Pe o mică insulă nu departe de Australia, în junglă, s-au clocit din ouă niște pui: fiecare în propriul cuib. Unul s-a născut de la mama dinozaur, iar celălalt de la mama ornitorinc.
Când puii s-au întărit puțin, au vrut să afle ce lucruri interesante sunt în jur. Într-o zi, mamele lor au plecat să caute mâncare, iar puii au hotărât să se plimbe.
Dinozaurul s-a strecurat din casa lui. La început se temea să se depărteze prea mult, dar apoi a auzit cântecul păsărilor, s-a liniștit și a mers curajos înainte.
Totul în jur îl bucura, până când a realizat că s-a rătăcit. Dinozaurul s-a speriat și a vrut să plângă, dar s-a gândit: "Nu pot plânge, sunt atât de mare. Dacă mă vede sau mă aude cineva, va râde de mine".
S-a așezat lângă o ferigă mare și a început să se gândească ce ar trebui să facă mai departe.
Ornitorincul se bucura și el de natura junglei, dar după ceva timp a realizat că nu poate găsi drumul înapoi la cuib. S-a oprit sub o ferigă înaltă și a început să plângă.
Mamă, mamă, unde ești? Vreau acasă!
Dinozaurul s-a uitat în jur și a văzut o ființă ciudată. A hotărât să se apropie de ea.
Cine ești tu? De ce plângi? ― a întrebat el.
Sunt Ornitorincul. M-am clocit din ou nu de mult. Am vrut să mă plimb și m-am rătăcit, ― șoapte Ornitorincul, ― dar tu cine ești?
Sunt Dinozaurul. M-am clocit și eu nu de mult și m-am rătăcit și eu, ― a răspuns Dinozaurul. ― De ce plângi atât de tare? Nu e nimeni aici în afară de mine. Trebuie să te liniștești.
Cum să nu plâng! Mi-am pierdut casa și mama! Sunt mic, mă tem de totul! ― și Ornitorincul a țipat și mai tare.
Lasă-mă să te duc pe spate. Sunt atât de înalt. Poate vei vedea casa ta, ― a hotărât Dinozaurul să liniștească micul fricos.
Ornitorincul, fără să se gândească, s-a cățărat pe coada Dinozaurului și s-a așezat confortabil pe spate. Puii s-au plimbat prin junglă mult timp. Se uităau la flori, liane și cântecul păsărilor. Deodată, Ornitorincul a țipat bucuros.
Casa, casa mea! O văd, uite, acolo!
Dinozaurul a accelerat pasul, dar s-a gândit: "Ce păcat că casa lui a fost găsită. Era atât de frumos să ne plimbăm împreună și deloc nu era speriat".
Când s-au apropiat mai mult, au fost foarte surprinși de ceea ce au văzut: mamele lor stăteau una lângă alta!
Unde v-ați dus, nepoziți? Unde ar trebui să vă caut? Oare v-au mâncat crocodilii? ― se plângeau mamele.
Nu-nu! ― au strigat puii. ― Nu ne-au mâncat crocodilii. Suntem aici!
Mamele și-au îmbrățișat puii, i-au mustruluit puțin, dar au fost foarte bucuroase.
Unde ați fost?
Ne-am plimbat pur și simplu, ne-am familiarizat cu jungla, ― a spus curajos Ornitorincul, uitând complet de fricile sale, ― dar nu vom mai merge acolo singuri. Dăm cuvântul!
S-a dovedit că Dinozaurul și Ornitorincul locuiau vecini. Când a venit vremea să se întoarcă acasă, Ornitorincul i-a spus Dinozaurului: "Hai să fim prieteni! Ești foarte curajos! Ești un adevărat prieten!".
Dinozaurului i-a plăcut foarte mult să audă aceste cuvinte, și a hotărât că nu se va mai teme niciodată și va ajuta întotdeauna pe cei mici. La urma urmei, el era curajos!
După această plimbare, puii s-au apropiat foarte mult. Se jucau adesea împreună, dar nu se mai depărtau prea mult, pentru a nu-și supăra mamele.
