Roua de dimineață încă strălucea pe iarbă. Soarele răsăritor nu apucase să o usuce, lăsând insectele să se adape din umezeala vindecătoare.
În desișurile dese de măceș au început să cânte mierle. Curând au răspuns și alte păsări. Cântau cu voci diferite, parcă întrecându-se între ele. De la plimbarea matinală se întorcea acasă bătrânul arici. Pe spinarea lui ieșea în evidență o mare ciupercă albă. Gustos va fi astăzi micul dejun la familia de arici.
Veverița ședea pe un stejar tânăr și înalt. Iar când ciocănitoarea a ciocănit în trunchi cu ciocul ei puternic, căutând gândăcei și insecte, ea a sărit pe un brad des. Veverița era rapidă ca fulgerul.
Iar jos, printre crengile uscate, se afla o buturugă mare, iar pe acea buturugă stăteau ciuperci. Era viezurele — o animaluță de culoare cenușie-argintie, care le pregătea pentru puii săi.
Era vreme frumoasă, coaceau fructele de pădure: mure, căpșuni, coacăze. Pretutindeni înfloreau flori parfumate.
Iată, într-una dintre aceste păduri misterioase și frumoase ca-n povești, trăia o familie de urși. La vizuina lor ducea o potecă largă, care trecea de-a lungul unui frumos lac de pădure, plin cu apă limpede de izvor.
Tata Urs mergea la vânătoare, mama Ursoaică se ocupa de treburile casei, iar micul Pui de Urs Mihai trăia viața lui de copil. În fiecare dimineață, mama Ursoaică îl chema la micul dejun.
Mihai se apropia de masă, se așeza pe scăunel și începea să se răsfețe:
Nu vreau să mănânc terci, nu vreau!
Mama îl ruga, îl hrănea chiar cu lingurița și îi cânta o poezioară-poveste:
Albinuțele zboară,
Găletuțe de aur
La câmp duc.
Iar de la câmp zboară —
În găletuțe de aur
Lui Mihai miere îi aduc.
Ah, gustoși,
Ah, gustoși
Terciul pentru Mihai.
Terci cu miere, plăcut,
Foarte aromat.
Doar să mănânce fiul meu.
Măcar o lingurița, Mihăiță. Altfel nu vei avea putere pentru nimic.
Îl ruga ea.
A-a-a, nu vreau să mănânc terci, nu-mi trebuie putere!
Și mai tare se încăpățâna Mihai.
Iată că, într-o zi, terciul s-a supărat pe el:
Uite-te! Ei bine, puiule de urs, dacă nu vrei să mă mănânci, nici nu trebuie!
Mihăiță s-a bucurat că nu-l mai obligă nimeni să mănânce terci și a fugit pe poiană să se joace.
Vede — puii de urși vecini se joacă fotbal.
Vino la noi.
L-au chemat vesel puii de urși fotbaliști.
A alergat Mihai după minge, dar s-a obosit foarte repede.
Probabil că nu ai mâncat terci. Și degeaba...
I-au spus prietenii.
A trebuit ca Mihai să caute altă ocupație. Se uită, iar pe pajiște iepurii aleargă întrecându-se. A încercat și puiul de urs să concureze cu ei, dar unde mai! Nu a putut ține pasul cu iepurii rapizi, s-a împiedicat și a căzut.
Ce, Mihai, iar n-ai terminat terciul? Puteri prea puține ai.
L-au compătimit iepurii.
S-a dus Puiul de Urs la lac, iar acolo castorii înotau cu barca. A vrut și el să înoate cu ei. L-au luat castorii în barcă, i-au dat vâsle. De două ori a mișcat vâslele Mihai — i-au căzut din mâini.
«Degeaba am supărat terciul, nu am vrut să-l mănânc. Nimic nu-mi iese — totul îmi cade din mâini. Mă duc acasă!» — s-a gândit Mihai.
Trist și posomorât a venit acasă, se uită — farfuria cu terci stă pe masă.
Zâmbește terciul și îi spune Puiului de Urs:
Ce, nu ai putere? Hai, mănâncă-mă repede — și totul va fi minunat!
Și-a spălat Mihai lăbuțele după plimbare, s-a așezat la masă, a luat lingura și a început să mănânce terciul cu poftă, se auzea doar cum lingurița ciocănește de farfurie.
Mama Ursoaică a văzut, s-a bucurat, l-a lăudat pe fiul ei:
Acum da, altfel! Bravo!
Și mulțumit, Mihai a fugit să se joace cu prietenii lui, puii de urși, fotbal. Căci acum, datorită terciului, a devenit puternic și rezistent. Și terciul nu s-a mai supărat pe el.
Citiți povești, în ele se află înțelepciunea poporului și sfaturi folositoare!
