Jubileul Țarului Mării
Țarul Mării și unchiul Cernomor jucau cărți, „prostul”. Țarul, ca de obicei, trișa. Cernomor se prefăcea că nu observă.
Ce plictiseală! — exclamă Țarul Mării.
Ție nimic nu-ți place, — bombăni unchiul Cernomor, — hai să jucăm șah.
Ieri am jucat și ai câștigat cu obrăznicie, — îi aminti țarul.
Cernomor, zâmbind șiret, se scărpină în cap și propuse deodată:
Hai să jucăm șah cu piese vii!
Cum adică? — ochii țarului scânteiară de nerăbdare.
Caii de mare vor fi caii de șah, trebuie doar să găsim două perechi, una neagră și una albă. Caracatițele le punem turnuri, — aici imaginația lui Cernomor se împotmoli.
Pionii vor fi creveți, — spuse țarul.
Cunosc eu un pește cu numele hu-hu-mu-nu-ku-nu-ku-a-pu-a-a. Să-i chemăm să fie nebuni? — propuse unchiul.
Un astfel de nume nu există! Cum l-ai reținut? — se miră țarul.
Cernomor scoase din buzunarul cămășii sale de zale de aur o frunză de alge marine. Pe ea, cu cerneală specială de mare, era scris: „Hu-hu-mu-nu-ku-nu-ku-a-pu-a-a sau peștele-porc-spinos Picasso”.
Mi-a scris chiar peștișorul, — spuse Cernomor cu importanță.
Da, cu un nume ca ăsta, doar nebun! — hotărî Țarul Mării și apoi porunci pe un ton autoritar. — Pe regină o chemăm peștele-balon, iar regii vor fi stelele de mare.
Fără să mai stea pe gânduri, țarul chemă un grămătic al curții și îi citi ordinul de a aduna locuitorii mării pentru șahul viu.
A doua zi, șahul viu era gata. Tabla de șah fusese desenată pe fundul nisipos, chiar în fața palatului regal. Pătrățelele erau umplute cu nisip negru și alb.
Țarul Mării și Cernomor se deplasau deasupra oștirilor lor pe țestoase marine uriașe. Câteva zile a durat jocul vesel. La început toți se învârteau fără rost deasupra tablei, doar stelele de mare se mișcau încet, cu brațele lor, și nu uitau să filtreze apa în căutare de hrană. Apoi s-au obișnuit și s-au priceput la joc.
Dar nici șahul viu nu l-a mai amuzat pe Țarul Mării.
Cernomor îi propuse stăpânului un dans în cerc cu sirenele, lupte hazlii între meduze, un joc de oină marină, dar melancolia nu trecea. I-a înrăutățit starea și un dinte al țarului, care începu să-l doară…
Chemară în ajutor un pește-chirurg. Iar Cernomor, pe țestoasa lui, porni în vizită la Vrăjitoare.
Ești tare trist, Cernomor, — spuse Vrăjitoarea cu compasiune, — iar Țarul Mării s-a plictisit din nou?
Nu mai știu cu ce să-l distrez, aș putea să încep un război cu rapii, oftă Cernomor.
Nu, nu avem nevoie de război! — spuse hotărâtă Vrăjitoarea. — Mai bine propune-i țarului să-și serbeze ziua de naștere. Oaspeții vor aduce o grămadă de cadouri și va avea ce face.
Dar ziua lui de naștere abia peste șase luni va fi, — obiectă Cernomor.
Iar lista de invitați trebuie făcută, ceremonialul inventat, meniul ales — ce să servim? Sunt multe de făcut, ocupați-vă de ele.
Până acum astea le inventau curtenii: Păzitorul eticheții, Marele Animator și Bucătarul-Șef.
Ai uitat, ori ce? Ce dată! Va împlini nouă sute nouăzeci și nouă de ani! Curtenii voștri fac în fiecare an același lucru: nici minte, nici fantezie! — bombăni Vrăjitoarea.
