Bună ziua, micul meu ascultător. Eu sunt un basm despre animale care vorbesc limbi diferite. Acum vei afla de ce pisicile nu ciripeșc ca păsările, iar câinii nu muget ca vacile.
Ascultă cu atenție și ține minte bine... Of, dar tu nu ai mustăți! Atunci-atunci... Bagă bine în cap! Deși nu, nu trebuie să lovești un năsuc atât de mic și drăguț. Hai, pur și simplu să ții minte de ce vorbesc toate animalele diferit. Înțeles? Ei bine, ascultă.
Odată, demult de tot, toate animalele comunicau într-o singură limbă. Da-da! Nici eu nu mai țin minte cum suna asta pentru urechea umană. Poate "blum-blum" sau "purli-ciurli". Sau "dîșic-cabîdîșic". Sau chiar cântând: "pu-u-ucici-pucici, pu-u-ucici-lăpucici". A fost atât de demult, încât nimeni nu mai ține minte exact.
Cel mai important — toți se înțelegeau între ei. De exemplu, merge un urs prin câmp, cu labele mari "top-top", iar albina strigă:
Ai grijăăăă! Dă-te la o parteee! Eu adun nectarrrr aici!
Și el — pac! – a dat laba la o parte, n-a călcat pe floarea cu albinuța. Sau alt exemplu: s-a jucat prea mult un iepuraș mic, s-a rătăcit. S-a apropiat de râu și întreabă un cărăușel:
Scu-scuzați-mă, vă ro-rog. Și în ce pa-parte e dea-dealul meu verde cu mu-muște-țele?
Carasul răspunde:
Dea-dealul ma-mare e după ste-stejarul cel mai a-apropiat. Nu te mai pi-pierde!
Probabil ți s-a mai spus că animalele iubesc să vină la apă. Să bea, să se scalde, și pur și simplu să admire râul sau lacul. E foarte sănătos și plăcut! Și atât de relaxant, încât din când în când încep să-și discute în apa călduță secretele.
În vremea când diferite animale vorbeau la fel, peștii știau totul despre toți. Și ei înșiși nu se sfieau să vorbească. De aceea au început să divulge secretele altora.
Într-o zi le-au spus mistreților ce au auzit de la lupi, unde vor merge aceștia la vânătoare. A doua zi le-au trăncănit veverițelor ce au auzit de la mistreți, unde să adune multe ghinde. Data viitoare le-au spus bufnițelor ce au auzit de la veverițe, cum își camuflează vizuinile.
Zi de zi – și nu au mai rămas secrete la animale. Toate cuiburile și vizuinile ascunse au încetat să mai fie taine și nu mai puteau să-și protejeze stăpânii. Toate poienițele puțin cunoscute cu fructe de pădure și alune au fost rapid călcate în picioare. Au început să se întâmple nereguli, pretutindeni s-a instalat vrăjmășia.
Dar cel mai tare s-au supărat animalele pe pești. Și le-au spus direct:
Nu mai putem trăi din cauza bârfelor voastre, limbute! Ar trebui să vă înghițiți limbile și să nu mai flecăriți niciodată în van!
Peștii s-au supărat că sunt certați. Au luat-o — și și-au înghițit limbile! Și până astăzi nu vorbesc cu nimeni.
Dar animalele nu mai aveau încredere în nimeni. Și au decis să-și inventeze sunete secrete. Șoarecii au început să țipe, ca nimeni să nu ghicească unde sunt făcute vizuinile noi. Păsările au început să ciripească, să fluiere și să cânte, ca alții să nu afle despre ce ciripit. Vulpile doar sufla spre cei din jur și lătrau încet între ele.
În curând toți au uitat cum se înțelegeau înainte unii cu alții. Acum doar broaștele înțeleg orăcăitul, iar lupii — urlatul lupesc. Iar peștii doar dau din înotătoare și cozi, dar nu spun nimic cu voce tare. Așa, din cauza bârfelor altora, s-au certat animalele și au pierdut limba comună.
E prea târziu să judecăm cine a fost mai vinovat. Poate că nu trebuia să-și discute treburile în prezența străinilor. Poate că nu trebuia să dezvăluie secretele altora tuturor celor din jur. Oricum, și una și alta sunt considerate acum de prost gust.
Sper, micul meu ascultător, că vei ține bine minte la ce duce vorbăria inutilă. Gândește-te cu atenție înainte să spui ceva. Altfel vei pierde limba comună cu prietenii și cei dragi — și vei rămâne apoi singur.
Ei bine, eu sunt foarte obosită, mă duc să dorm. Noapte bună!
