Într-un Palat îngrijit, lângă o grădină pitorească, trăiau odată un Rege cu Regina sa. Și aveau trei copii: o Prințesă mai mare, un Prinț și o Prințesă mai mică. Într-o zi se plimbau prin grădină. Deodată, de nicăieri, a apărut un Dragon, a apucat-o pe sora cea mare și a dus-o spre un munte înalt-înalt. Regele a trimis imediat după ea pe cel mai bun Cavaler al său.
Cavalerul a călărit o zi întreagă până noaptea. A ajuns la un Castel părăsit și a văzut lumină la fereastra unui turn singuratic. S-a strecurat la Prințesă în timp ce răpitorul dormea și a dus-o înapoi la Palatul îngrijit. Au călărit toată noaptea până dimineața și au ajuns chiar la micul dejun. Regele s-a bucurat că fiica lui era vie și sănătoasă, dar a poruncit ca nimeni să nu iasă din casă afară până nu va găsi o soluție pentru tâlharul zburător.
Doar pe curajoșul Prinț l-a lăsat să meargă la vânătoare în pădurea deasă, să aducă fazani pentru prânz. Și i-a spus să nu iasă de sub copaci. Dar tânărul Prinț s-a lăsat atât de prins de urmărire, încât nu l-a observat pe Dragon în cer și a ieșit pe o poiană goală a pădurii, unde acesta l-a — hap! — și l-a dus la Castelul său.
Regele s-a supărat foarte tare. L-a trimis din nou pe Cavaler după fiul său și i-a dat un al doilea cal ca să se întoarcă mai repede. Iar el toată noaptea a căutat împreună cu magii curții o soluție pentru a scăpa de această nenorocire.
Chiar la micul dejun s-au întors Cavalerul și Prințul, vii și sănătoși. Atunci Regele a poruncit tuturor să stea în săli, să nu-și scoată nasul afară. Iar pe cel mai bun Cavaler l-a trimis în regatele vecine să povestească despre dragonul tâlhar și să adune o armată mare pentru a-i distruge vizuina.
Între timp, Dragonul a venit din nou la Palat, n-a văzut pe nimeni și a răcnit amenințător spre tot cerul. Prințesa cea mică a auzit un tunet puternic, s-a mirat de unde vine zgomotul acela dacă pe cer nu era niciun nor. A deschis fereastra, s-a uitat afară, iar Dragonul a — hap! — și a luat-o.
Regele și Regina s-au speriat că fetița lor fusese răpită, iar credinciosul Cavaler se afla în alt regat. Dar au venit magii curții și au spus că au găsit o soluție. Au vrăjit o batistă magică. Într-un colț au desenat un Palat frumos cu o grădină pitorească și o pădure deasă, iar în celălalt un munte înalt-înalt cu un Castel vechi și părăsit.
Regele a luat batista aceasta, a atins cu degetul turnul singuratic al Castelului Dragonului și s-a trezit imediat într-o cameră îngrijită și aranjată. A ieșit din turn și a văzut că fiica lui cea mică stătea în curte la o masă curată împreună cu tâlharul și beau ceai. Prințesa cea mică s-a bucurat și spune:
Majestatea Voastră tăticule, așezați-vă la masă, vă turnăm și vouă ceai!
Nu am timp, fiica mea dragă, tot regatul este îngrijorat. Ia batista asta și du-te la mama. Iar eu voi sta de vorbă cu Dragonul.
Prințesa ascultătoare a atins cu degetul batista și s-a teleportat acasă. Iar tatăl ei îl întreabă pe răpitor:
De ce ați hotărât, Dragone, să-mi furați copiii?
Acela răspunde:
N-am furat pe nimeni! Voi aveți atâția, iar eu niciun copil. Mi-am luat o fe-e-e-etițică mică! Sunt bătrân, am nevoie de un ajutor. Voi mai aveți! Vă pare rău?
Regele a dat din cap și spune:
Nu poți lua nimic și pe nimeni fără permisiune. Întotdeauna poți să te apropii și să întrebi. Dacă nu întrebi, atunci este furt și crimă. Spre Castelul tău se îndreaptă o armată mare din regatele vecine, pentru că nimeni nu vrea să trăiască lângă un tâlhar atât de needucat.
Dragonul s-a speriat și a promis că nu va mai lua pe nimeni. Regele era bun și l-a iertat. S-a înțeles cu ceilalți conducători și a retras armatele. A trimis ajutoare pentru curățarea Castelului părăsit, iar Dragonul în schimb îl ajuta pe Prinț să prindă fazani.
