Într-un mic sat, la marginea acestuia, stătea o casă neobișnuită. Se distingea foarte mult pe fondul tuturor celorlalte construcții din sat. Oamenii veneau chiar doar s-o privească.
Casa semăna cu un adevărat terem din poveste. Era mică, cu ferestre rotunde încadrate de pervazuri sculptate ca dantelă, acoperișul semăna cu o mare prăjitură de miere, iar pereții erau vopsiți într-o culoare roz pal.
În jurul casei erau mulți flori și copaci înfloriți, chiar și un iaz în care înotau doi lebeni albi ca zăpada, totul la această casă era extraordinar.
Și nimeni nu bănuia că locuia în ea o familie de magicieni. Mama, tata, bunica și fata Milana, care tocmai astazi avea ziua de naștere — împlinea șaisprezece ani.
Cu ocazia acestei sărbători solemne, în casă s-a organizat o mare petrecere, pentru că fata ajunsese deja la vârsta când putea începe să înveți subtilități ale magiei.
Când sărbătoarea se apropia de sfârșit și oaspeții începeau să plece, bunica a chemat-o pe Milana:
Știi, dragă fată, că nu suntem ca majoritatea oamenilor, avem o putere care se numește magie. Și trebuie să îndreptăm această putere doar spre a face fapte bune. De mulți ani ajutăm oamenii, când vedem că nu se pot descurca fără ajutorul nostru.
Pentru a începe să înveți toate subtilități, îți voi da trei panglici, cu ajutorul cărora poți face trei fapte bune, dar ține minte. Dacă vei încerca să îndrepți puterea lor spre ceva rău, panglicile se vor transforma în niște crenguțe și vor pierde proprietățile magice.
Și-a continuat bunica povestea.
Milana a luat de la bunica panglicile magice, care erau de culoare albastră, verde și portocalie, și s-a dus să doarmă.
Dimineață, când s-a-ntins bine, Milana a ieșit pe poarta casei, hotărâse să se plimbe prin sat. Astazi era sâmbătă, deci pe străzi trebuia să fie mulți oameni.
Fata nu putea deloc să-și dea seama unde să aplice puterea magică a panglicilor. Milana a mers pe o stradă, apoi pe alta. Și peste tot fiecare era ocupat cu treburile lui, nimeni nu-i dădea atenție fetei.
Milana a întâlnit o bătrână care ducea niște pungi grele și i-a oferit ajutorul, bătrâna a răspuns că-i era foarte recunoscătoare, dar deja ajunsese la casa ei. Așa că fata s-a plimbat până la prânz, chiar s-a și obosit puțin.
Milana a ajuns la niște ruine vechi, care de mult timp fuseseră abandonate de oameni și doar copiii se jucau aici în jocuri periculoase. Clădirile abandonate se aflau aproape în centrul satului și întunecau viața majorității oamenilor care locuiau pe această stradă.
Și chiar acum se auzeau de acolo voci de copii, băieții se jucau la ceva.
Milana s-a strecurat peste grinzile vechi și a văzut unul din băieți:
De ce vă jucați aici, nu aveți nimic mai bun de făcut? Aici e periculos, oricând ceva vă poate prăbuși!
I-a spus Milana.
Văzând fata, toți băieții au alergat la ea și au strigat într-un glas că nu mai au unde să meargă, pentru că în sat nu era nici o groapă de joacă și nici măcar un parc.
Atunci fata și-a amintit de panglicile magice și a găsit unde să le folosească.
Milana le-a spus băieților să se ducă acasă să mănânce și să se întoarcă aici seara. Și ea a aruncat pe pământ panglica portocalie și într-o clipă toate clădirile vechi au dispărut, iar în jur au apărut niște paturi de flori îngrijite și cărări cu bănci.
Fata a aruncat panglica verde, și pe locul unei vechi gropi s-a format un mic iaz, deasupra căruia se-ntindea o salcie, iar pe apă înotau rațe.
În sfârșit, a rămas ultima panglică albastră, din care a apărut un întreg parc de joacă, ce nu era aici: leagăne, tobogane, diferite scări, carusele.
Când seara au venit băieții, nu-și credeau ochilor, cât de frumos era aici, chiar și adulții au venit cu plăcere să vadă micul parc, apărut din nimic.
Și Milana era foarte bucuroasă că prin faptele ei bune putuse aduce atâta bucurie oamenilor.
