurie. În pădure era mult gunoi, și toți se îmbolnăveau des.
Odată, împăratul pădurii triste — lupul gri — s-a îmbolnăvit grav. El s-a întristat și din cauza aceasta a urlat mult și tare. Din urlatul lui pădurea a tăcut, iar locuitorii ei se temeau să iasă din casele lor. Tristețea lupului nu-l lăsa, și s-a gândit să convoace animalele la sfat.
S-au adunat la marginea pădurii vulpi, iepuri cu arici, castori, șerpi și păsări diferite.
Boala mea nu-i întâmplătoare: trăiesc fără bucurie, — spuse lupul, privind pe toți. — Am auzit zvonuri că nu departe de noi există o pădure magică, și acolo se poate găsi un curcubeu adevărat. Cioara spunea că dacă te așezi pe curcubeu — poți deveni fericit și sănătos. Eu nu pot ajunge acolo, nu-mi mai rămân forțe din cauza bolii. Și nici nu mă vor lăsa paznicii. Cine dintre voi ar putea să-mi fure acel curcubeu! Atunci mă voi vindeca imediat!
Animalele ascultau lupul gri și se temeau să-i contrazicem.
Cra! — spuse corbul, șezând pe o creangă de pin. — Lucru interesant. Dar am întrebări. Cum vom fura acel curcubeu dacă nu știm unde locuiește? Pădurea-i mare. Și cine va merge la o asemenea treabă?
Animalele și-au coborât ochii. Stăteau și tremurau de frică, pentru că pe cineva dintre ei îl vor trimite la o treabă rea. Și nu puteau refuza împăratului!
Deci, așa! Iată decretul meu! — continuă lupul. — Tu, corbule, vei zbura în pădurea magică prima și vei distrage garda cu «cra-cra»-ul tău. Tu, șarpe, între timp vei târî acolo și vei afla unde locuiește curcubeul. Iar voi, păianjeni, începeți să țesați plase, și cât mai multe. Veți înfășura curcubeul în ele și mi-l veți aduce.
Devreme dimineață corbul și șarpele s-au pornit către pădurea magică. Corbul s-a așezat pe o creangă deasupra paznicilor și a început să croncănească: «Cra-cra-cra! Cra-cra-cra! Cra-cra-cra!».
De ce croncănești acolo, nenorocitule? — întrebă păsarea paznicul-urs. — Mi se pare că nu ai venit cu bune intenții. Ce, ți s-a săturat murdăria din pădurea ta, ai hotărât să faci dezastru și aici?
Nu, — răspunse corbul, — zburul pe lângă și am hotărât să mă odihnesc într-un loc frumos. Nu am gânduri rele. Mă întreb, ursule, de ce-i atât de acogitor în pădurea voastră? Poate cunoști vreun secret și vrei să-l împarți?
Ai făcut-o să râd, corbule! — râse ursul. — Secretul e unul singur: oriunde locuiești — curăță după tine. Pădurea — e casa noastră. Asta înseamnă că fiecare trebuie să-și curețe gunoiul și să aibă grijă de ceea ce ne înconjoară.
Corbul și-a amintit secretul și s-a întors acasă, și a uitat de șarpe. Între timp, șarpele s-a târât în cea mai deasă parte a pădurii minunate, dar nu a găsit curcubeul nicăieri. În schimb, a întâlnit paznicii-arici.
Șarpe, nu ești din locurile acestea, ce-ți trebuie? — întrebară aricii șarpele strict.
Se știe că aricii se descurcă repede cu șerpii. Din frică, șarpele imediat s-a mărturisit, pentru ce l-au trimis.
Aricilor! Frații! Iertați-mă, nu mă omorâți! M-a trimis lupul gri — împăratul pădurii triste. Vrea să afle unde locuiește curcubeul și să-l fure. Se îmbolnăvește de mult, nu se poate vindeca.
Târă-te acasă și spune-i lupului gri să facă curățenie în pădure. Poate atunci și lui îi va apărea un curcubeu. Curățenia și ordinea — iată care-i secretul bucuriei și sănătății. Iar curcubeul nostru nu-l dăm nimănui! — răspunseră aricii.
Între timp corbul a ajuns la pădurea tristă și a găsit lupul gri.
Lupule, Lupule! Am aflat secretul vecinilor noștri, — izbucni corbul, — e curățenia! Laudă-mă, împărate, și dă-mi o recompensă!
Eh, păsare nebuloasă! Pentru ce te-am trimis în pădurea minunată? — spuse lupul trist. — Ca să-mi povestești despre curățenie? Pleacă! Departe de ochii mei!
Aruncă împăratul o creangă uscată la corb, și mai și țipă: «Nenorocitule!». După ceva timp, șarpele s-a târât la el.
Lupule, stăpânul pădurii noastre! Unde locuiește curcubeul, nu am aflat. Bine îl ascund. Dar am descoperit secretul bucuriei, sănătății și fericirii. E curățenia!
Ce să fac cu tine? — întinse lupul. Nici măcar nu-i mai rămâneau forțe să se-ncrânceneze. — Se pare că tu și corbul v-ați înțeles să mă înșelați, și nici măcar nu ați fost în pădurea vecină. Iată, secretul despre curățenie. Nu ați putut gândi ceva mai deștept? Degeaba țes păianjenii plase.
Iar corbul, supărat pe lupul gri, zbura deja prin pădurea tristă și le povestea tuturor despre secretul pădurii magice. Animalele au hotărât să verifice dacă păsarea spune adevărul. S-au adunat toți pentru o curățenie generală.
Mult timp au pus ordine, aproape până în iarnă – atât de mult gunoi era! Pădurea curată a fost acoperită de zăpadă albă, iar curcubeul nu s-a arătat. Păsările au zburat în țări calde, aricii și șerpii s-au culcat în hibernare. Natura se odihnia și se recupera.
A venit primăvara și zăpada s-a topit. Locuitorii pădurii triste au ieșit din vizuinile lor și au exclamat: ce frumos și curat era în jur!
Nu-n zadar ne-am străduit înainte de hibernare! — țipau animalele una peste alta. Se zâmbeau, se bucurau de prospețime și de soare, și peste tot domnea bucuria. Iar după ploaia caldă de primăvară deasupra pădurii triste a apărut mult-așteptatul curcubeu strălucitor. Lupul l-a văzut și s-a bucurat.
Ce frumusețe-n jur: și pârâul sonor, și curcubeul, și florile! Se pare că vecinii aveau dreptate. Curățenia — iată ce ne trebuia! Pădurea noastră nu mai e tristă! — spuse el cu admirație.
Iar munca — ajută la toate! — adăugară aricii care treceau pe lângă.
Acum și pădurea noastră a devenit magică! — cântau vesel și tare păsările pe copaci.
