Într-o familie simplă, dar foarte bună, trăia un băiat pe nume Andrei. El aștepta cu nerăbdare ziua lui de naștere, pentru că credea că părinții îi vor dărui ceea ce visa și cerea de atât de mult timp - o tabletă.
Și iată că a venit acea zi, Andrei încă stătea în pat când părinții au adus acasă mult așteptata surpriză.
Toc, toc, toc, dragul nostru sărbătorit!
Șopti vesel mama.
Da-da!
Spuse băiatul zâmbind.
La mulți ani, soarele nostru!
Spuseră în cor părinții.
Mulțumesc, dragii mei!
Răspunse Andrei.
Andrei observă imediat cutia din mâinile tatălui, dar era mult mai mare decât una în care ar încăpea o tabletă. Deodată, ceva începu să se miște în cutie.
Ia, ține, asta e pentru ziua ta de naștere, fii-i un adevărat prieten!
Spuse tata.
Părinții deschiseră grăbiți cutia și de acolo ieși o pisicuță mică. Era aproape toată neagră, doar câteva pete albe îi împodobeau blănița.
Ce este asta?
Întrebă Andrei nedumerit și puțin supărat.
E o pisicuță! Hai să-i punem un nume!
Spuse mama cu grijă.
Neașteptată! Nedorită! Nu asta! Eu am cerut o tabletă! Și voi ce mi-ați dăruit, o pisică oarecare, de ce am nevoie de ea!
Strigă băiatul furios.
Ce spui! Te vei juca cu ea, vei avea grijă de ea, e atât de interesant!
Părinții fură surprinși de comportamentul lui Andrei.
Nu, nu vreau! Nu am nevoie de ea!
Tăie scurt Andrei.
Miau! Mrrr!
Se auzi undeva aproape.
Ce torcești tu acolo!
Mormăi Andrei.
Cum mă mai duc acum în curte, le-am spus tuturor că o să primesc o tabletă, și acum tu!
Spuse băiatul plângăreț.
Te voi numi Surpriză, dar pentru mine ești o surpriză neplăcută.
Părinții erau îngrijorați că Andrei reacționase atât de furios la cadou, li se părea că acesta era cel mai bun lucru de care băiatul avea nevoie la vârsta lui, că i-ar fi interesant să aibă grijă de pisicuță. Din păcate! Starea tristă a băiatului vorbea de la sine.
Andrei stătea pe pat, în timp ce Surpriză începu să se joace cu un fir care ieșea din șosetă băiatului.
Ce faci?
Întrebă băiatul nedumerit.
Nu te băga!
O împinse pe pisicuță.
Dar Surpriză nici nu se gândea să se oprească, acum se juca cu mâna băiatului, alergând după ea pe tot patul.
Hei! Lasă-mă în pace, zic!
Strigă Andrei zâmbind.
Pisicuței îi era vesel și se lipi de Andrei, torcând drăguț ceva asemănător cu un salut.
Ei bine! Vino aici, te voi mângâia! Nu ești atât de rea, uite ce frumoasă ești, toată neagră.
Spuse Andrei.
A nu, iată și pete albe. Acum ești prietena mea, Surpriză!
Șopti băiatul privind-o.
Trecu o lună și Andrei nici nu observă că își iubise pisicuța. Era atât de captivat de prietena lui Surpriză, încât uitase că fusese vreodată trist de cadoul de ziua lui.
Toată ziua erau împreună, Andrei construise o jucărie pentru Surpriză, în formă de fundiță. Pliase hârtia și o legase cu ață, ca să iasă o fundiță, iar Surpriză alerga vesel după ea.
La prânz, Andrei hrănea Surpriză din farfuria lui, dându-i cele mai gustoase bucățele, băiatul nu regreta nimic pentru prietena lui. Și chiar dormeau împreună, Surpriză se ghemuia lângă Andrei și adormea dulce.
Într-o seară, când Andrei se pregătea să se culce, văzu cum Surpriză ascundea ceva. Era o căciulită cu o pană mare albă.
