Iată că vara a trecut,
Curând toamna și iarna vin.
Șarpele s-a gândit ușor:
«Nu am haină, vai de mine!
Animalele au blană caldă,
Eu am doar piele — ce rușine!»
Și suspina pe o movilă.
Gândurile-i erau grele și-nduioșatoare.
Trecea frumoasa vulpe-n cale,
Purtând haina roșie-n zale.
Șarpele șuiera-n urma-i:
«Vai, cât mi-ar plăcea să fie a mea!»
Lupul auzit strigătul glas
Și-i zise: «Nu mă mai-nșela!
În haină tu nu vei putea înota —
Trupul tău s-ar rupe-n cărări.
Haina nouă ne trebuie nouă,
Fiindcă iarna-i grea și-nduioșă.
Blana-n ger ne apără bine,
Ea-i ca-un scut împotriva frigului rece!
Dar tu iarna-n vizuina-ți
Dormi sub movilă-n veșnicii.
Blana ție nu-ți trebuie,
Nici mâncare caldă-n somn nu-ți trebuie».
În povestea asta-i-o lecție:
«Invidia-i rea, prietene drag».
