Când Brăduțul era foarte mic, îi era interesant absolut tot. Pur și simplu, oriunde se uita, totul era interesant. Cel mai uimitoare pentru el erau schimbările din natură.
Vara, toți copacii arătau la fel. Și el era ca toți ceilalți. Și toți erau ca o mare familie unită.
Dar deodată, când căldura s-a potolit, au început ploile și a venit frigul, iar prietenii lui au început să se schimbe. Frunzele lor își schimbau culoarea și deveneau colorate. Brăduțul nu se putea sătura privindu-le: ce frumoase erau! Și tot aștepta ca și ghimpii lui să devină la fel de strălucitori.
Galbene sau roșii, poate portocalii? — își tot imagina el în fiecare seară, adormind, că noul lui veșmânt se va schimba. Dar venea dimineața, și nu se întâmpla nimic.
Of! — oftă trist Brăduțul. Și își făcea atât de milă. Și era atât de supărat pe ghimpii lui, care nu voiau deloc să se schimbe. Dimpotrivă, deveneau tot mai tari și mai elastici, iar ramurile — tot mai dese și mai stufoase.
Așa se întrista Brăduțul, până când au suflat vânturi puternice. Într-o dimineață, trezindu-se, a crezut că a intrat într-o poveste. Pământul parcă fusese pictat cu culori: galben, roșu, portocaliu — totul așa cum îi plăcea.
Ce frumos! Uitați-vă! — strigă el, adresându-se prietenilor săi, copacii.
Da, da, — spuseseră ei oarecum încet, parcă adormind, — noi știm. Așa se întâmplă în fiecare toamnă.
Toamnă! Așa se numește. Toaaamnăă, cântă Brăduțul, admirând covorul colorat de frunze. Și atunci a observat că frunzele acelea frumoase se desprindeau de ramurile prietenilor lui și cădeau, iar copacii rămâneau goi și neapărați, expunându-și ramurile și trunchiurile vântului și ploii.
Acum i-a părut rău de copaci. Atunci Brăduțul și-a iubit ghimpii, pe care îi certase atât de recent. Căci tocmai ghimpii, rămânând verzi, îl apărau și îi salvau trupșorul subțire de vânt și frig.
Ghimpii mei nu pot să-și schimbe culoarea și nu am o asemenea frumusețe, dar acum mi-e bine și liniște, — gândea Brăduțul, — da, sunt mereu la fel, dar asta îmi place chiar mai mult: așa să rămână mereu!
Brăduțul nici nu bănuia că ramurelele lui verzi plac foarte mult altora, fiindcă iarna ele amintesc de vară și căldură. Și, pe deasupra, miros minunat a rășină și smoală.
