Într-o căsuță caldă și mică la marginea unei păduri dense de brazi locuiesc Moș Crăciun cu draga sa nepoată, Zâna Iernii. Trăiesc în pace, nu se ceartă, iar dacă apar vreun fel de neînțelegeri, totul se rezolvă cu bunătate. Tot anul, bunicul și nepoata sunt ocupați cu treburile zilnice. Taie lemne, aprinde focul în sobă, coace plăcinte și gătește o ciorbă hrănitoare. Iar cu venirea iernii, treburile lor se înmulțesc considerabil.
Într-o zi, Bâc-Supărăcioara s-a mutat în vecinătatea Moșului Crăciun și a Zânei Iernii. Tot anul a urmărit-o pe ascuns și plănuia cum să saboteze sărbătoarea, pentru ca anul nou să nu poată veni și să rămână pentru totdeauna anul vechi.
De îndată ce Bâc-Supărăcioara mușcătoare s-a mutat lângă ei, Moș Crăciun și Zâna Iernii au început să se certe mai des. Uneori Moșul nu mulțumea nepoatei pentru ajutor, nici măcar nu-i spunea un simplu „mulțumesc". Alteori nepoata se-nfuria brusc, începea să-i vorbească grosolan bunicului, el îi spunea un cuvânt, iar ea îi răspundea cu zece.
La început, aceasta nu-i deranja prea mult viața, dar resentimentul se acumula între bunic și nepoată, stăteau din ce în ce mai puțin timp împreună, iar odată chiar au cina separat. Iar Bâc-Supărăcioara se uita la asta și se bucura cât de bine îi reușea. Dar vroia să-i certe și mai tare pe Moș Crăciun și Zâna Iernii.
Bâc-Supărăcioara a venit cu un plan viclean: să o aștepte pe Zâna Iernii în pădure, să se-nfățișeze sub chipul unei vulpi și să-i spună că bunicul vrea s-o dea afară din casă și să-și ia o altă ajutoare.
Timp până la iarnă era din ce în ce mai puțin, dar Bâc-Supărăcioara nu putea găsi momentul potrivit pentru a se apropia de Zâna Iernii. Moș Crăciun, de parcă ar fi simțit ceva rău și nu o lăsa pe nepoată singură nicăieri.
Toamna s-a schimbat cu iarna, zilele se-ntreceau una pe alta. Moș Crăciun a început să pregătească cadouri, iar pe Zâna Iernii au căzut toate treburile casnice. Atunci Bâc-Supărăcioara a ascultat o conversație:
Du-te, nepoată, în pădure și cheamă animalele bune să ne ajute, altfel nu vom reuși să terminăm cu cadourile până la sărbătoare.
Și de ce trebuie eu să merg în pădure, bunicule? Astazi am curățat casa, am gătit prânzul, am schimbat patul, iar tu ce ai făcut?
Zâno, copila mea, ce ți s-a întâmplat? Nu știi că am citit scrisori toată ziua și am împachetat cadourile în hârtie frumoasă de Crăciun! Crezi că nu e o muncă grea?
Te-am rugat să aprinzi focul din sobă de dimineață, să aduci lemne din pădure, de ce trebuie eu să merg după ele? Sunt grele, nu mă pot descurca singură.
Iată de ce te rog să mergi în pădure și să-ți găsești ajutoare. Cheamă-l pe Mihai Ursul, el te va ajuta să duci lemnele, pentru că Moș Crăciun e ocupat.
Bâc-Supărăcioara a înțeles că bunicul și nepoata sunt obosiți și nu sunt gata să se asculte, deci îi trebuia doar puțin vrajă pentru a-i certa și mai tare. A rostit cuvinte rele, dar magice. Și a început să observe dacă va funcționa, dacă Moș Crăciun și Zâna Iernii vor ceda vrăjii.
Pare-se că ai înnebunit, bunicule! — a răspuns Zâna Iernii brusc, după o lungă tăcere.
Cum îi vorbești bunicului, obraznico? Te-am crescut, te-am învățat, iar tu mă jignești la bătrânețe.
De ce spui prostii ca un nebun? Ai uitat că Mihai Ursul doarme iarna! Cum ar putea el să-mi ajute să duc lemne, după cum spui tu?
Bine, Zâno, nu voi tolera o asemenea atitudine în casa mea. Cere iertare imediat.
Cere iertare tu mai întâi, bunicule.
Dacă nu vrei să ceri iertare, du-te în pădure, respiră aerul curat, și când te-ai calmat, întoarce-te.
Bine, mă duc, numai să nu te mai văd!
Zâna Iernii a fugit plângând afară, iar Moșul Crăciun s-a doleț de durere de cap din cauza supărării. Iar Bâc-Supărăcioara viclena nu-și pierde vremea. S-a transformat într-o vulpe și a ajuns din urmă pe Zâna Iernii, și-i zice:
Oi, Zâno, dragă, văd că ți s-a întâmplat o nenorocire, cum pot să te ajut?
