Departe, departe, dincolo de munții înalți și întunecați, se afla o pădure fermecată. Copacii din ea erau de diferite specii: conifere și foioase. Dintre coniferii, creșteau pini stufoși și brazi parfumați, iar dintre foioase — stejari puternici, mesteceni zvelte, plopi subțiri, arțari cu frunze sculptate și plopi pufoși.
Lângă copacii înalți și svelți creșteau tufe întinse de călin și zmeur. În pădure erau multe ciuperci: hribi, opintici, hribi albi și ciuperci de pădure. Pădurea era mare și deasă, în ea trăiau diverse animale: lupi, vulpi, iepuri, arici, cerbi, veverițe și urși.
Trăiau în armonie și pace, se ajutau unii pe alții, se fereau de vânători și de copiii neascultători. Și doar Vulpița nu putea să se obișnuiască cu pacea și armonia. Avea un caracter certăreț și dificil, greu se înțelegea cu celelalte animale.
Într-o zi, Vulpiței i s-a făcut din nou foarte plictisitor și a decis să râdă de Arici. A început să-l tachineze și să-l provoace:
Uitați-vă, uitați-vă, ce mic și stângaci, ce lăbuțe scurte, ce ochi mici, ce ghimpi ascuțiți, de râs! Ce să mai iei de la el?
Așa și-a găsit Vulpea o distracție, ca să-l jignească pe Arici, și spune:
Hei, tu, Ariciosule cu ghimpi ascuțiți! Hai să ne întrecem! Să facem un concurs „Cine umple mai repede butoiul cu apă
