Era odată un moșneag și o babă.
Oare să nu-i cer Babei să-mi facă un colac?
S-a gândit Moșneagul, s-a ridicat imediat de pe prispă și, târșâind din opinci găuriți, s-a îndreptat spre căsuță.
A trântit ușa cu zgomot, pereții vechi au tremurat, dar Baba nu a reacționat — trecea un nivel la jocul "Atrage-l pe Zmeu". Zmeul nu se lăsa atras și Baba începea să se enerveze. Moșneagul a evaluat situația din mers, a înțeles că acum va fi desemnat principalul vinovat pentru eșecuri, dar a decis să nu se dea bătut.
Ascultă, Babo, ce-ar fi să facem un colac?
A început el timid, sperând în sinea lui că nu-l va auzi și totul va fi bine.
Dar Baba l-a auzit și, ridicând privirea de la ecran, a reacționat surprinzător de calm:
Ce vorbești tu acolo, Moșule, ce colac? E imposibil tehnic. De unde să iau soiul potrivit de făină? Din câte îmi amintesc rețeta, trebuie să o aduni din cotloane și să o scuturi din lăzi. Tu ai cotloane sau lăzi cumva? Nici măcar nu știi ce-s alea, orizontul tău e îngust, pentru că nu știi să folosești Google-ul! Așa că hai, mulțumește-te cu un tort și nu te aștepta la ceva mare, că nu avem provizii în cămară ca la supermarket!
Moșneagul s-a mirat din nou de cunoștințele tehnice ale soției sale și a acceptat cu bucurie tortul. Baba s-a înviorat și s-a grăbit spre bucătărie. Acolo a început să se învârtă de la dulap la masă, de la masă la cuptor, și curând a început să miroasă a bunătăți, mixerul a pornit să zumzăie, s-a ridicat o spumă albă de vanilie.
Tortul a ieșit minunat. Mic, e drept, dar foarte apetisant.
Să se impregne bine.
A zis Baba, privind mulțumită rodul muncii sale.
A pus tortul pe pervaz și s-a cufundat din nou în lumea dulce a jocurilor electronice, încercând în continuare cu încăpățânare să-l atragă pe Zmeu. Moșneagului nu-i rămânea decât să privească spatele Babei în halat înflorat și să asculte strigătele de luptă pe care le scotea din când în când iubita lui soție. Curând s-a plictisit de tot și a început să moțăie în fotoliu în timp ce Baba exclama.
Tortul de pe pervaz s-a impregnat, a prins viață, s-a răsturnat pe partea neacoperită cu cremă, a căzut pe iarba de sub fereastră, a stat puțin și a pornit să se rostogolească pe cărare.
N-a apucat să se rostogolească prea departe când a văzut că vine ceva sărind spre el. La o privire mai atentă, obiectul săritor s-a dovedit a fi un iepure viu.
Iepurele a înlemnit de surpriză văzând tortul rostogolind-se pe cărare.
Hei tu, minune de cofetărie, unde te rostogolești, oprește-te, te mănânc eu!
Nici vorbă, visezi! Se vede că ai citit prea multe basme! Eu la soare am stat, m-am impregnat, m-am odihnit, de pe pervaz am coborât, pe cărare am pornit. Pe Moșneag l-am adormit repede, pe Babă am înecat-o în internet. Iar tu, Iepurașule, nu-mi ești deloc o piedică.
În timp ce Iepurele mișca din urechi încercând să înțeleagă ce auzise — ceva cu Baba nu prea înțelesese, Tortul șvâc și a dispărut după un butuc.
Se rostogolește Tortul mai departe. Vede că din nou cineva se profilează în față. O figură mai mare decât a iepurelui. Ba! da e Lupul!
De nebunit, mai demult nu scăpai de colaci, iar acum se rostogolesc torturi sub picioare. Să mănânc ceva oare?
Pe mine vrei să mă mănânci, Cenuşiule?
Ce întrebi, aici nu prea mai e nimic de mâncare.
Nici să nu te gândești! Am atâta colesterol în mine încât până și Baba cu Moșneagul s-au răzgândit să mă mănânce! N-au vrut să moară înainte de vreme. Pur și simplu m-au aruncat pe fereastră, așa că m-am rostogolit, ce altceva să fac?
Lupul s-a gândit.
Dar o bucățică? De la una singură nu se întâmplă nimic, nu? – a zis el timid.
Ascultă, Cenuşiule, viața nu te-a învățat nimic. Ți-a crescut coada? După pescuitul de iarnă cu Vulpea?
Fără să aștepte ca Lupul să termine de pipăit coada, Tortul s-a rostogolit preventiv într-o groapă acoperită de iarbă.
Când Tortul a ieșit din groapă, Soarele apunea deja și pe poiană, întinzând burta la ultimele raze care nu mai ardeau, stătea Ursul. Tortul nu a calculat bine și s-a izbit direct în coastele lui. Totuși, a reușit să sară la timp și Ursul n-a apucat să-l prindă cu laba.
Ce-i asta? Un tort? Vulpea ți l-a trimis cadou?
Sigur, cum să nu! Eu mă antrenez aici la viteză! Iar tu îmi stai în cale. Te-ai întins ca la grădina zoologică. Aici nu sunt cuști individuale!
Ei, nu te supăra, te antrenezi, antrenează-te! Eu mă ridic deja, mă dau deja la o parte. Hai, rostogolește-te, dacă o vezi pe Vulpe, transmite-i salutări.
A bombănit binevoitor Ursul.
Tortul a chicotit de simplitatea ursului și s-a rostogolit mai departe. Soarele a apus și pădurea s-a învăluit în întuneric. Tortul n-a observat cum cineva s-a apropiat pe furiș din spate.
Excelent! Minunat! Formidabil! Un tort pe cărare!
Era vocea Vulpii.
Ție, Roșcată, Ursul îți transmite salutări.
Ce mormăi acolo? Nu aud nimic. Hai, apropie-te mai încoa. Nu te teme, eu am diabet zaharat, am mâncat prea mulți colaci. Așa că tu ca produs nu mă interesezi, nu mă atragi deloc, ai înțeles? Hai, mișcă-ți blatul ăla cu cremă! N-am timp să primesc salutări de la tine, mă așteaptă Lupul la coteț!
Păi nu te așteaptă!
a țipat bucuros Tortul, apropiindu-se de Vulpe.
Nu te așteaptă deloc, el se plimbă pe cărare, așa că tu te descurcă singură cu găinile...
Tortul n-a apucat să termine. Vulpea s-a aplecat mai jos, a deschis gura mai larg și Tortul n-a mai apucat nici măcar să-și dea seama că nu se mai rostogolește pe cărare, ci se mișcă pe esofagul Vulpii.
Și astfel n-a mai apucat nici să mediteze la ce duce dorința exagerată de a-ți arăta cunoștințele.