Vulpițo, iubita mea, nu știu ce s-a întâmplat cu mine. L-am jignit pe Moș Crăciun, și acum nu știu cum să merg să-mi cer iertare, rușine mi-e să-i privesc în ochi. Curând e sărbătoarea, trebuie să ne pregătim pentru Anul Nou, dar avem o asemenea neînțelegere.
Biedă mea, Zâno, nu te întristă, nu te supăra, te voi ajuta. Mă voi duce la Moș Crăciun și-i voi cere iertare în locul tău, iar tu așteaptă-mă aici.
Mulțumesc, vulpițo, mulțumesc mult! Du-te repede!
Zâna Iernii a rămas să aștepte vulpița, dar nu se simțea liniștit. Nu putea merge la casă, prea multă rușine o cuprindea pentru cuvintele grele.
Iar Bâc-Supărăcioara a alergat la casă și s-a transformat într-un iepure gri. Intră în casă și zice:
Moș Crăciun! Ce s-a întâmplat? La mine a venit Zâna Iernii și a spus că pleacă din pădure pentru totdeauna și nu se mai întoarce acasă!
Nu se poate! Am jignit-o atât de mult? Iepurașule gri, dragul meu, eu nu știu ce s-a întâmplat cu mine. Arată-mi, te rog, unde ai văzut-o ultima dată, voi alerga să-mi cer iertare și o voi aduce acasă.
Moș Crăciun, nu te grăbi, nu trebuie să alergi prin pădure, și Zâna Iernii m-a rugat să nu mergi după ea, a spus că nu te va ierta niciodată pe cel care o va urmări.
Și ce să fac acum? Cum să-mi aduc acasă nepoata iubită?
Ascultă, Moș Crăciun, iată ce vom face: scrie-i nepoatei o scrisoare și spune-i tot ce gândești. Iar eu voi urmări urma ei în pădure și o voi urmări ușor, voi aștepta până când se va calma și-i voi da scrisoarea ta.
Bravo, iepurașule! Ce plan minunat! Mă grăbesc să scriu o scrisoare, dar fii atent, nu o pierde pe drum. Nu pot să mă pregătesc pentru Anul Nou fără nepoata Zâna Iernii, ceea ce înseamnă că sărbătoarea nu va veni și vom rămâne pentru totdeauna în anul vechi. Nu mă dezamăgi, iepurașule!
Moș Crăciun s-a străduit, a scris scrisoarea cu dragoste, fiecare literă a fost trasă cu grijă. Iar hârtia a fost vrăjită ca să strălucească cu albastru în întuneric, ca iepurele să nu o piardă din vedere. Moșul a pecetluit plicul și l-a decorat cu o ploaie de fulgi de zăpadă argintii scânteietori.
Bâc-Supărăcioara, mulțumită, în chip de iepure, a luat plicul de la Moș Crăciun și a fugit din casă. Moșul a urmărit-o mult timp din fereastră. De îndată ce a dispărut din vedere, s-a transformat din nou într-o vulpe. A găsit Zâna Iernii printre copaci. De îndată ce a văzut-o, Zâna Iernii a început să o întrebeze:
Vulpițo-surioară, ce a spus Moș Crăciun, m-a iertat pe mine, nebunia mea?
Oi, Zâno, iubita mea, nu-mi place să te întristez, dar nu știu ce să-ți răspund.
Spune-mi cum e, voi accepta totul. Dacă bunicul vrea să mă pedepsească cumva, sunt gata pentru orice.
I-am transmis Moșului Crăciun iertarea ta și l-am rugat cu lacrimi, în numele tuturor animalelor din pădure, să nu-ți țină minte.
Și ce a răspuns? Nu mă ține în suspans, spune!
A spus că nu te poate ierta. Prea mult te-ai jignit cu cuvintele tale grele. A spus că nu vrea să te mai vadă în casă, ca tu să pleci din pădure și să nu-i mai apari în fața.
Zâna Iernii nu a putut să-și stăpânească lacrimile. Cuvintele Bâc-Supărăcioarei au rănit-o atât de mult, încât nu a putut găsi cuvinte.
Tu, Zâno, nu plânge, mai bine fugi din pădure repede, ca să nu-l superi și mai mult pe Moș Crăciun. Și se-ntunecă deja, mai mult te-ai rătăci în pădure.
Vulpițo, dragă, dar cum rămâne cu Anul Nou!? Cum se va descurca Moș Crăciun fără mine cu treburile de Crăciun, cine îl va ajuta cu treburile casnice și va merge cu el la copii și animalele mici la sărbătoare?
Nu-ți face griji pentru Anul Nou, Zâno, bunicul a spus că-și va găsi o altă ajutoare, iar tu du-te, du-te.
Oi, nu pot! Mă doare, mi se-ntunecă în fața din nenorocirea asta. Cum s-a întâmplat! Ajută-mă, vulpițo, mă tem că nu voi reuși singură.
Bâc-Supărăcioara s-a zăpăcit. Nu se gândise că va trebui să scoată ea pe Zâna Iernii din pădure, și trebuia să ascundă și scrisoarea magică mai departe. Dar cum să refuze? Dacă vulpita o va lăsa pe Zâna Iernii singură în nevoie, cu siguranță va înțelege că ceva nu e în regulă, înșelăciunea va fi descoperită. Bâc-Supărăcioara a hotărât să meargă cu Zâna Iernii, s-o ducă mai departe în pădure și să fugă înainte de-ntuneric.
