Tu, prietene, nu ești deloc la modă. Plictisitor, cenușiu! — i-a spus odată vulpița lupișorului.
Și ce înseamnă „la modă”? — s-a mirat lupișorul.
Ești cu totul din alt secol! — a râs cristalin vulpița. — Nici cuvintele de azi nu le cunoști?
Cunosc cuvinte: „bună ziua”, „vă rog”. Despre astea vorbești?
Caz grav! — vulpița a fluturat teatral lăbuțele. — Dar ai noroc: mă ocup eu de imaginea ta!
De numele meu? Dar deja mă cheamă Lupu.
Mă uimești! — vulpița și-a dat ochii peste cap. — Imaginea înseamnă „look”. Adică, ei bine, cum arăți!
Ai fi putut spune direct! Parcă ar fi vorba de un nume, parcă de o ceapă… — a zis lupișorul, supărat.
Vulpița și-a adus revistele de modă și s-a apucat hotărâtă să-l transforme pe lupișor. Dar, sincer vorbind, el nu voia să se schimbe. Îi plăcea blănița lui cenușie, dar a tăcut, gândindu-se că vulpea cea roșcată nu poate greși și știe mai bine cum ar trebui să arate.
Transformarea a durat toată ziua. Între timp, vulpița îl învăța pe lupișor cuvinte la modă.
Ține minte, — spunea ea insistent, — „look” înseamnă stilul tău, înfățișarea, iar „a chill” înseamnă a te relaxa.
Chiar trebuie neapărat „a chill”? — a oftat lupișorul. — Nu se poate spune simplu: „Mă odihnesc”?
Prostuțule, — a replicat vulpița, — asta sună prea banal. Îmi doresc binele tău, vei fi cel mai la modă!
Vulpiță, — a încercat să protesteze lupișorul, — dar tu nu vorbești chiar așa!
Și nici nu trebuie! Eu sunt deja foarte strălucitoare! Nu toată lumea are norocul blănii ca mine. Dar ție ți-ar prinde bine. Ești tu șters, cenușiu, măcar așa vei ieși în evidență!
A doua zi, lupișorul era de nerecunoscut. Blănița îi devenise multicoloră — vulpița s-a priceput, a vopsit-o în culori diferite. Ajutorul ei n-a putut alege o singură nuanță, așa că acum lupișorul arăta ca un animăluț de basm cu dungi roșii, galbene, verzi, mov și chiar roz.
Și vorbea și el foarte ciudat. Multe animale au preferat să se ascundă de el. Iar lupișorul se mira de ce prietenii, zărindu-l, o luau la fugă în direcții diferite.
A trecut pe la grădina bătrânului iepure — să-l salute și să încerce cuvintele noi.
Salut, nene Iepure, ce ziceți de noul meu „look”?
Iepurele, mirat, a scăpat din lăbuțe lopata și, clipind, a spus:
Scuză-mă, cenușă n-am, iar ceapă nu cumpăr.
Nu vând ceapă, întreb de imagine, — a încercat să explice lupișorul.
Mage? — a întrebat iepurele uimit. — Nu cunosc legume de-astea!
Nu sunt legume... Este...
Ascultă, băiete, mai bine du-te în treaba ta, nu te înțeleg. Ciudat mai ești! — nu s-a mai putut abține iepurele.
Lupișorul s-a întristat puțin, dar apoi s-a gândit: nenea Iepure e deja bătrân, de aceea nu l-a înțeles. Trebuie să stea de vorbă cu cineva dintre prieteni. Și iată că a zărit șoricica Micuța:
Salut, Micuțo!
Șoricica s-a uitat descumpănită la lupișor.
Sunt eu, lupișorul!
Lupișorul? Arăți cu totul altfel decât de obicei.
La modă? — a zâmbit lupișorul.
Mai degrabă ciudat, — a răspuns încet șoricica.
Lupișorul a vrut să-și uimească prietena cu cuvintele noi. Voia s-o invite la râu, așa că a spus:
Hai la râu să ne relaxăm?
Să te relaxezi, cum îi explicase deja vulpița, însemna să te odihnești, dar șoricica nu știa asta! În ochii ei au apărut lacrimi:
Ce rău ești, lupișorule! Știi bine că sunt alergică la ardei, mai ales la unul iute ca ardeiul iute!
Lupișorul era descumpănit: șoricica plângea, iar el nu știa cum s-o liniștească.
Din fericire, pe lângă ei trecea tanti Bufnița:
Copii, ce s-a întâmplat? Lupișorule, ești tu? Ce înfățișare e asta?
Așa e la modă, — a spus lupișorul.
Mai degrabă ciudat, — a spus sever bufnița, — iar tu, șoricico, de ce plângi?
Voia să mă hrănească cu ardei iute, deși știe că sunt alergică, și mai e și prieten! Ooo…
Nu voiam să te hrănesc cu nimic, — a spus lupișorul, descumpănit, — te-am invitat la râu să te odihnești.
Dar tu ai spus altfel!
Am spus același lucru: „Hai la râu să ne relaxăm”. Sunt cuvinte la modă, moderne.
Lupișorule, — a spus sever bufnița, — șoricica nu cunoaște cuvintele astea. Și nici eu, dacă e să fiu sinceră, nu le cunosc. De unde le-ai luat?
Din revistele de modă, — a spus trist lupișorul. Apoi le-a povestit cum vulpița i-a schimbat look-ul. Și cum a vorbit cu nenea Iepure, care nu l-a înțeles.
Șoricica a încetat să plângă și a început să râdă cu voce tare. Bufnița a izbucnit și ea în râs:
Lupișorule, și ție îți place noul tău aspect? Și cuvintele astea la modă?
Sincer vorbind — nu, — a zâmbit și lupișorul, când a înțeles cât de caraghios arăta, — îmi place mai mult blănița mea cenușie, iar cuvintele astea îmi sunt străine. Le amestec mereu și uit ce înseamnă.
Vopseaua s-a spălat după câteva zile, iar lupișorul a redevenit lupișor. Și acum vorbește ca de obicei, pentru că e mult mai plăcut când te înțeleg.
Da, dragii mei copii, așa se întâmplă uneori. Bine că suntem toți diferiți. Și nu trebuie să devenim altcineva, pentru că fiecare este unic!