Așa e! — exclamă Cernomor. — Visez de mult să văd dragonul albastru, dar Păzitorul eticheții nu-l cheamă niciodată! Noi îl vom chema!
Dar el e foarte mic, — se mira Vrăjitoarea, — printre oaspeți nici nu se va vedea!
Atunci prepară-i un elixir de mărire, și se va arăta tuturor în toată splendoarea! — nu se pierdu Cernomor.
Au convenit astfel. Cernomor s-a întors la palat, iar Vrăjitoarea s-a dus în marea ei bibliotecă, să caute rețeta elixirului de mărire pentru dragoni.
Țarului Mării i-a plăcut ideea de a-și pregăti singur jubileul, și chiar dinții au încetat să-l mai doară. Nouă sute nouăzeci și nouă de ani nu-i glumă, o dată atât de frumoasă! Întâi s-au apucat să facă lista de invitați. Trebuia adunată o întreagă armată pentru a duce invitațiile.
Au invitat Regele heringilor, Peștișorul de aur, diavolii de mare, peștele-minune Chit, sirenele mărilor, râurilor și lacurilor, caracatița uriașă, dragonul albastru și multe animale marine adevărate, de forme și culori neobișnuite, precum și ființe magice.
Au discutat mult și chiar s-au certat, hotărând cine să fie invitat și cine nu. O lună întreagă a durat alcătuirea listei de invitați, iar Țarul Mării a uitat cu totul de melancolie.
Încă o lună au petrecut pentru meniu. Ce nu au pus pe listă! De exemplu, ragu de urechi de broască-țestoasă a mlaștinii. Mlaștina nu se potrivea pentru vânătoare de către pescarii marini, așa că i-au cumpărat de la Chicimore, iar acestea erau cunoscute pentru lăcomie!
Midii sub sos auriu dintr-o plantă terestră rară, redisperla de aur. Creștea doar în munții Norvegiei, iar o culegeau trolii. Au fost nevoiți să-i plătească cu perle negre!
Limbi prăjite de tropestorci înghețați, din câmpiile înzăpezite ale Antarcticii. Cu pinguinii imperiali s-a negociat. Nu au vrut nimic în schimb, dar căpetenia lor a cerut o invitație la jubileul regal.
Pentru o sărbătoare atât de minunată, au comandat pentru prima dată vin din podgoriile din Crimeea. Spumant roz-portocaliu, de un gust extraordinar. Și au mai fiert o băutură sprâncenată din conuri de mare.
Tortul de jubileu urma să-l pregătească Baba Cloanța, fiindcă era o cofetăreasă renumită. Toate ingredientele erau pământești. Pentru tort, sticlarii curții au inventat un recipient special impermeabil.
Pentru Baba Cloanța, Vrăjitoarea a preparat un elixir, ca să poată sta sub apă cât era nevoie. Și aveau și despre ce să vorbească!
Bucătarul-Șef nu cunoștea odihna nici ziua, nici noaptea: câte produse trebuiau pregătite și procurate, câte feluri noi de mâncare trebuiau gustate!
Și iată că Țarul Mării și Cernomor s-au apucat să scrie scenariul. Aici treaba s-a împotmolit: orice ar propune Țarul Mării sau Cernomor, totul fusese deja făcut cândva. Și ce bine ar fi fost să-i uimească pe toți cu ceva original și să se distreze și ei!
Poate ar trebui să-l chemăm pe un spiriduș de casă dintr-un sat mare, poate oamenii au ceva nou, — propuse Cernomor.
Vorba ceea: spus, făcut. Au trimis un sol în satul cel mai apropiat de mare, cu elixirul Vrăjitoarei, ca spiridușul să poată respira sub apă.
Cernomor și Țarul Mării au rămas șocați de povestirile spiridușului. Oamenii stau acum mai mult prin case, când se uită la un televizor, când la telefon. Ce se întâmplă în telefon nu știe spiridușul, dar oamenii dorm chiar cu el. Televizorul e ca un covor pe perete, numai că pe el se mișcă imagini, tot felul de știri și concursuri. Spiridușului îi plac cel mai mult emisiunile despre animale și competițiile sportive.
