A fost odată o familie de mobilier: micuțul — un taburet, mama — un scaun de masă, tata — un fotoliu de birou, bunica — un fotoliu moale cu pătură și pernuță, iar bunicul — un scaun balansoar. Și aveau un căței — un puf.
Micul taburet era adesea rugat să-l plimbe pe puf, pentru că toți ceilalți erau ocupați.
Mama — scaunul de masă — pregătea prânzul pentru familie. Tata — fotoliul de birou — lucra toată ziua la birou. Bunica — fotoliul moale cu pătură și pernuță — tricota păturele moi pentru celelalte scăunele. Bunicul — scaunul balansoar — citea cărți înțelepte, se legăna gânditor și scârțâia. Uneori mergea la plimbare, dar era deja bătrânel și nu putea ține pasul cu taburetul și puful.
De fiecare dată după plimbare, mama — scaunul de masă — le spunea tuturor să se spele bine pe picioare, ca să nu murdărească podeaua din casă și să nu se îmbolnăvească de ceva. De obicei, micuțul asculta și se spăla cu grijă, cu săpun și uneori chiar cu burete.
Dar într-o zi a venit acasă, s-a uitat la picioarele lui și a decis că sunt destul de curate. Afară era uscat și curat, așa că a hotărât că nu s-a murdărit. Deci nu era deloc necesar să se spele.
Se așează la masă, iar mama — scaunul de masă — îl întreabă:
Ți-ai spălat picioarele?
Da, mămico!
A răspuns micul taburet.
Bravo. Atunci hai să prânzim.
S-au așezat să mănânce. Au mâncat, și bunica — fotoliul moale cu pătură și pernuță — îi spune taburetului:
Acum trebuie să te speli pe față și poți să te duci să te joci.
Bine, bunică!
A răspuns micuțul, dar a decis că nu s-a murdărit, așa că a fugit direct la jucării. Și nu s-a spălat.
Stă el, se joacă cu jucăriile și simte că îl mănâncă picioarele. S-a scărpinat, dar nu trece. Și cu cât trece timpul, cu atât îl mănâncă mai tare! A hotărât să-l întrebe pe bunicul — scaunul balansoar — pentru că acela citește mult și știe totul. A alergat și spune:
Bunicule, de ce mă mănâncă atât de tare picioarele?
Le-ai spălat?
A întrebat bunicul — scaunul balansoar.
Nu. Dar de ce să le spăl, dacă nu le-am murdărit?
A răspuns trist taburetul. Iar bunicul răspunde:
Trebuie să te speli chiar și atunci când nu se vede murdăria! Pentru că microbii sunt atât de mici, încât nu pot fi văzuți fără microscop. Trebuie neapărat să te speli pe mâini și pe picioare după plimbări, înainte de masă și după toaletă, chiar dacă par curate. Iar tu nu te-ai spălat, deci te-ai îmbolnăvit. Trebuie să mergi repede la doctorul de mobilier!
De la serviciu tocmai se întorsese tata — fotoliul de birou. L-a luat pe micul taburet și l-a dus imediat la cel mai bun tâmplar — așa se numește doctorul de mobilier.
Tâmplarul s-a uitat la picioarele bolnave, a bătut cu ciocanul și spune:
Din cauza murdăriei s-au înmulțit aici gândăcei. Trebuie să tai aceste picioare și să fac altele noi. Dar mi-a terminat lemnul potrivit. Așa că voi lua spătarul taburetului și voi face din el suporturi noi.
S-a întristat familia de scăunele că copilul lor va merge acum fără spătar. Dar trebuia să-l salveze urgent, înainte ca gândăcii să deterioreze tot restul.
Tâmplarul a deșurubat mult timp ceva, a tăiat, a sculptat, a șlefuit, a înșurubat. Și i-a făcut taburetului picioare excelente! Sănătoase și puternice. Iar micuțul de atunci își spală întotdeauna-întotdeauna picioarele înainte de masă, după toaletă și după plimbări.
Și acum știi de ce toate taburetele stau pe picioare puternice, dar fără spătar deloc.
