Dragonașul I, sătul și mulțumit, s-a întors acasă. A intrat cu grijă în camera lui, unde îl aștepta deja mama dragon.
Și unde te-ai dus, obraznicule? Te-am căutat peste tot!
Dragonașul I s-a așezat tăcut pe patul lui. Nu știa ce să-i răspundă mamei. Nu voia să mintă, dar se temea să spună adevărul. Se emoționase atât de tare, încât pielea lui trecuse de la violet la roz aprins.
Așa, așa. Dacă nu-mi răspunzi, vei fi pedepsit, ― spuse mama cu severitate, ― te privez de calculator o săptămână!
Eu, eu, eu, ― începu el bâlbâindu-se, ― am auzit povestea surioarei despre fructele de pădure și am vrut să mă conving că nu ne minte. Am zburat în vizită la oameni, la o bunicuță bună și la un băiețel.
Ce pedeapsă mai e și asta! ― se indignă mama. ― Nu e voie să zbori din țara fermecată la oameni. Și dacă te-ar fi jignit? Dacă te-ar fi închis într-o cușcă sau legat de un lanț? Te-ar fi ținut ca pe un animal de casă? Atunci nu te-ai mai fi întors la noi!
Nu mai fac asta niciodată, ― plânse dragonașul I cu lacrimi mari, iar pielea lui trecu din roz în verde aprins.
Atunci, pe fereastră intră Di.
Te-ai găsit! Acum îți fac eu felul!, ― strigă ea.
Stop! ― o opri mama dragon. ― A înțeles deja ce a făcut și a priceput că nu e bine să procedeze așa cu familia. Nu-i așa, I?
Da-da-da, ― suspina dragonașul.
Și unde a fost? ― se interesă surioara.
Unde, unde? ― mârâi I. ― Am zburat la oameni, la prietena ta, bunicuța cea bună, și la un băiețel. Ea m-a ospătat cu fructe de pădure. Doar că băiețelul de lângă ea era altul.
Cum altul? ― se miră surioara. ― Și ei își schimbă culoarea pielii?
Nu, bunica îl numea Andrei. Celălalt băiețel, Alin, vine peste trei zile, așa a spus ea.
A-a-a… ― lungi Di.
Gata! Vă interzic să mai zburați la oameni! Ați uitat că, demult, mi-a povestit bunica despre cazul când oamenii i-au atacat pe dragonași și au murit rudele noastre.
Asta s-a întâmplat acum două sute de ani. Pe atunci dragonii erau foarte, foarte mari și nu tocmai buni. De ce a răpit unchiul nostru, dragonul, o femeie din neamul oamenilor? Voia s-o mănânce? ― chibzui Di.
După întâmplarea aceea, ― continuă mama, ― un vrăjitor i-a transformat pe dragonii uriași în unii foarte mici. Acum putem trăi în țara fermecată și nu mai zburăm la oamenii cei răi.
Dar de ce ne-a transformat în dragonași mici? ― întrebă I cu naivitate.
Cum de ce? Țara fermecată e mică. Dacă am fi fost atât de uriași cum eram acum o mie de ani, pur și simplu nu ne-am fi încăput aici.
Familia s-a adunat la prânz. Mama dragon a povestit despre aventurile micuțului I. Gândindu-se bine, părinții, bunicii și bunicii au hotărât totuși să zboare la oameni, ca să vadă cu ochii lor ce povesteau copiii.
Într-o dimineață de duminică, devreme, bunica și bunelul au ieșit în grădină. Era august, iar coacăzii roșii și albi erau copți, și trebuiau culeși pentru vânzare.
Tu culege coacăzul roșu, eu încep cu cel alb, că e mult mai mult, ― spuse bunelul.
Trebuie să ne grăbim, că cumpărătorii vin pe la zece dimineața, și se anunță și o zi călduroasă, ― încuviință bunica.
S-au așezat pe scăunele lângă tufele cu fructe și s-au pus pe treabă. Deodată s-a auzit un zgomot ciudat.
Auzi? Parcă e un bâzâit! Sau îmi șuieră mie în cap? ― întrebă bunelul.
Nu, ― răspunse bunica, ― eu nu aud nimic.