Au aflat multe lucruri noi și neobișnuite de la spiriduș. Pentru asta l-au recompensat cu un butoi de morcovi marinați, o delicatesă excelentă.
Țarul Mării și Cernomor au hotărât să organizeze un joc oarecare. Locuitorii mării, de regulă, nu sunt învățați carte, n-au timp să stea peste cărți. De aceea au decis să organizeze diverse competiții.
Fiecare și-a arătat talentele. Au căutat pe cel mai rapid, pe cel mai puternic, pe cel mai iscusit, pe cel mai frumos, pe cel care știa să inventeze cele mai hazlii povești, pe cel care cânta cel mai bine. Pe scurt, concursuri erau multe. Apoi aveau să adune toți câștigătorii, iar aceștia urmau să se lupte pentru marele premiu. Mai rămânea doar să se inventeze marea finală.
Așa au trecut șase luni, și a sosit mult așteptata zi de naștere — nouă sute nouăzeci și nouă de ani! Oaspeții au venit în cârduri! Niciodată lumea subacvatică nu văzuse atâția locuitori ai mării, și adevărați, și magici. Câteva zile au ținut concursurile, apoi a urmat finala. Pe toți i-a învins dragonul albastru.
La începutul sărbătorii el băuse elixirul de mărire. Nimeni nu mai văzuse o asemenea frumusețe de animal! A câștigat o perlă neagră cu pete aurii, pe un șnur răsucit din platină.
Dacă dorea, dragonul albastru putea să devină, și fără elixir, oricât de mare sau de mic, trebuia doar să ceară perla neagră.
Lada veche
În ultima zi a sărbătorii, oaspeții s-au înșirat într-o coadă uriașă în fața tronului Țarului Mării, cu cadouri. Trei zile au tot dăruit cadouri. Ce nu era acolo! Nu încăpea nici o numărătoare!
Sărbătoarea s-a încheiat cu un foc de artificii marin deosebit. L-a organizat Rifti, de la Fumătorul Negru. Lângă palat izbucneau bile de foc, meduze, stele, totul era inundat de lumini colorate. Locuitorii de pe uscat s-au speriat: oare nu s-au trezit vulcanii subacvatici? Dar nu s-a întâmplat nimic grav, artificiile au ținut doar o noapte.
În sfârșit, toți au plecat acasă. Țarul Mării s-a apucat să sorteze cadourile și l-a chemat pe Cernomor să-l ajute. După câteva zile au descoperit o ladă veche, acoperită de scoici, îngropată în nisip, cu un lacăt greu.
Nu-mi amintesc să mi-l fi oferit cineva! — exclamă Țarul Mării. — Ce crezi, Cernomor, nu e periculos să o deschidem?
Dar nici nu avem cheia, — se miră Cernomor. — Cum o deschidem?
Broasca-țestoasă Tarasc mi-a dăruit o cheie de aur, spunându-mi că poate deschide orice lacăt, — spuse Țarul Mării și își scoase de la gât un șnur de alge, udat în lacrimile sirenelor, de care atârna o cheie de aur.
Cum promisese și țestoasa, cheia s-a potrivit perfect cu lacătul. Capacul vechii lăzi s-a deschis cu zgomot. În interior, lada era împărțită în treizeci și trei de compartimente, trei pe unsprezece. În fiecare zăcea un ou de aur, iar în mijloc unul alb. Pe o parte era un sul din alge marine, pe care, cu cerneală specială de mare, era scris:
„Ați activat ouăle, peste douăzeci și patru de ore ele vor crăpa. Pregătiți niște incubatoare de sticlă cu mici orificii pentru circulația apei și puneți ouăle în ele. Din cele de aur vor ieși treizeci și doi de bogătyri, în solzi ca focul arzând, iar din cel alb — Prințesa Lebădă. Întâi vor fi pui: treizeci și doi de aur și unul alb. Să-i hrăniți cu lapte de Manatida. Bogătyrii vor deveni paznici credincioși. Ca educator să fie pus Cernomor. Prințesa Lebădă va fi crescută de Vrăjitoare. Bogătyrii vor putea trăi în apă ca sirene de aur și rămâne puțin timp pe uscat sub chip de oameni, iar Prințesa Lebădă în apă va fi sirenă, la suprafață — fie lebădă albă, fie fată de o frumusețe neobișnuită. Despre ea se va spune:
„Dincolo de mare o prințesă e,
Că nu poți lua ochii de la ea:
Ziua eclipsează lumina divină,
Noaptea luminează pământul,
Luna sclipește sub cosiță,
Iar pe frunte o stea arde.
