Într-o pădure des și primordială trăiau niște gnomi harnici. Chiar și în timpul iernii nu stăteau degeaba, ci ajutau locuitorii pădurii să găsească mâncare. Și mai mult, curățau coroanele copacilor de zăpadă, pentru ca soarele strălucitor să poată pătrunde în fiecare colț al pădurii.
Gnomii iubeau foarte mult Iarna, dar spre sfârșitul februarie începeau să se-nfioreze după zilele calde.
Într-o zi, au hotărât să plece în căutarea Primăverii.
Gnomii aleargă pe cărări, și pe cale li se-ntâlnește Toamna.
Și ea le întreabă:
Unde vă grăbiți voi așa?
Căutăm Primăvara, ne grăbim spre ea!
Toamna a vrut să-i fermece pe gnomi și să domnească în pădure în locul Primăverii, a început să le arate copaci pictați în aur. Micii locuitori ai pădurii nu-i plăceau zilele gri și ploioase. Nu s-au lăsat ademeniți de aur.
Au continuat mai departe. Pe cale li se-ntâlnește Iarna.
Unde vă grăbiți voi așa, gnomilor?
Căutăm Primăvara, ne grăbim spre ea!
Iarna a vrut să rămână mai mult în pădure. A început să-și laude frumusețea, argintând copacii și tufișurile. Dar gnomii nu mai erau interesați: de mult totul era acoperit de zăpadă. Iarna s-a-nfuriat și a început să acopere drumul, aducând îngheț. Micii oameni au îngheț și, pentru a se-ncălzi, au alergat mai departe.
S-au găsit pe o poiană. Se uită, și acolo Primăvara stăpânea cu toată puterea! Păsărele cântă, pâraiele curg, pe locurile dezapezite apar primii ghiocei, se-ntinde iarba smaraldă.
Cât le-a plăcut gnomilor! Primăvara s-a bucurat, a dăruit oaspeților raze strălucitoare de soare. Micii locuitori ai pădurii au început să strălucească și să ajute prietena lor în gospodărie.
Și Primăvara devine din ce în ce mai caldă și mai frumoasă: știe ea că curând Vara va veni în vizită.