Poate e tensiunea, ― se jenă bărbatul.
Barometrul e normal azi. De unde să-ți crească tensiunea așa, dintr-odată? ― se miră bunica. ― Du-te în casă, măsoară-ți tensiunea și ia o pastilă.
Bunelul s-a ridicat, gemând, și s-a îndreptat încet spre casă. Iar bunica a continuat să culeagă coacăzii. Deodată, de nicăieri, în fața ochilor ei au apărut dragonași micuți. O întreagă ceată!
Femeia a rămas cu gura căscată. Dacă nu ar fi știut despre dragonașii cei mici, de surpriză ar fi putut chiar să leșine.
Să fiu sănătoasă! ― rosti ea.
Am venit în vizită la voi! ― strigară în cor I și Di. ― Unde sunt băieții voștri?
Păi azi e duminică, sunt acasă, ― răspunse încet bunica. Nu știa cum să se poarte cu oaspeții nepoftiți.
Am venit să vedem cum trăiți, ― spuseră dragonașii cei mari.
Trăim bine, cum să trăim altfel. Culegem coacăze, ― se încurcă bunica.
Ne-am dorit tare să stăm de vorbă cu băieții, ― se supărară copiii.
Nu sunt acasă, ― oftă bunica. ― Ce să vă ofer? Ajutați-mă să culeg coacăzele. Și mâncați și voi. Am stropit tufa cu apă. Câți sunteți, Doamne…
Familia de dragonași s-a așezat pe tufa de coacăz roșu și a început să mănânce fructele.
Copiii spun că oamenii sunt buni și primitori. Este adevărat? ― întrebă mama dragon.
Sunt de toate. La voi, probabil, și dragonașii sunt diferiți…
Ne-am săturat, ― strigă cineva din familie.
Dacă v-ați săturat, ajutați să smulgeți toate fructele și să le puneți în găleată, ― porunci tatăl dragon.
În fața ochilor bunicii au început să vâlvoreze și să se învârtească „libelule”.
Vă propun să luați găleata cu fructe acasă. Va fi cadoul meu, ― zâmbi bunica.
Mulțumim, dar nu luăm fructele. Am venit toți aici și ne-am săturat, ― răspunse mama dragon, ― o să vă ajutăm și apoi zburăm înapoi.
Se auziră pași.
Bunelul meu se întoarce!
Dragonașii s-au ascuns în tufa de coacăz.
Mi-am măsurat tensiunea. E normală. Nu înțeleg, parcă îmi huiau urechile?
Întoarce-te și adu-mi puțină apă, ― se prefăcu bunica, cu șiretenie.
Bunelul s-a întors și a pornit spre casă, mormăind ceva în barbă.
Bunelul se întoarce curând. Nu vreau să vă vadă, ― spuse gazda, timid.
Ce, e om rău? Ne poate face vreun rău? ― se auziră întrebările dragonașilor.
Nu, nu, ce vorbiți! Mmă tem doar că o să leșine dacă vă vede. Nu are imaginație, e foarte serios. Nu citește povești și nu crede în minuni.
Bine. Am smuls toate fructele din tufă și v-am ajutat. Pentru ospitalitate și pentru masă, mulțumim! ― strigară dragonașii și se ridicară dintr-odată spre cer.
Bunica a ridicat capul, s-a uitat spre cer și le-a făcut cu mâna!
Ce ai văzut acolo? ― întrebă bărbatul, apropiindu-se. ― Te-ai agitat cu mâinile.
Niște insecte, ― zâmbea bunica.
Ooo! Ai terminat tufa așa repede! Ai umplut o găleată întreagă.
Tu ai umblat mult de colo-colo.
Păi tu m-ai trimis: măsoară tensiunea, adu-mi apă…
Gata cu bâzâitul. Du găleata plină la poartă și ia-o pe cea goală.
Dragonașii s-au întors în țara lor fermecată și continuă să trăiască acolo, ca și până acum. Își amintesc adesea călătoria la oameni, gustul coacăzelor și plesnesc din limbă cu plăcere.
Va trece timp, iar ei vor dori din nou să-i revadă pe oameni și vor zbura în vizită la ei.
