Într-un sat, într-o căsuță situată lângă un pârâu curgător, în curte trăiau doi cocoși. În fiecare zi, în coteț, unde locuiau și găinile ouătoare și puișorii mici, era foarte zgomotos, pentru că acești doi cocoși se certau și se sfădeau mereu unul cu celălalt.
Și se certau și se sfădeau de fiecare dată din nimicuri și fleacuri neînsemnate: unul s-a uitat pieziș și neprietenos, celălalt a strigat și a cântat la timp nepotrivit.
Ei bine, de ce vă certați mereu unul cu celălalt? E o zi atât de frumoasă și însorită, iar voi iar v-ați apucat...
A întrebat purcelușul, scoțându-și botul din balta în care se răsfăța de dimineață.
Nu departe, în grajd, stătea o vacă și rumega liniștită iarba ei.
Și-a ridicat încet capul și, trăgând de cuvinte, a spus încet:
Mu-u-u, Mu-u-u! Ce certăreți, ce răzbunători! Și de ce nu pot trăi liniștiți și în pace?
Și a continuat să mestece uniform iarba.
Într-o zi, cocoșii s-au certat atât de tare și de mult timp, încât la aceste zgomote au fost nevoiți să se adune toți locuitorii curții.
Cucurigu! Cucurigu! Veniți toți, judecați-ne, vă rugăm. Singuri nu vom putea să ne descurcăm în niciun caz!
Strigau cocoșii din răsputeri.
Și iată că s-au adunat gâștele importante, găinile neliniștite, porcii trândavi au părăsit și ei băltoacele lor preferate de noroi și au venit în centrul curții. Toate animalele și-au lăsat treburile și i-au înconjurat pe cocoșii certăreți.
Adversarii s-au oprit pentru moment, s-au îndepărtat puțin unul de celălalt, s-au încruntat și întreabă vecinii din curte:
Judecați-ne! Care dintre noi este cel mai frumos și cel mai arătos? Spuneți, doar adevărul să-l spuneți, fără să ascundeți sau să înfrumusețați nimic. Cine are penele cele mai strălucitoare? Cine are coada cea mai lungă și pufoasă? Cine are glasul cel mai melodios?
Animalele și păsările au tăcut, s-au gândit cum să răspundă corect la întrebările cocoșilor, cum să-i judece. Amândoi sunt foarte frumoși, amândoi cântă vesel și melodios... Unul mai frumos decât celălalt, da - greu de ales. Mult au gândit animalele, s-au sfătuit, s-au certat și, în cele din urmă, au trimis un negociator la cocoșii certați.
În mijlocul curții a ieșit pisica.
Și-a zbârlit mâțanul coada, și-a neted mustățile, de care era foarte mândru în secret, a mieunit încet și a vorbit:
Noi aici ne-am gândit, ne-am gândit, și iată ce am hotărât... Amândoi sunteți, cocoșilor, frumuseți alese. Toți din împrejurimi știu că mai buni decât cocoșii noștri nu se găsesc în nicio curte din tot satul, chiar din toată împrejurimea.
Cum adică așa?! Iese că penele mele sunt la fel de strălucitoare, lungi și frumoase ca ale adversarului meu?
S-a zbârlit unul dintre cocoși.
Atunci al doilea certăreț-lăudăros a zăngănit din pinteni, a zgâriat pământul cu ghearele și zice:
Și oare el cântă la fel de tare, melodios și frumos ca mine? Ei bine, ține-te bine!!
Și amândoi cocoșii au început din nou să se bată. Praful se ridică în sus, penele frumoase zboară în toate părțile, curtea plină de țipete.
Iar când norul uriaș de praf s-a așezat, s-a lăsat pe pământ, toți locuitorii curții și-au șters ochii, au scuturat de pe ei stratul gros de praf și noroi, apărut după bătaia cocoșilor, și au văzut un spectacol jalnic.
Amândoi adversarii stăteau murdari, cu gunoi în aripi, cu pene smulse, cu cozile zburliți. Creastele rupte atârnau într-o parte, labele zgâriate până la sânge, respirația luptătorilor nu se mai putea restabili.
De oboseală, amândoi cocoșii s-au prăbușit în baltă, epuizați nu mai puteau nici măcar să vorbească, darămite să strige și să-și clarifice drepturile. Vocile lor răgușiseră de la strigătele puternice, din ciocuri se auzea doar un șuierat dureros.
Atunci a ieșit gâsca importantă și a spus:
Ce ați făcut, luptători-eșuați? Eh voi, certăreți, îngâmfați, lăudăroși... Uitați-vă acum fiecare la voi, și apoi unul la celălalt. Și care dintre voi este acum mai bun, mai frumos, mai strălucitor și mai melodios?
Nimic nu au putut spune în apărarea lor cocoșii certăreți.
De atunci în curtea cu păsări, dar și în tot satul a devenit mai liniștit și mai calm. Cocoșii nu s-au mai certat, nu s-au mai lăudat unul în fața celuilalt, ci au trăit în armonie și pace.
Iar dimineața, pe rând, își curățau penele strălucitoare și își scoteau melodiosul și puternicul lor:
Cucurigu!
Cucurigu!
Cucurigu!