Și e atât de măreață,
Pășind ca un păun;
Și cum vorbește,
Ca un râu ce șopotește”.
Tot palatul s-a pus în mișcare: sticlarii din nisip albastru fac incubatoare de sticlă, vânătorii caută vaca de mare, sirenele curții învață din cărți cum să mulgă vaca marină. Țarul Mării, Cernomor și Vrăjitoarea discută, cu o ceașcă de ceai de tei, despre educația viitorilor bogătyri și a Prințesei Lebădă.
A doua zi totul era gata: într-un acvariu uriaș stăteau în șir treizeci și trei de ouă: unul alb și treizeci și două de aur. Țarul Mării stătea pe tron, iar Cernomor și Vrăjitoarea așteptau în fotolii apariția puilor.
S-a auzit un pocnet. Oul alb s-a acoperit de crăpături. După el, cele de aur s-au fisurat. Cojile au dispărut, și acum prin acvariu înotau treizeci și doi de pui de aur și unul alb.
Prințesa Lebădă și viitorii bogătyri au crescut repede, învățând totul din zbor. Așa a dorit Țarul Mării, căci avea mare nevoie de o gardă bună.
Nu se prevedea niciun război, dar cine ar refuza bogătyri? Vrăjitoarea a trebuit să inventeze un elixir special pentru creșterea copiilor.
Mult sau puțin timp, bogătyrii au crescut uriași. Iar zi de zi erau alături de Cernomor, care îi învăța tot ce știa și putea. În asprime și iubire au crescut bogătyrii.
Iar din puiul alb a crescut o sirenă cu ochi albaștri. Vrăjitoarea era lângă ea, o îngrijea și o alinta. Vrăjitoarea spera că Prințesa Lebădă va învăța să facă magie, dar, din păcate, magia nu i-a ieșit. Poate că e și mai bine așa. Țarul Mării o considera pe Prințesa Lebădă fiica sa adoptivă.
Sirena a crescut o frumusețe, iar vestea despre ea s-a răspândit în toată lumea fermecată. Pretendenți de pe toate tărâmurile veneau la palatul Țarului Mării. Doar că fetei nimeni nu-i plăcea, iar Țarul Mării nu voia să-și dea fiica adoptivă nici Leșiului, nici Apeiosului, nici trolului.
Deodată, de dincolo de pământ, au început să circule zvonuri incredibile. Se pare că a apărut un dragon marin care le strică ogoarele delfinilor și balenelor, iar rechinii cei hrăpăreți se tem de el. Zvonurile apăreau și dispăreau.
Țarul Mării și Cernomor au hotărât deocamdată să nu facă nimic, poate că sunt doar vorbe. Mai ales că palatul Țarului Mării era sub paza sigură a celor treizeci și doi de bogătyri și a lui Cernomor!
Dragonul albastru
Atunci, de nicăieri, a sosit un dragon albastru uriaș, chiar cel cu perla neagră la gât, având o scrisoare. L-au primit în palat cu toate onorurile. Țarul Mării a deschis plicul și a început să citească în gând. Cu cât citea mai mult, cu atât devenea mai palid. A citit până la capăt și i-a spus hotărât dragonului albastru:
Nu se va întâmpla niciodată!
Și a poruncit lui Cernomor și bogătyrilor săi să scoată dragonul albastru din palat.
