Afost odată, într-o țară a fructelor foarte, foarte departe, numită Fructlandia, un drăguț Avocadel. Toți îl numeau pur și simplu Avo.
Mama Avocadoaia și tata Avocado îl iubeau foarte mult și îl răsfățau atât de tare, încât probabil că în toată Fructlandia nu s-ar fi găsit un fructuleț mai răsfățat decât Avo.
Părinții se străduiau să-i îndeplinească toate dorințele, numai ca fiul lor să fie fericit și să nu se supere niciodată.
În familia avocadeilor exista o tradiție minunată. Mergeau în fiecare zi împreună la plimbare în grădina fructelor fermecate, pentru că acolo era cald în orice anotimp.
Magia acestei grădini consta în faptul că, atunci când fructuleții erau fericiți, acolo strălucea soarele, iarba era verde, iar păsărelele cântau melodii minunate.
Dar când fructuleții se supărau, se capriciau, erau nepoliticoși sau triști, soarele dispărea, norii se adunau, bătea un vânt puternic și începea ploaia cu furtună.
Într-o zi, plimbându-se prin grădină, Avo a observat că nu departe se vinde o înghețată uriașă de căpșuni cu fulgi de ciocolată. I s-a făcut foarte poftă s-o mănânce. A început să-i roage pe părinți să-i cumpere delicatesa.
La început, mama și tata i-au refuzat, deoarece după atâta înghețată rece Avo ar fi putut să se îmbolnăvească în gât. Avocadelul a început să se caprice, iar părinții au cedat și i-au cumpărat înghețata uriașă.
După ce a mâncat înghețata, Avo s-a îmbolnăvit aproape imediat. Toată familia a trebuit să se întoarcă urgent acasă.
Între timp, în grădină soarele a dispărut, iar păsărelele și-au oprit cântecele minunate, simțind neliniștea părinților pentru puiul lor.
Părinții l-au tratat mult timp pe Avo cu tot felul de siropuri, decocturi amare și comprese. În cele din urmă, s-a făcut bine, iar familia a putut să iasă din nou în grădina lor preferată.
Avo se juca de-a prinselea, de-a v-ați ascunselea și făcea grimase. Tata îl fotografia. Apoi mama l-a răsfățat cu un sandviș gustos. Toți erau fericiți.
Dar atunci Avo l-a văzut pe prietenul său Bananel. În mâinile lui Bananel era un balon uriaș în formă de banană. Avo s-a supărat foarte tare că prietenul lui are un balon, iar el nu.
S-a dus la părinți și a cerut să-i cumpere un balon în formă de avocado. Și balonul acesta trebuia să fie și mai mare decât al lui Bananel.
La început, părinții au refuzat să-i cumpere balonul uriaș. Avo nu doar că a început să mormăie, ci a plâns cu hohote, foarte tare. Tată și mamei nu le-a mai rămas decât să cedeze din nou fiului lor răsfățat și să-i cumpere balonul.
Din nou, în grădina de fructe totul s-a înnorat, frunzele copacilor s-au ofilit, a început să bată un vânt atât de puternic, încât Avo aproape că a zburat împreună cu balonul. Din fericire, părinții au reușit să-l prindă.
Avo s-a speriat foarte tare și s-a supărat, dar, întors acasă, a uitat repede de întâmplare și s-a purtat din nou ca înainte.
Au trecut zilele. Avo își dorea tot mai multe cadouri, tot mai scumpe distracții. Părinții trebuiau să muncească mult ca să-i îndeplinească cerințele fiului. Erau foarte obosiți și se întorceau de la serviciu târziu. Uneori nu aveau nici măcar putere să-i citească lui Avo o poveste înainte de culcare. Iar să iasă la plimbare și să se joace împreună în grădina lor preferată — despre asta nici nu mai putea fi vorba.
Într-o duminică dimineață, familia avocadeilor a plecat totuși în grădina fructelor fermecate. Dar acolo era trist.
Părinții erau gânditori și tăcuți. Doar Avo se distra. Prin capul lui a trecut un gând: că în grădină e mai răcoare decât de obicei, iar soarele abia se ivea de după nori. Dar l-a uitat repede.
Grădina însă știa și simțea totul. Ea era așa pentru că părinții lui Avo înțelegeau cât de greșit îl educă pe fiul lor, că l-au răsfățat prea mult, dar nu știau ce să facă acum.
Plimbându-se pe gânduri, au văzut un anunț: «În magazinul de jucării a sosit un avion din ultimul model! Grăbiți-vă să cumpărați! Cantitatea de produse este limitată!!! »
Ochii lui Avo s-au luminat, iar lui i s-a făcut atât de dor de avionul acela, că nu mai putea răbda deloc. A început să-i roage pe părinți să i-l cumpere. Mama și tata au încercat să-i explice avocadelului că avionul este prea scump și că pentru cumpărarea lui ar trebui să cheltuiască tot salariul. Dar Avo nu voia să asculte nimic.
