Această poveste s-a întâmplat în pădurea Uralului.
Era cea mai rece și zăpezită iarnă. Prin pădure mergeau alci. În frunte era conducătorul ― cel mai bătrân și rezistent. El deschidea cale prin zăpezi adânci. La mijlocul turmei ― două femele de alce cu puii lor mici.
Sufla un vânt rece și a început să ningă abundent. Rafale deveneau din ce în ce mai puternice, iar o furtună de zăpadă groaznică se-nfierbânta.
Conducătorul spuse că în curând va fi o poiană, unde fiecare trebuie să se-ntindă într-o zăpadă mare. Așa va fi mai cald ― vor putea să aștepte vreme rea.
Când alcii au ajuns la poiană, a apărut o haită de lupi flămânzi. Alcii, speriați, au fugit în toate direcțiile. A început o luptă cu acești răpitori flămânzi.
O mamă alce și-a împins puiul cu fruntea și-l îndemna să fugă: "Micuțule, mișcă-ți picioarele mai repede, trebuie să ieșim de la marginea pădurii și să ne ascundem de lupi în pădure, să ne pierdem între pini și brazi".
Fugi în pădure, iar eu mă voi apăra de lup! Aproape ne-a ajuns! ― a strigat ea brusc…
Nu departe de această poiană, la marginea pădurii, stătea o casă solidă cu anexe. În casă locuia un bătrân pădurar cu soția sa.
Bătrâne, mâine nepoții vin în vacanța de iarnă, ― spuse păduarul, stând la masă și sorb un ceai aromat din plante.
Va fi vesel cu ei!… Uite ce furtună de zăpadă s-a ridicat, ― răspunse soția, privind pe fereastră.
Mâine dimineață mă duc cu motocicleta pe zăpadă la gară să-i întâmpin, ― zise moșul.
Mai bine cu motocicleta pe zăpadă, ― sugerează gazda.
Ai dreptate. De ce să-i chinui pe cai în atâta zăpadă. Mai bine cu motocicleta pe zăpadă.
Voi pregăti o blană și cizme de iarnă, și dacă se-ntâmplă să se-nfrigure nepoții. Ei sunt de la oraș: nu poartă blănuri nici cizme de iarnă.
Devreme dimineața păduarul a luat motocicleta pe zăpadă și s-a dus la gară. Deodată vede: nu departe de drum stă o zăpadă ciudată ― se mișcă. S-a oprit păduarul, s-a apropiat de zăpadă. Privește, și acolo stă un mic pui de alce. Era înghețat, tremura.
Oi, săracule... Unde este mama ta? ― oftă moșul. Se uită în jur și pe unii copaci observă sânge.
Lupii au atacat. Mă întreb, este mama ta vie sau au omorât-o lupii? Trebuie să mă întorc, nu pot să te las aici.
Păduarul a-nfășurat puiul de alce într-o blană, l-a legat cu frânghii de motocicleta pe zăpadă și s-a întors ușor.
Bătrâne, ți-am adus un cadou, ― spuse el, intrând în casă. ― Primește!
Oi, Doamne! Un pui de alce! Trebuie să-l-nincălzim și să-i dăm lapte cald. Tu du-te mai repede, altfel vei întârzia la tren. Iar eu voi face totul.
Păduarul a întâmpinat nepoții ― pe Lera și Lenia, doi copii de zece ani ― și s-a întors acasă.
Bunică, bunică, acesta este un vițel? Bujora a adus un vițel? ― întrebară copiii, văzând animalul.
Nu, Bujora va deveni mamă la primăvară, iar acesta este un pui de alce. Azi dimineață moșul tău l-a găsit în pădure.
Moșule, unde sunt părinții lui? ― se mirară Lera și Lenia.
Nu știu dacă mama lui este vie. Noaptea, se pare, lupii au atacat alcii. De aceea turma s-a împrăștiat în toate direcțiile. Iar micuțul s-a rătăcit, s-a despărțit de mama lui, ― răspunse moșul.
Poate că ea îl salva de lup, ― adăugă bunnica, ― și ea a murit…
Oi, ce păcat, ― spuse Lera, aproape plângând.
