Odată, într-un parc, insectele au hotărât să organizeze o cursă sportivă numită „Cursa gândacilor”. Premiul principal era nectarul floarea-soarelui care tocmai înflorise. La concurs au vrut să participe aproape toți locuitorii parcului, pentru că toți voiau să guste această băutură minunată, cu gust de miere.
Au convenit că cursa va începe în clipa în care prima rază de soare va atinge frunza mare a floarea-soarelui. Mulți nu dormeau: stupul bâzâia de vocile a sute de albine, care alegeau cel mai demn candidat pentru întrecere.
Gândacii se certau și ei, chiar s-au cam supărat unii pe alții. Fluturii, după gimnastica de seară, s-au dus la culcare ca să-și adune puterile. Buburuzele își curățau aripioarele.
Doar două omizi nu se îngrijorau de nimic; ele au hotărât să șiretlice: una va fi la start, iar a doua, sub acoperișul nopții, s-a târât până la floarea-soarelui ca să se ascundă sub frunzele ei. Și când toți vor sosi la linia de sosire, ea va ieși și va spune:
Eu sunt deja aici.
Ele se asemănau și au hotărât că nimeni nu va observa înșelătoria.
Și iată că a sosit dimineața așteptată. Păianjenii țeseseră o pânzuță ușoară pentru spectatori și suporteri și întinseseră un fir pe care trebuiau să-l rupă participanții la sosire.
La start! Atenție! Marș! Iar participanții, care zburând, care târându-se, care sărind, s-au îndreptat spre ținta dorită. Cea mai iute s-a dovedit a fi albinuța mică, pentru că deja făcuse de multe ori asemenea zboruri. Fericită, s-a așezat pe floarea-soarelui și a început să-și cânte cântecul.
Dar atunci a ieșit omida și a mormăit:
De ce bâzâi atâta? Eu sunt aici de mult, am apucat chiar să dorm, cât timp voi v-ați tot târât ca melcii.
Nimeni nu-și credea ochilor, asta nu se putea. Căci mulți văzuseră cum, la start, omida se târa gâfâind și oftând, iar acum stă lângă floarea-soarelui și susține că a câștigat cursa.
Dar atunci păianjenul isteț a anunțat tuturor că omida este o înșelătoare.
Cu ce dovedești? a strigat ea.
Iată cu ce! a spus el și a adus albinuța mai aproape de toți.
Uitați-vă, pe rochița ei a rămas pânza de la sosire, pe care această micuță a rupt-o când a ajuns la țintă. Iar pe omidă nu există nicio pânză, deci ea stătea aici de mult.
Toți din jur s-au agitat și au bâzâit. Doar micuța albinuță a spus:
Să nu ne certăm, ci să facem un ospăț pentru toată lumea și să dansăm. Soarele se înalță, ziua începe.
Toți au fost de acord, căci nimănui nu-i plăcea să-și strice buna dispoziție.