S-a aruncat la pământ, a început să țipe și să dea din picioare. Trecătorii se uitau la el cu mirare. Părinților le era foarte rușine de fiul lor.
Iar grădina de fructe? Acolo devenise cu totul tristă. Norii se adunaseră, vântul începuse să smulgă frunzele de pe copaci, a bubuit tunetul și a căzut o ploaie atât de mare, încât familia avocadeilor s-a udat până la piele.
Avo a plâns și a cerut avionul toată săptămâna și chiar refuza mâncarea.
Puiule, dacă vom cumpăra avionul, va trebui să muncim și mai mult, nu vom mai avea timp să ne jucăm împreună — spuneau părinții.
Dar lui Avo nu-i păsa.
Ce părinți sunteți voi, dacă nu-i puteți cumpăra singurului vostru fiu un avion! Nici eu nu vreau să mă plimb cu voi, am nevoie de AVI-ON! — striga el în replică.
Părinții n-au mai putut rezista și iarăși au cedat în fața fiului, dând pe jucărie toți banii rămași. Acum au fost nevoiți să muncească și mai mult.
Avo primea jucării noi, dar părinții îi vedea tot mai rar. Familia nu mai petrecea timp împreună, nu se mai juca, nu mai mergea la plimbare și nici măcar nu mai râdea împreună.
Ar fi părut că Avo are tot ce și-ar dori. Doar că îi lipsea acum cel mai important lucru — atenția părinților. Nu mai avea cu cine să zboare cu avionul și să se plimbe în pădurea fermecată, nu mai avea cui să-i povestească o întâmplare amuzantă din ziua aceea, nimeni nu-l mai săruta și nu-l mai îmbrățișa.
Odată, Avo s-a dus singur în grădina fermecată, dar i s-a făcut foarte trist acolo.
Grădina parcă stătea în loc, așteptând ceva foarte neobișnuit, care avea să se întâmple în curând.
Avo se plimba pe la locurile unde fusese fericit și își amintea. Iată, aici fusese cu părinții la picnic, aici cu tata zburase un zmeu, aici mama stătuse pe bancă și îi cântase un cântec, strângându-l tare în brațe, iar în spatele acestui copac se ascunsese, și nu fusese găsit mult timp.
Când Avo se gândea la asta, pe față îi apărea un zâmbet, iar apoi plângea amarnic. Plângea până când lacrimile s-au terminat și l-au durut ochii. Părea că odată cu lacrimile din Avo iese tot ce era rău și se naște ceva frumos.
După ce a plâns, Avo a înțeles, în sfârșit, ce făcuse. Cu propriile mâini distrusese toate aceste momente frumoase, schimbând pe jucării și distracții inutile cel mai de preț lucru — pe părinții săi.
Cât de tare îi jignise, fusese un copil nerecunoscător și răsfățat, care doar cerea, dar nu dădea nimic în schimb.
Avo a hotărât ferm că trebuie să-și ceară iertare de la ei și a fugit acasă. Era atât de emoționat, încât nu a băgat de seamă grădina.
Iar grădina începea să prindă viață: peste tot săreau razele de soare, au înflorit flori care nu crescuseră niciodată acolo, iar păsările cântau altfel.
Avocadelul nu-și găsea locul, umbla de colo-colo și privea pe fereastră, așteptându-și părinții. Când mama și tata s-au întors, a alergat în întâmpinarea lor și i-a îmbrățișat strâns, foarte strâns. Tata Avocado și mama Avocadoaia s-au mirat foarte tare de purtarea fiului.
Puiule, ce ai? S-a întâmplat ceva? Nu te doare nimic? — a întrebat mama.
Mamă, tată, sunt atât de vinovat față de voi! — a spus Avo plângând. — Din cauza mea lucrați zi și noapte. Azi am înțeles că nu am nevoie de jucării. Am nevoie de voi, de dragostea și atenția voastră. Vă rog, iertați-mă și nu mai lucrați atât de mult.
Puiule, te iubim foarte mult, vrem doar binele tău și, bineînțeles, nu te purtăm pică. Este foarte bine că ai înțeles singur cât de important este familia, nu lucrurile — au răspuns părinții.
Toți s-au strâns în brațe și au plâns împreună.
De acum înainte totul va fi ca înainte! Nu, va fi și mai bine! — a exclamat tata Avocado.
Ne pregătim și mergem la plimbare în grădina noastră preferată, cea fermecată? — a propus mama.
Când avocadeii au ajuns în grădină, totul era și mai frumos decât înainte. Deși afară era iarnă, în grădina fermecată domnea vara. Aici strălucea soarele, pe cer apărea un curcubeu, grădina înflorea cu flori nemaivăzute, păsările cântau cele mai frumoase cântece. Toți zâmbeau și erau binevoitori când întâlneau familia avocadeilor.
Avo și părinții lui erau pur și simplu fericiți, pentru că erau unii pentru alții. Avo și-a făcut legământ că nu-i va mai supăra niciodată pe părinți.