Abia l-au scos pe dragon, că Țarul Mării a sărit de pe tron și a început să alerge în jurul lui Cernomor, roșu de furie și fluturând scrisoarea. Cernomor abia l-a liniștit.
Țarul Mării i-a întins scrisoarea, iar el, furios, nu putea nici să vorbească. Unchiul Cernomor a desfăcut foaia de alge marine. Cu cât citea mai mult, cu atât i se înroșea fața. Iată ce scria în scrisoare:
„Vreau ca Prințesa Lebădă să-mi fie soție. Termen: o săptămână. Zestre nu trebuie. În caz de refuz, nu o veți mai vedea vie! Aștept soția mea peste o săptămână, lângă insula Buyan, la ora opt seara, după ora mării”. Și semnătura: „MAREȚUL și PUTERNICUL”.
Cernomor, fără să mai piardă timp în vorbe, a pornit pe țestoasa lui marină spre Vrăjitoare, iar Țarul Mării după el! Au intrat amândoi la ea și i-au întins scrisoarea. Ea a citit-o și a înverzit.
Gata, fără panică! — spuse Vrăjitoarea, după ce a citit. — Vom gândi, avem o săptămână întreagă. Cine a adus scrisoarea?
Dragonul albastru. Îți amintești, a câștigat concursul? Tot atunci a primit și perla neagră, — spuse Cernomor.
Și ce mărime avea? — întrebă Vrăjitoarea.
Uriașă! — strigă Țarul Mării.
Ceva nu e în regulă cu perla asta, — murmură Vrăjitoarea. — După calculele mele, ea nu mai trebuia să funcționeze.
De nicăieri au apărut un dulap înalt și o scară. Vrăjitoarea a urcat cu greu, căutând ceva pe fiecare raft, plin cu cărți vechi. Scara devenea tot mai înaltă, iar Vrăjitoarea urca tot mai sus.
În cele din urmă, în vârf, a găsit un sul acoperit de scoici. A murmurat o vrajă, și totul a dispărut: și dulapul, și scara. Un gest ușor al mâinii, și scoicile au dispărut de pe sul.
Vrăjitoarea a desfășurat sulul și a citit:
Miro trădi svetko lani,
Jeldovaro periglati
Cerepino, ortoulti
Vykaltido terinopulti.
Ce abracadabră e asta?! — se revoltă Țarul Mării.
Nu mă deranjați, am uitat limba aceasta veche, — bombăni Vrăjitoarea. — Trebuie să beau o ceașcă de ceai!
Pe loc, în fața companiei, a apărut o masă cu ceai și prăjituri marine. Abia Vrăjitoarea a luat o înghițitură de ceai, că i-a venit o idee:
Acum știu totul! Dragonul albastru, cu ajutorul perlei negre, poate nu doar să-și schimbe mărimea, ci și să se transforme în orice ființă. Nu el este trimisul celui mare și puternic, ci el însuși este cel mare și puternic, din păcate…
Cum s-a ajuns aici? Tu ne-ai adus singură această nenorocire? — se revoltă Țarul Mării.
Nu mă osândiți, — spuse Vrăjitoarea cu glas tremurător, — n-am găsit planta marină criptoluta delicată, și am luat în loc criptoluta ramificată, nu credeam că va avea un asemenea efect…
Și tu, Cernomor, ai insistat înaintea jubileului meu: invită-l pe dragonul albastru, invită-l! Amândoi sunteți vinovați! Ce facem acum? — strigă nervos Țarul Mării.
În sul scrie că dragonul albastru poate fi învins doar de un om. Niciun vrăjitor nu are putere în fața dragonului. Perla neagră îl apără pe dragonul albastru de orice magie.
De unde să luăm un om? Dragonul albastru e uriaș și înoată în adâncurile mării, iar omul poate respira doar aerul! — spuse Cernomor cu amărăciune.
Am o idee. Trebuie să verificăm dacă Prințesa Lebădă se poate transforma în pasăre sau în om. Până acum nu a încercat, îi place să trăiască în mare. Iar acolo vom gândi, — spuse Vrăjitoarea…
Continuarea urmează.