Soarele cobora leneș spre apus. Umbrele copacilor deveneau tot mai lungi. Căldura se domolise încetul cu încetul. O adiere răcoroasă începu să sufle, copacii foșniră din frunze. Păsările zburau în cerc, bătând din aripi, apoi plutind nemișcate prin aer.
Margaretele cu ochi galbeni, care creșteau pe pajiște, se legănau și își ridicau capetele mai sus, de parcă încercau să audă mai bine ce cântau păsările de sus. Trecuse o ploaie caldă de vară, iar picăturile care nu se uscaseră încă străluceau pe iarbă ca niște mărgele argintii. O găină pestriță își scoase puișorii la plimbare. Într-un colț îndepărtat al pajiștii, săpa pentru ei viermi din pământul umed.
Puii se înghesuiau în jurul mamei lor așteptând prada și piuiau de plăcere cu vocile lor subțirele:
Piu-piu-piu, piu-piu-piu.
Doi puișori văzură în același timp un vierme târându-se și unul dintre ei strigă:
Asta e viermele meu! Eu l-am văzut primul!
Nu! Eu l-am găsit!
Răspunse cel de-al doilea.
Viermele meu!
Nu, al meu!
În timp ce se certau, viermele se strecură într-un loc sigur.
Puișorii se repeziră să-l prindă, dar acesta dispăruse fără urmă.
Între timp, un pui neascultător și nechibzuit se depărtase mult de mama-găină și, rămânând singur, se rătăci în iarba deasă și înaltă și începu să piuie jalnic.
Acest piuit fu auzit de pisica vecinilor, care se încălzea la soare sub un tufiș. Aceasta se uită în jur, se culcă pe burtă și începu să se furișeze de-a lungul tufișurilor spre puișorul galben, care semăna cu o păpădie înflorită. În acel moment nu era nimeni prin preajmă, și nimic nu împiedica pisica să-și îndeplinească intenția ei rea. Iată-o încremenită, mișcând doar ușor vârful cozii sale lungi. Se pare că se pregătea pentru săritul decisiv.
Dar se pare că pisica nu era chiar singură pe pajiște în acel moment. Aproape, pe un copac bătrân și noduros, ședea o cioară. Ea era mereu la curent cu toate evenimentele din împrejurimi. Știa totul despre toți și chiar compusese un cântec despre sine:
Eu sunt cioara, totul știu,
Tot pot face, înțeleg mereu.
Și vouă vă voi spune eu,
Cum să faceți, vă voi arăta mereu.
Și acum vedea totul și părea să aștepte ce va urma. Sau poate chiar ea voia să fure puiul — și așa ceva se întâmplă. Cine știe ce plănuia tâlharul cel negru... Dar deodată croncăni pătrunzător, se smulse din creangă și se repezi la pisica roșcată.
Pisica sări de spaimă, părul de pe spinare i se zbârli, coada i se ridică țeapănă și o luă la fugă: se strecură printre tufișurile dese.
Dar ce face cioara? Acum se va întoarce la puișor...
Însă nu, bătând din aripi largi, făcu un cerc deasupra pajiștii și zbură departe.
Iar găina pestriță între timp își dădu seama că nu toți puișorii ei erau lângă ea. Începu să cotcodăcească îngrijorată, alergă prin toată pajistea, se uită sub fiecare tufiș, iar când ajunse la tufișurile de iarbă înaltă, văzu că cineva se mișca acolo.
Puiul, auzind chemarea mamei-găină, despărți iarba cu lăbuțele și ieși timid. Iar văzând-o pe mama, se repezi la ea din toate puterile. Mama-găină îl certă, dar repede încetă să se mai supere și săpă pentru puișorul ei galben un vierme gros.
Citiți basme și veți afla întotdeauna cum trebuie să vă purtați și pe cine să vă bazați în momentele grele.
