A fost cu foarte mult timp în urmă. Într-o carte veche se scrie că în anul 542 înainte de Hristos, în alta — că s-a întâmplat acum 2500 de ani.
La poalele munților Himalaya, în India, se afla un mic regat. Regele și regina erau oameni foarte buni, dar nu aveau copii. Așa au trecut anii. Și iată că, într-o noapte, regina a visat că a venit zburând un elefant alb și a atins-o cu trompa sa.
Nu s-a speriat, ci s-a trezit cu speranța că acesta este un semn bun. Și într-adevăr, după ceva timp, i s-a născut un copil. Era un băiat. Creștea nu pe zile, ci pe ore. Aproape imediat a început să meargă și să vorbească. Iar privirea lui era atât de inteligentă și conștientă, ca a unui om foarte înțelept.
Acolo unde pășea, creșteau flori de lotus. Acolo unde trecea, toți deveneau mai înțelepți, și oriunde ar merge — aducea binele pretutindeni.
Băiatul spunea:
M-am născut pentru a dobândi cunoaștere și a elibera toate ființele vii de suferință.
Tatăl l-a înconjurat pe micul prinț cu grijă și atenție. Îl învăța să călărească, să tragă cu arcul, precum și diferite jocuri și distracții. Băiatul nu părăsea zidurile regatului, deoarece tatăl său i-a construit patru palate pentru toate anotimpurile: iarna, primăvara, vara și toamna. A aranjat astfel încât în oraș să locuiască doar oameni tineri și sănătoși. Pentru ca băiatul să nu vadă bătrânețea și boala. Tatăl a hotărât că fiul său va deveni rege când va crește.
Într-o zi, plimbându-se prin regat, moștenitorul a ajuns pe o stradă îndepărtată și a auzit acolo un cântec într-o limbă străină ciudată. Tânărul prinț l-a rugat pe prietenul său să traducă conținutul. Și acesta i-a povestit că există alte țări, altă viață. Nu la fel de bună și lipsită de griji ca a lui, ci destul de săracă, cu boli, suferințe și sărăcie.
Trebuie să văd lumea.
A spus el.
Și, întorcându-se în camerele sale, a adunat lucrurile cele mai necesare și a plecat să vadă ce se întâmplă în lume.
Primul lucru pe care l-a văzut tânărul prinț, ieșind pe porțile regatului, a fost că viața este plină nu doar de bucurie și râsete, ci și de suferințe. Și a hotărât că va învăța și va învăța pe alții cum să se elibereze de suferințe. Privind în jur și observând viața și grijile altor oameni, a înțeles că lumea care îl înconjurase din copilărie și cu care se obișnuise atât de mult, în realitate nu este pretutindeni la fel.
Uneori pare că totul este bine și minunat, dar aceasta este doar o iluzie. Iar pentru a înțelege care este adevărul, trebuie să te dezvolți spiritual și să te luminezi. Așa poate face și gândi doar o persoană neobișnuită, și aceasta este Buddha.
El ședea la poalele muntelui Kailash, cu înălțimea de 6638 metri și visa. Iar în acel timp deasupra muntelui apărea o strălucire neobișnuită roșie, albastră și albă. Lumina tot împrejurul, lumina emanată era atât de puternică încât era dureros pentru ochi să te uiți la ea.
Într-o zi, la Buddha a venit un urs și l-a întrebat:
Cum pot săpa repede o vizuină mare?
Buddha i-a sfătuit să înceapă săpând mai întâi o groapă mică, apoi o groapă mai mare, și asta este normal. Pentru că întotdeauna trebuie să începi cu lucruri mici. Aceasta a fost prima lecție.
A urmat a doua. O bufniță mică avea aripa dureroasă și din cauza aceasta nu putea zbura. Iar Buddha i-a sfătuit să se gândească că aripa este sănătoasă, puternică și nu doare deloc. Bufnița s-a gândit atât de des la asta, încât într-adevăr totul a încetat să doară și a zburat.
Iar esența celei de-a doua lecții este că gândurile se materializează. La ce te gândești, asta se și întâmplă în realitate (se împlinește).
Odată, niște corbi negri nu și-au împărțit prada între ei și se supărau unul pe celălalt din cauza asta. Chiar se băteau, pentru că unuia dintre ei i-a revenit o bucată mai mare decât celuilalt. Buddha i-a propus corbului jignit să ierte pe cel care l-a jignit, și conflictul a fost rezolvat. Astfel a apărut a treia lecție.
Iar într-o zi, înotând în iaz, o rățușcă mică s-a prins cu lăbuța de o ciotură și nu se putea elibera. Iar prietenul ei înota liniștit alături și nu făcea nimic pentru a ajuta. Acest lucru l-a văzut o gâscă, care înota și ea în acel iaz, și a venit rapid în ajutor. Așadar: faptele contează: trebuie să acționezi, nu să rămâi pasiv. Aceasta a fost a patra lecție a lui Buddha.
Ca în lumea animalelor, tot așa și în lumea oamenilor, trebuie să încerci să înțelegi mai întâi pe celălalt, și apoi să vorbești despre tine și dorințele tale. Aceasta a fost a cincea lecție a lui Buddha.
Iar iată că a venit la Buddha pentru sfat un tânăr. El nu putea înțelege ce vrea el însuși. Gândurile lui fugeau una înaintea alteia și, în consecință, tânărul începea mai întâi o treabă, apoi o lăsa neterminată și se apuca de alta, care i se părea mai interesantă, apoi se întrerupea și începea a treia treabă... În final, nu termina nimic.
Tânărul era foarte împrăștiat, neorganizat și Buddha i-a dat o lecție, pe care a numit-o a șasea. Esența lecției este următoarea: «Învinge-te pe tine însuți, învață să-ți controlezi gândurile, fii consecvent în materializarea lor în viață». Această lecție este considerată una dintre cele mai importante lecții ale lui Buddha, doar elevii inteligenți, curajoși și disciplinați sunt capabili să o îndeplinească.
Cu a șaptea lecție, Buddha învață să trăiești în armonie. Să nu te fixezi niciodată pe neplăceri. Să nu trăiești cu supărări. Să nu ții ranchiună. Să nu te iritezi. Să poți uita repede lucrurile rele.
Iar a opta sa lecție este foarte utilă: «Fiți recunoscători». Întotdeauna se va găsi ceva pentru care merită să mulțumești prietenilor, cunoscuților și necunoscuților, profesorilor, Forțelor Supreme.
Iată așa este Buddha și lecțiile sale. Și mai crede foarte mult în faptul că există o altă lume, unde are loc eliberarea și liniștea finală, unde nu există suferințe, și se numește – nirvana.
Iar viața noastră — este un ciclu. Toate lucrurile sunt impermanente prin natura lor. Totul curge și se schimbă sub influența mediului înconjurător, a evenimentelor petrecute. De aceea trebuie să învățăm, să citim mult, pentru a cunoaște lumea și legile naturii, să fim flexibili și pregătiți pentru orice schimbări.
