Margine de pădure. Dimineață.
Arici! Ieși! Trezește-te! Vino cu noi să te joci, să faci exerciții! ― strigau surorile Veveriță la gura vizuinei prietenei.
Tocmai mi-am deschis ochii, ― răspunse Arici somnoasă, apărând de sub pământ.
Destul de dormit! Prietenii au venit la tine și te cheamă la exerciții! ― răspunseră în cor surorile.
Dar la ce joc vom juca?
La-ți-mă-n coadă. Vom alerga doar pe pământ.
Bine, ― răspunse Arici întinzând-se.
Și după aceea, haideți să facem exerciții de cultură fizică, ― propuseră veverițele.
Dar cum se face asta? ― nu înțelegea Arici.
Ei bine, labele sus-jos, labele în lateral, capul îl rotim dintr-o parte în alta, ― și Veverița cea mai mare începu să arate exercițiile. ― Fiecare dimineață trebuie să începi cu spălatul, curățarea dinților și exerciții. Vei fi sănătoasă, curajoasă și puternică. La exerciții, pe loc!
Două Veveriță și Arici începuseră să se joace la marginea pădurii la-ți-mă-n coadă, să glumească și să râdă.
Cra! Cra! ― cărăci Corbul, ședând pe o creangă de molid. ― Ce-ați făcut dimineața de-ati tulburat toată pădurea? Gălăgie și zarvă!
Facem exerciții de dimineață, ― îi răspunseră prietenele.
Pot și eu cu voi? ― întrebă Corbul și se lăsă pe pământ.
Desigur! Alătură-te!
Dar ce trebuie să fac?
Desfă aripile și ridică-le ușor în sus, apoi coboară-le în jos, ― comanda Veverița.
Corbul începu să facă exercițiile. În acel moment, trecând pe lângă ei, alerga tânărul Iepure.
De ce râdeți? Se aude de departe! ― întrebă el.
Facem exerciții de dimineață, ― răspunse Arici. ― Și Corbul s-a alăturat nouă.
Pot și eu cu voi? ― întrebă Iepurele.
Poți, ― răspunseră în cor prietenii.
Și ce trebuie să fac… ― Iepurele se opri din vorbă. Se înmormântă pe loc, și-și deschise ochii larg, și-și coborî urechile și se holbă într-un punct.
Toți se uită acolo unde se uita el și văzuseră un șarpe.
Viperă! ― cărăci tare Corbul și zbură pe creangă. Imediat se-au suit pe copac și veverițele. Iar Arici s-a rulat într-o minge spinoasă și s-a rostogolit spre șarpe.
Vipera șuieră, se târî spre minge, și-și ridică capul și-și scoase limba lungă și subțire.
Atenție! Vipera va muşca! Va otrăvi! ― cărăci tare Corbul.
Iar Iepurele nu putea să se mişte, doar tremura ca o frunză de aspen. Vipera se aruncă pe Arici, dar se înțeapă în acele ascuțite. Șarpele și-a coborât capul pe iarbă, și atunci Arici l-a apucat de coadă și l-a mâncat.
Corbul rămase mut de surpriză. Ce luptă! Neobișnuită!
Cum ți-a reușit asta? ― întrebă Iepurele pe Arici, încetând să tremure și ridicând urechile în sus.
Noi, arici, nu ne temem de șarpii otrăvitori. Otrava lor nu ne face rău. Dar sunt foarte gustoși. Am mâncat atât de mult, încât nu-mi trebuie mâncare nici astazi, nici mâine, ― răspunse vesel Arici.
Cra! Cra! Arici a mâncat șarpele! Cra! Cra! Arici ne-a salvat! ― striga Corbul, zburând deasupra pădurii.
Veverițele se coborâseră din copac și propuseseră să continue jocul la-ți-mă-n coadă.
Suntem de acord! ― răspunseră bucuros Iepurele și Arici.
