A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Elena. Ea locuia împreună cu mama și tatăl ei. Și cu ei mai locuia și bunica, care îi plăcea foarte mult să-i citească nepoței basme — frumoase și magice. În camera Elenei erau multe, multe dulapuri, în fiecare dintre ele fiind multe cărți.
Elena era o fetiță foarte bună. Și totul ar fi fost bine, dacă nu ar fi fost o mare nenorocire — ochișorii ei nu vedeau, ea s-a născut oarbă. Dar în ciuda acestei nenorociri, ea credea în minuni și visa foarte des. Avea un vis drag — măcar pentru puțin timp, măcar o singură dată să-și vadă mama, tatăl și bunica — toată familia.
Într-o seară, ca de obicei, Elena s-a culcat. Bunica i-a citit un basm de noapte bună, a acoperit-o pe nepoată, a sărutat-o și i-a urat noapte bună. Elena a adormit adânc.
Și deodată toată camera s-a luminat de razele unei lumini strălucitoare, în cameră s-a făcut lumină ca în timpul zilei. Acesta era Basmul care venise în vizită la fetiță și îi luminase camera cu o lanternă magică.
Ea a atins-o ușor pe Elena de umăr și a spus:
Scoală-te, Elenuțo, e timpul să plecăm!
Cum? Și unde vom merge și cum? Eu nu văd nimic!
S-a mirat Elena.
Și nu vrei să începi să vezi?
Desigur că vreau! Dorința mea cea mai dragă este să-mi văd mama, tatăl și bunica! Dar oare este posibil?
Totul este posibil, trebuie doar să-ți dorești foarte tare! Să zburăm!
Cu ce vom zbura?
Ei bine, iată de exemplu cu el!
Basmul a arătat spre o jucărie — un unicorn roz, pe care tatăl îl dăruise fetiței de ziua ei. Basmul a atins jucăria cu lanterna ei magică și unicornul a prins viață. El și-a bătut aripile, i-a luat pe Elena și pe Basm și s-a înălțat spre înălțimi.
Ei zburau prin cerul nopții, în jur sclipeau stelele, iar luna le lumina drumul.
Și iată că în sfârșit au ajuns pe Lună. În fața lor se afla un palat frumos cu ferestre aurii. Palatul era înconjurat de o grădină minunată, unde înfloreau diferite flori și zburau păsări strălucitoare, multicolore, cu cozi lungi. Unicornul s-a repezit să ciugulească iarba, pentru că era foarte flămând. Elena a alergat să miroasă florile. Iar Basmul s-a așezat pe un buturuc și a început să caute ceva într-o carte magică.
Elena a alergat la Basm și a întrebat:
Ce cauți acolo?
Vreau să găsesc rândurile magice care ne vor ajuta să-ți redăm vederea.
A răspuns Basmul.
Mult timp a răsfoit pagină după pagină și deodată a exclamat:
Am găsit! Trebuie să aștepți dimineața și la răsărit să te speli cu roua lunară de pe toate aceste flori. Roua lunară este magică și ochișorii tăi vor vedea. În sfârșit îți vei vedea mama, tatăl și bunica.
S-a adresat Basmul Elenei.
Elena nu putea să aștepte dimineața și nu și-a închis ochii toată noaptea.
A venit dimineața, pe Lună au început să se trezească păsărelele și să-și cânte cântecele lor sonore. Au înflorit flori frumoase și pe petalele lor a strălucit roua.
Elena s-a apropiat de fiecare floare, a adunat roua într-o cupă de cristal și și-a spălat ochișorii. Și deodată lumina a luminat totul în jur, în fața ei a văzut Basmul — o fată frumoasă, minunată, cu păr lung ondulat de culoare aurie.
Oare chiar văd! În jur sunt atâtea lucruri interesante, uimitoare și frumoase! Oare nu este un vis și toate acestea mi s-au întâmplat cu adevărat?
Fetița și-a închis strâns ochișorii și... s-a trezit acasă în patul ei.
Mamă, tată, văd! Văd, m-am vindecat!
A strigat Elena.
În cameră au alergat mama, tatăl și bunica.
Ce frumoși sunteți cu toții! Exact așa vă imaginam!
A spus Elena.
Iată o astfel de poveste magică i s-a întâmplat fetiței Elena. Dar oare chiar a fost un Basm?
Citiți basme, ele ne învață să credem în minuni!
