Într-o căsuță de sat locuia o pisicuță. Avea blana roșiatică, iar pe ea - pete întunecate, exact ca la un jaguar. Îi plăcea să alerge prin curte după raze de soare, dar mai ales îi plăcea să se joace cu o minge de lână a bunicii. Ea mereu uita să o strângă.
Pisicuța trăia o viață fără griji, doar câinele din curte uneori lătra la ea, forțând-o să fugă în casă mai repede. Dar ceva o neliniștea totuși: se temea de întuneric. De îndată ce noaptea acoperea pământul cu o pânză întunecată, pisicuța nu putea fi scoasă din casă cu nici o promisiune.
Și-a împărtășit fricile cu mama și tata. Părinții erau foarte grijulii și atenți și arătau mereu empatia față de micuț. Empatia este atunci când vrei atât de mult să înțelegi pe cineva, încât încerci să vezi lumea prin ochii lui.
Mama-pisică și tata-pisic i-au explicat fiului de unde ar putea veni fricile sale. Și i-au mai spus că pisicile văd foarte bine în întuneric, mult mai bine decât multe alte animale și chiar și oameni. Dar asta nu a ajutat.
Atunci mama i-a spus pisicuței că într-o zi va uita toate fricile sale, pentru că vara i se va întâmpla un eveniment. Pisicuța imediat a vrut să știe dacă va fi înfricoșător? Mama a spus că evenimentul va fi special. Din acel moment, pisicuța a început să aștepte cu nerăbdare evenimentul misterios. Afară era primăvară devreme - mai era puțin.
A venit vara. Într-o zi, mama s-a apropiat de pisicuță și i-a spus că noaptea vor merge în pădure. Pisicuța s-a speriat foarte tare, dar apoi a devenit curioasă, ce se va întâmpla în această pădure întunecată? Este atât de înfricoșătoare și de neînțeleasă, dar misterioasă.
Când excursia a început, mama a povestit că pisicile sunt create pentru viața nocturnă: se plimbă singure, se uită în întuneric, vânează, se cațără în copaci. Iar ochii mari cu pupile înguste îi ajută să vadă, chiar și când nu e nici o urmă de lumină. Și din acel moment, micuța pisică va începe să învețe toate tainele pisicilor.
Deodată, pisicuța a simțit că i se întâmpla ceea ce trebuia să se întâmple. Ceva în interior îi șoptea că nu trebuie să se teamă de întuneric, că nu e nimic rău în el.
Din păcate, mama-pisică și micuța pisică nu au putut prinde niciun șoarece, deși s-au străduit foarte mult. Dar pisicuța a învățat multe din lecția nocturnă.
Pisica, zi după zi, o învăța pe micuță să fie ea însăși, să nu se teamă de dificultăți și să le depășească. Desigur, asta nu înseamnă deloc că pisicuța nu se mai temea de nimic. Dar frica de întuneric nu o mai vizita. Întunericul a devenit prietenul ei.
