Într-un orășel mic-mic, departe de București, trăia o fetiță pe nume Maria. Și parcă avea tot ce-i trebuia — și frumoasă era, și deșteaptă, și gata să meargă în clasa întâi. Dar tare mult își dorea să stea pe Internet.
Hai, mami, cumpără-mi o tabletă.
Se auzea în fiecare zi în casa lor.
Dar mama nu cedea la început. Din nou și din nou întreba:
Dar de ce îți trebuie tabletă, fiica mea? Nu ai cu ce să te ocupi? Avem o natură atât de frumoasă aici, atât de frumoasă…
Dar Maria nu se lăsa, și iar începea cântecul ei:
Vreau pe Internet, ca Elena. Acolo e atât de multe, mami… Elena zice că sunt aplicații educative. Cu tableta o să fiu atât de deșteaptă la școală!
Și s-a topit într-o zi inima mamei iubitoare. A strâns bani de ici de colo și de la vecini, și a adus într-o zi o tabletă. I-a dat-o Mariei care strălucea de fericire, a zâmbit gândurilor ei, și s-a dus să lucreze în grădină.
Maria s-a așezat pe canapea cu tableta și a început să se joace. Și acolo chiar era atât de multe… Și cu prietenii poți scrie mesaje, și clipuri colorate poți vedea, multe-multe imagini strălucitoare și muzică dinamică.
Și n-a observat Maria cum a trecut o zi întreagă. A venit la ea mama și a dat din limbă supărată:
Deci ai stat toată ziua aici? Hai la culcare!
Hai, doar cinci minutele!
Dar mama era neînduplecată:
E deja zece seara! Toate fetele cumințele dorm deja.
Fără chef, Maria a pus tableta deoparte și s-a culcat. Și visa că a devenit cea mai populară persoană de pe Internet. De aceea în somn Maria zâmbea larg, încântând-o pe mama ei.
Ziua următoare a trecut la fel. Doar că la mama Mariei trebuiau să vină oaspeți. Ea s-a zbătut toată ziua prin casă, iar Maria refuza s-o ajute. Mama a trebuit să facă totul singură: și să pună masa, și să facă curățenie în casă, și să lucreze în grădină.
Maria doar se ferea de rugămințile ei, pentru că pe Internet era mai interesant. Și chiar când a venit Elena cu mama ei, Maria nici măcar nu și-a întors capul spre ea. Mama doar a dat din cap întristată și a plecat.
Iar Maria n-a observat cum a trecut ziua și a adormit chiar cu tableta în mâini.
Nu se știe cât a dormit, dar s-a trezit într-o cameră întunecată-întunecată.
Maaaamiii.
A strigat Maria, dar nimeni nu i-a răspuns. Speriată, fetița a sărit în sus, și-a pus papucii și a alergat prin casă. Dar nu era nimeni.
A plecat.
Deodată s-a auzit o voce. Și cu groază Maria a descoperit că vine de la tabletă.
Ce s-a întâmplat? Unde a plecat?
A întrebat fetița cu voce tremurândă.
E important oare? E octombrie afară deja, s-a dus în oraș.
Octombrie? Dar eu? Eu trebuia să încep școala!
Maria și-a cuprins capul cu mâinile întristată.
Ai nevoie de ea, gândește-te? Aici am tot ce-ți trebuie: vom învăța împreună programa școlară.
Mariei i s-a părut chiar că pe ecranul negru a apărut un zâmbet batjocoritor.
Dar Elena? Mama, colegii de clasă? Nu, așa nu se poate deloc.
Prostii, o să uiți curând. Mama nu se întoarce, e supărată pe tine. Și vom fi noi doi toată viața. O să-ți arăt atâtea jocuri, atâtea clipuri. Vrei?
Nuuuuu.
Maria a dat speriată înapoi.
Nu-nu-nu-nu.
Și a început să țipe. S-a așezat pe podea și pur și simplu a început să strige… Trezindu-se brusc.
Ce s-a întâmplat, Mașenka? Ai visat ceva?
Mama speriată a apărut în pragul camerei.
Nimic, mămico.
Maria a alergat la mama și a îmbrățișat-o strâns.
Iartă-mă. De acum o să te ajut mereu-mereu prin casă. Iar tableta asta o arunc.
Mama uimită o mângâia pe Maria pe cap și nu înțelegea ce s-a întâmplat. Poate e și spre bine. Dar Maria a devenit din nou ca înainte și nu mai stătea pe tabletă mai mult de o oră. Altfel iar o să viseze tot felul de vise urâte.
