Într-o noapte de primăvară, micului dragon Filică nu-i venea să doarmă. Coada îi stătea mereu în cale să se așeze mai comod, aripile îl înțepau în nas, iar țepii de pe spate i se agățau neplăcut de pătură.
Și apoi i-a și început să-i cârâie stomacul. Asta chiar nu era în regulă — să dormi pe stomacul gol. A trebuit să se ridice încetișor și să se strecoare pe lângă bătrâna doică Agrafena spre ieșire. Bine că sforăia foarte tare, așa că nu a auzit când ușa de lemn cu litera F a scârțâit.
Filică a ieșit și s-a gândit. Ce să mănânce oare? Nu cumva să zboare noaptea la bucătărie? În schimb, a pornit pur și simplu pe ramura lui, unde-l duceau ochii. Iar ochii lui de dragon priveau curajos înainte. Și puțin în sus. Când a ajuns la capătul ramurii, nu s-a putut abține să nu exclame admirativ „va-au!