Ba da, este vie. Nu te plânge! ― zise moșul, privind cu mustrare la bunică. ― Toată noaptea a fost furtună, de aceea micuțul s-a rătăcit.
Cum va găsi-l mama alce acum? ― întrebă Lenia.
Va găsi-l, ― răspunse bunnica. ― L-am-nincălzit, i-am dat lapte cald. Când se-ntoarnă vremea mai caldă, îl voi duce în coteț la capre să se joace. Iar mama alce îl va găsi după miros. Spălați-vă mâinile și stați la masă, am copt clătite. Apoi cu moșul voi duce puiul de alce în coteț.
Și ce vom mai face azi? ― se interesă Lenia.
Ce-ce! Trebuie să-mi inspectez proprietatea, să verific dacă totul este în ordine. Vreți cu mine? Și după prânz vom merge cu schiurile, ― propuse păduarul.
Moșule, tu inspecționezi zilnic proprietatea ta? ― întrebă nepotul.
De două ori pe zi: dimineața și seara.
Și vom decora bradul? ― se-ntrebă Lera, distrasă de clătite.
Acum mă duc în pădure și-l aduc, ― răspunse moșul.
Merg cu tine! ― se-nviora nepotul.
Iar eu voi ajuta bunnica, ― oferi fata și începu să strângă vase. ― Și apoi vom decora bradul.
Nepoțică, ți-am pregătit legume tăiate. Duceți-le caprelor, și puiul de alce poate va mânca și el, ― se ridică bunnica de pe scaun.
Bunică, și dacă mama alce nu se găsește? Puiul de alce va rămâne la noi? ― șoapte fata.
Probabil.
Hai să-i găsim un nume.
Poți, poți. Gândește!
Lioșa. Să-l numim Lioșa. Noi nu știm dacă este fată sau băiat. Și un asemenea nume se potrivește oricui.
Oi, ce inventivă ai! ― râse bunnica.
Trecu o zi. Lioșa s-a adaptat și se juca vesel cu caprele în coteț.
Devreme dimineața din pădure, șchiopând, ieși lent o mamă alce. S-a apropiat de coteț și a strigat tare pe micuț.
A-a-a-e-e-e, a-a-a-e-e-e! Micuțule, te-am găsit!
Ma-ma-a-a, ― răspunse Lioșa.
În casa pădurarului au auzit răgetul. Câinele a lătrat tare. Toți au ieșit afară.
Mama alce este slăbită, este rănită, ― spuse agitat păduarul, încheind pe drum blana, ― o văd de departe.
Cât timp oamenii alergau la coteț, mama alce s-a prăbușit pe pământ.
Trebuie să sun medicul veterinar, ― spuse preocupat bărbatul.
A murit? ― se sperieă fata.
Ce vom face cu ea acum? ― întrebă ușor băiatul. ― Pentru carne?
Nu, nu! O vom duce în coteț și o vom trata, o vom hrăni, ― răspunse bunnica.
O vom duce în grajd lângă Bujora, acolo este mult loc și este cald, ― adăugă moșul.
Bunică, bunică, vom trata mama alce cu puiul? ― se-nviora Lenia. ― Grozav! Voi scrie o compunere la școală despre vacanța de iarnă. Toți colegii mei se vor mira!
Tu doar vrei să te lauzi și să te faci remarcat, ― chicoti sora.
Când se vor vindeca, atunci vor pleca în pădure. Nu-i vom ține aici, ― hotărî păduarul.
Medicul veterinar a venit seara. Spuse că lupii au rănit grav mama alce.
Mă mir cum a supraviețuit. Puiul de alce, probabil, a vrut foarte mult s-o găsească. Se pare că până la primăvară vor fi oaspeții noștri, ― spuse moșul, intrând în casă. ― Uite, bătrâne, acum sigur nu ne va fi plictis.
Moșul a râs.
Ura! Lioșa va locui aici până la primăvară. Și noi vom veni și în vacanța de primăvară la voi, ― se bucură fata. ― Și vor vindeca mama alce?
Desigur, avem un veterinar bun.
