Micul dragonaș I, frățiorul lui Di, asculta cu atenție povestea surorii sale despre noul prieten, băiețelul blond Andriuț, despre bunica lui primitoare și despre fructele dulci care cresc în grădina lor.
Într-o dimineață devreme s-a strecurat din casa-palat a dragonașilor, care se afla într-o țară de basm, și a zburat acolo unde Di își făcuse noi prieteni.
Zboară el, zboară și vede: o grădină, o bunică și un băiat. Doar că băiatul nu e blond, ci brunet și cam micuț.
Dragonașul I a coborât cu grijă, s-a ascuns în tufa de coacăze și stă liniștit. Ascultă.
Matei, Mateiaș, unde te-ai ascuns? — strigă bunica. — Am pierdut-o! Ce hârciog neastâmpărat ești! Acum o secundă era lângă mine, și gata…
„Îmi amintesc bine că băiatul se numește Andriuț, iar acesta e alt băiat”, se gândi dragonașul I.
Matei, unde ești? Scoți iepurașii din cuști?
Bunica s-a dus la cuștile cu iepuri și a vorbit cu voce tare:
Băiatul nostru curajos, Matei,
De coada albă a prins
Un iepure bătrân din cușcă…
Hai, iepure, vino încoace!
Nu te teme de mine!
Vreau să mă joc cu tine,
În grădină te voi lăsa.
Fugi fără să te uiți înapoi,
Hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea!
Dragonașul I a zburat în tăcere după bunică.
Aha, iată-te, hârciogule! Te-ai ascuns? Ai fugit de bunica? — a găsit femeia nepotul și și-a continuat poezia:
Matei al nostru — hârciog,
Gura nu-i stă închisă.
Când vine de la grădiniță,
Mănâncă, mănâncă, mănâncă.
Iubește slănina și carnea,
Nu refuză nici ananasul,
Înghite compot pe nerăsuflate,
Se umflă ca un hipopotam.
Când va crește, va înțelege
Că la mâncare trebuie socoteală.
Mâncat puțin,
Și repede la sală de alergat,
Acolo să arzi caloriile.
Ai spălat măcar morcovul? L-ai smuls și l-ai băgat direct în gură? Credeam că iar ai eliberat iepurii.
Nu-ai, — a răspuns băiatul, mestecând morcovul.
„Cu cine mă mai împrietenesc acum?”, se gândi dragonașul I.
Hai să culegem coacăze. Curând vine mama, iar noi nici găleata nu am umplut. Din ce va face ea dulceață?
Băiatul, mestecând morcovul, a plecat în tăcere după bunică.
Dragonașul nu s-a mai putut abține. Îi era atât de poftă de fructe, încât s-a apropiat de Matei.
Libelulă! Libelulă! — strigă Matei.
Bunica s-a uitat, a zâmbit și a răspuns:
Dar asta e dragonașul nostru cunoscut, noul prieten al lui Andriuț! Ai venit în vizită, Di?
Sunt fratele lui Di. Mă numesc dragonașul I.
Băiețelul stătea, mesteca morcovul și clipea. Probabil că era foarte surprins.
Te-ai rătăcit și tu? Te-ai despărțit de rude? — întrebă bunica.
Nu, — se roși dragonașul, — am venit fiindcă și eu vreau să-mi găsesc un prieten și să gust din fructe.
De rușine, pielea lui violet-aprins a devenit roz.
Nu te sfii, mănâncă fructele. Nouă nu ne pare rău. Anul acesta e o recoltă mare de coacăze. Ce frumos ești, dragonașul I!
Când ne emoționăm, ne supărăm sau ne îngrijorăm, schimbăm culoarea pielii, — începu să povestească I, vârând în gură un ciorchine întreg de coacăze roșii.
Nu te mai emoționa și mănâncă câte o boabă pe rând, iar frunzele nu le mânca, sunt fără gust. Tu voiai să te împrietenești cu Andriuț, dar astăzi nu e aici. Iar acesta e Matei, el e încă mic. Vino peste două zile, Andriuț va fi oaspete la noi, — spuse bunica binevoitoare.
Dragonașul I s-a delectat cu fructele, și-a luat rămas bun de la noii prieteni și a zburat.
„Numai să nu-i spun bunicului, că va crede că baba și-a pierdut mințile: cu dragonașii să se împrietenească și să-i hrănească cu fructe”, se gândi bunica.
Și unde a zburat libelula? — întrebă Matei, terminând morcovul.
Nu libelulă, ci dragonașul I, — răspunse încet bunica și începu să culeagă coacăzele roșii.