Au mers prin pădure iarna mult timp. Cerul devenea din ce în ce mai întunecos, soarele apunea. Bâc-Supărăcioara i-a zis Zânei Iernii:
E vremea să mă duc acasă, dragă Zâno, de acum te vei descurca singură.
Mulțumesc, vulpițo, că m-ai ajutat, nu știu cum să-ți mulțumesc.
Vulpita și-a mișcat coada pufos și a fugit fără să se-ntoarcă. Dar a scăpat scrisoarea de la Moș Crăciun. Zâna Iernii se uita la scrisoare și nu putea înțelege cum s-a ajuns în pădure. A hotărât să-i strige vulpitei că a scăpat scrisoarea. I-a strigat:
Vulpițo! Vulpuță! Unde te-ai dus?
Vulpita nu răspunde. Zâna Iernii a hotărât să privească mai bine scrisoarea, s-o ridice din zăpadă ca să nu se ude. De îndată ce a luat plicul magic în mâini, a simțit căldură ca în căsuța Moșului Crăciun. Iar plicul a strălucit cu stele albastre. Zâna Iernii a înțeles că e scrisoarea de la bunic, a șters scânteile magice și a văzut inscripția: "Pentru nepoata mea iubită, Zâna Iernii".
Zâna Iernii nu-și credea fericirea! Moș Crăciun i-a scris o scrisoare, și se pare că a dat-o vulpitei, dar ea nu i-a spus nimic! A înșelat viclena! A deschis Zâna Iernii scrisoarea și citește:
Dragă nepoată a mea, Zâno. Iartă-mă, bătrânul, pentru cuvintele grele și jignitoare. Nu am fost drept, mă caiesc. Te rog cu lacrimi să nu pleci în pădure, să nu mă lași singur, să nu lipsi copiii de sărbătoare! Promit că te voi ajuta în toate și te voi iubi și mai mult decât înainte. Al tău, Moș Crăciun.
Zâna Iernii a înțeles că vulpita a înșelat-o, a alergat înapoi la căsuță, la Moș Crăciun. Într-o pădure întunecată e ușor să te rătăcești, dar Zâna Iernii cunoaște fiecare cărări, a jucat toată copilăria printre copacii dragi.
Moș Crăciun se plimba prin casă, nu era el însuși. Mult timp nu avusese vești de la iepure. Brusc, vede pe fereastră un iepure care stă, dar nu e obișnuit, are coadă de vulpe. Iar lăbuțele sunt umane. Moșul a luat toiagul magic, a ieșit pe trepte și a lovit de trei ori pe pământ. Și zice:
Ce creaturi ciudate stau la casa mea? Uite-te, arată-ți adevăratul chip.
Un vânt de zăpadă a învârtit jumătatea de iepure-jumătatea de vulpe și a adus-o la bunic.
Arată-ți adevăratul chip! — a zis bunicul și a lovit din nou toiagul pe pământ.
Zăpada s-a ridicat, creaturi ciudate s-au învârtit și s-a arătat în fața Moșului Crăciun însăși Bâc-Supărăcioara viclena în adevăratul ei chip.
Aha, deci tu ești! Bâc-Supărăcioara a venit în pădura noastră. Iată de ce am avut certuri cu Zâna Iernii tot anul!
Nu știu, Moș Crăciun, nu am făcut nimic, nu am jignit pe nimeni. Locuiesc în vecinătate...
Unde ai dus nepoata mea iubită, Zâna Iernii, mărturisește!
Nu înțeleg despre ce vorbești, Moș Crăciun, lasă-mă, e târziu deja.
Atunci din pădure a apărut Zâna Iernii. Obosită, dar fericită, ținea în mâini scrisoarea strălucitoare.
Bunicule! — a strigat ea și s-a aruncat în brațele vrăjitorului.
Nepoată, iubita mea, cum am putut să te alungam din casă. Iartă-mă, aceasta Bâc-Supărăcioara m-a vrăjit.
Și tu mă iartă, bunicule, am spus cuvinte grele și te-am jignit. Nu voiam să mă cert, doar eram obosită. Și pe mine Bâc-Supărăcioara m-a vrăjit.
Bunicul și nepoata s-au împăcat și au hotărât să-o pedepsească pe Bâc-Supărăcioara, s-o alunge din pădure pentru totdeauna și să avertizeze toate animalele că dacă cineva începe să se certe și să se poarte grosolan, înseamnă că lângă el s-a mutat vrăjitoarea viclena și trebuie s-o alunge repede. Iar Moș Crăciun și Zâna Iernii au hotărât că de acum vor împărți treburile în mod egal și vor întreba mereu: "Cum pot să te ajut?"
Și a început în pădure o viață fericită și fără griji. Iar bunicul și nepoata au terminat toate treburile pentru Anul Nou și au organizat o sărbătoare atât de frumoasă, încât tot anul următor și-o aminteau!
