În ocean, chiar în mijlocul apelor adânci și albastru-închis, se afla o insuliță mică. Flora și fauna de aici erau diverse. Multe păsărele diferite, animale exotice și alte vietăți trăiau aici de mulți ani. De asemenea, pe insulă existau multe plante frumoase și unice, care erau colorate în toate culorile curcubeului. Aici creșteau și palmieri, și cactuși uriași, și chiar baobabi.
Iar pe această insulă trăiau oameni, și printre ei trăia un băiat foarte leneș pe nume Radu. Lui nu-i plăcea deloc să muncească și stătea toată ziua întins, întoarcându-se dintr-o parte în alta.
Când toți localnicii se adunau la pescuit, pentru a prinde pește pentru prânz, Radu stătea întins sub un palmier înalt și des și spunea:
Duceți-vă, duceți-vă, munciți. Iar când veți prinde o grămadă de pește, atunci mă veți chema și pe mine, că mi-e foarte foame.
Cum se poate așa ceva? Toată ziua nu faci nimic, dar la mâncare vii primul. Nu e frumos să te porți așa, pentru că aici pe insulă sunt mulți oameni în vârstă, cărora le este greu să pescuiască și să meargă la vânătoare.
Se revoltau locuitorii locali.
Dar eu nu vreau să muncesc. Mie îmi e bine și așa!
Răspundea băiatul cu o privire obraznică.
Așa treceau lunile, anii. Radu nu doar că nu-i ajuta pe cei mai în vârstă, ci refuza categoric să învețe. Pe insulă era o școală mică, unde învățau doar șapte copii. Erau învățați carte, scriere, matematică și științe naturale. Radu însă nu participa niciodată la lecții. El avea cu totul alte planuri. Băiatul dorea foarte mult să găsească o astfel de ocupație, încât să nu muncească aproape deloc, dar să câștige mulți bani.
Nu există, Radu, o astfel de muncă, la care să nu trebuiască să faci nimic.
Spuneau toți din jur.
Dar eu cu siguranță îi voi păcăli pe toți și voi găsi exact o astfel de ocupație — „nefăcutul-nimic