Ce este asta?
Se întrebă Andrei.
E pălăria mea!
Răspunse Surpriză.
A-A-A! Tu vorbești! Dar cum! Sau visez!
Bâlbâi Andrei surprins.
Nu sunt o pisică obișnuită, sunt o pisică magică! Tu ai atâta grijă de mine, vreau să-ți mulțumesc pentru asta. Cere ce vrei, îți voi îndeplini orice!
Spuse Surpriză mândră.
Chiar orice?
Insistă Andrei.
Da-da! Absolut orice!
Vreau... hmm, vreau... Vreau o tabletă, visez de mult la ea!
Strigă băiatul vesel.
Așa să fie!
Răspunse liniștit Pisica.
Pe masă apăru imediat o cutie mică și Andrei se repezi să o deschidă.
Ura! E tableta mea!
Spunea Andrei, despachetând repede jucăria și apăsând deja pe ecran.
Mă bucur că ți-a plăcut!
Spuse Pisica, dar Andrei nu o mai auzea.
Era atât de absorbit de tabletă, încât toată seara nu se gândi la Surpriză. Treceau zilele, iar Andrei găsea mereu jocuri noi pe tabletă, iar pisicuța lui drăguță stătea tot timpul în fotoliu singură, jucându-se doar uneori cu coada ei. Andrei nu mai avea timp de ea, visul lui se împlinise, se lăuda cu tableta pe stradă, iar pe Surpriză nici nu o mai lua cu el.
Surpriză se gândi mult și hotărî să nu-l deranjeze pe Andrei, se strecură printre picioarele tatălui când acesta intra în casă. În cameră se făcu liniște.
Bună! Și unde e Surpriză?
Spuse tata.
Pe undeva pe aici!
Răspunse Andrei fără să se desprindă de tabletă.
Ciudat, nu o văd nicăieri, ai căuta-o.
Insistă tata.
O găsesc mai târziu, am acum un nivel dificil în joc.
Mormăi băiatul.
Seara, când veni timpul să doarmă, Andrei aștepta ca Surpriză să sară pe pat. Dar asta nu se întâmpla.
Unde e oare? Surpriză! Surpriză!
Începu Andrei să caute pisica.
Dar nimeni nu răspundea. Andrei înțelese că Surpriză plecase și i se făcu trist. Toată noaptea își aminti cum se jucau împreună, cum alerga cu ea prin cameră, cum torcea blând, iar Andrei adormea pe torsul melodios al Surprizei.
Ce vinovat sunt! Nu am nevoie de tableta asta! Jucărie fără suflet!
Spuse băiatul supărat și aruncă tableta pe noptieră.
Dimineața, Andrei sări din pat, spera atât de mult să o găsească pe Surpriză și fugi repede afară.
Surpriză! Surpriză!
Striga băiatul. Dar în răspuns ajungea la el doar vântul.
Și atunci, nu departe de Andrei, se auzi:
Sunt aici!
Băiatul ridică privirea în sus și văzu pe o creangă a copacului pisicuța neagră iubită.
Surpriză! Vino la mine! Mi-a fost atât de dor!
Se bucură Andrei.
Cum? Dar tableta ta? Ești atât de absorbit de ea, încât acum nu mai ai nevoie de mine.
Spuse liniștit Pisica.
Nu! Ce spui! Am nevoie, foarte mare nevoie! Dacă vrei, sparg tableta, doar întoarce-te!
Se rugă Andrei.
Ce spui! De ce să spargi un lucru atât de util. În tabletă sunt atâtea lucruri folositoare, pe lângă jocuri, îți voi arăta.
Spuse Pisica coborând și așezându-se în brațele băiatului.
Surpriză îl ajută pe Andrei să găsească multe activități interesante pe tabletă, de exemplu, desenatul și cititul de cărți. Iar împreună cu Surpriză, lui Andrei îi era mult mai vesel și mai amuzant să învețe ceva nou.
