Într-o căsuță mică era cald.
Ileana tricota, Ghiţică se juca.
Fiecare pitic era cam sfios,
Foarte serios și cufundat în ale sale.
Afară geamul vibra de tunet,
Ca tigăile lovite de un ciocan!
Ploaia a căzut, vrea să se joace,
Dar cine poate certa un băiețel?
Au făcut un concert întreg!
Dacă ești afară, fugi cât mai repede!
Ascunde-te repede sub acoperiș acum,
Fie că ești poet sau scafandru.
Sau apa va curge în cizme.
Vei fi ud ca frunza,
Care se lipește de copaci ca să se încălzească.
Trebuie sub acoperiș. Să ajungi, să ajungi!
Iepurașul ar fi dispărut de tot,
Dar a zărit o casă minunată.
Iar în căsuța mică era cald,
Ileana tricota, Ghiţică se juca.
Cine bate atât de timid la uşă?
Poate ploaia? Dar cineva tace.
Dar bătaia se repetă. Nu mai e îndoială,
Cine a venit? Trebuie un răspuns de oaspete.
Ileana, lăsând ghemul pe fotoliu,
a strigat: «Cine e?», fără grabă spre prag.
«Doamnă, deschideți! Sunt iepuraș. M-am udat,
Abia am scăpat de un lup, a fost o încercare.»
Ileana nu știe ce să facă:
«Dragul meu, noi piticii nu ne prea împrietenim.
Și probleme nu ne trebuie aici...»
«Bunicuță, la cine să mă duc, la cine?
M-am rătăcit, mi-e atât de frig...
Poate frica mea se topește în vis,
Dar unde să dorm? Peste tot e apă.
Cred că nu mă voi mai întoarce acasă niciodată...»
Atunci Ghiţică aleargă la ușă:
«Suntem pitici, desigur. Bunico, scuză-mă,
Dar nu suntem din piatră. Iar cine e în necaz,
Acela îl ajutăm mereu și peste tot.»
Ileana oftă: «Nepoțelule, ai dreptate.
Parcă am uitat firea noastră.
Dragul nostru iepuraș, intră repede,
Nu te sfii, ia și niște biscuiți de casă.
Da, piticii sunt uneori aspri.
Suntem sumbri, nu ne plac necazurile.
Dar nu vom lăsa pe nimeni, vă ajutăm acum.
Iartă-ne, iepuraș, te rugăm.
În căsuța mică era cald.
Ileana tricota, Ghiţică se juca.
Alături, iepurașul se juca cu un camion.
A domnit un moment dulce al prieteniei nepreţuite.
