Anul Nou este o sărbătoare magică. În ajunul nopții de Anul Nou, mulți sunt cuprinși de o ciudată senzație că trebuie să se întâmple ceva magic și fabulos.
Afară era iarnă, iar până la Anul Nou iubit de toți mai rămâneau doar câteva zile. Culcând copiii ei în pat, care se comportau capricios și refuzau să doarmă, Maria și-a amintit o aventură uimitoare și misterioasă care i se întâmplase în copilărie.
Bine,
Spuse Maria.
Dacă nu vreți să dormiți, vă voi povesti o poveste magică care mi s-a întâmplat când eram încă mică.
Și Maria și-a început povestea captivantă:
Aveam nouă ani, iar fratelui meu Mihai îi împliniseră abia cinci. Iubeam foarte mult Anul Nou, și cel mai mult ne plăcea să ajutăm mama, să facem toate pregătirile pentru sărbătoarea mult așteptată. Tata aducea în fiecare an, cu câteva zile înainte de sărbătoare, un pom de Crăciun viu în casă (nu voi uita niciodată acel miros captivant al bradului viu). Pentru mine și fratele meu, acesta era cel mai frumos moment.
Mama scoatea din cămară o cutie mare cu ornamente pentru pom. În cutie, mi se părea, locuia o mister sub forma unor bile colorate strălucitoare, icicli de sticlă, figurine amuzante, și ornamente. Începeam să decorez locuitorului pădurilor, mama o înfășura într-o ghirlandă colorată și strălucitoare, iar eu și Mihai agățam ornamentele, și pomul nostru devenea o frumusețe de poveste.
Și la final, mama deschidea o cutie mică, în care se afla un moș Crăciun vechi. Era deja uzat și tocit, deoarece locuise la mama noastră când era ea mică. Pentru noi, acest moș Crăciun părea cel mai adevărat, și nu ne puteam imagina cum ar sta pomul împodobit în noaptea de Anul Nou fără el. Doar că Zâna Iernii se pierduse undeva.
Probabil în timpul mutării din casa veche în apartamentul nou. Dar i-am adus mamei păpușa mea preferată, pe care mi-o dăruiseră de ziua mea. Mama (bunica voastră), i-a cusut cea mai frumoasă rochie din tul alb, i-a cusut o margine din blană, chiar și tatăl meu a ajutat și i-a împletit o coroană din sârmă de cupru subțire. Ce frumoasă Zână Iernii ne-a ieșit, strălucind toată de perlă. Chiar mi s-a părut că moșul Crăciun vechi s-a bucurat de noua lui nepoată.
Și iată că pomul era împodobit. Mi-am făcut temele, i-am povestit lui Mihai o poveste, și ne-am culcat. Iar dimineața, când m-am trezit, am intrat în camera mare și am văzut că sub pom lipsea moșul nostru Crăciun iubit.
Mama!
Am exclamat.
Unde s-a dus moșul Crăciun! Ieri l-am pus sub pom, sunt sigură!
În bucătărie, cu aceeași întrebare, a intrat și Mihai, cu lacrimi în ochi.
Tatăl tău a hotărât că e deja prea vechi și tocit.
Ne-a răspuns mama.
Și a hotărât să-l ducă la casă de țară cu lucrurile vechi, vrem să decorez pomul în curte, așa că vom pune moșul Crăciun sub el. Iar acasă mâine vom cumpăra unul nou, mai ales că vezi ce frumoasă Zână Iernii ne-a ieșit, și nu se potrivește deloc cu moșul vechi.
Nu, mama, asta nu e corect!
A protestat Mihai.
El a trăit cu tine toată copilăria și a păzit cadourile sub pom în noaptea de Anul Nou, deci nu ați procedat corect cu el!
Chiar m-am mirat, fratele meu atât de mic, cum mi se părea, a spus ceva atât de înțelept. Desigur, și mie mi-a fost trist, deoarece moșul Crăciun vechi era pentru mine mult mai mult decât un simplu atribut al Anului Nou. Dar nu se putea face nimic, tatăl plecase deja, și nimeni nu l-a putut convinge la timp.
Se pare că, ajungând la casă de țară, într-o cutie întunecată, printre lucruri vechi, moșul Crăciun nostru era și el foarte trist, îi era rău și plictisitor în acel loc și, desigur, foarte singur. Lângă el nu era nici noi, nici Zâna Iernii, de care s-a atașat foarte mult în noaptea aceea. Și ziua următoare și noaptea le-a petrecut complet singur în dor.
Zâna Iernii noastră mică s-a dovedit a fi foarte curajoasă și a hotărât să-și caute singură moșul. Îl ducea foarte mult dorul și nu voia alt vecin. I-a devenit trist, și Zâna Iernii a văzut că și noi eram foarte întristați. Mihai plângea, și eu eram tristă.
Zâna Iernii curajoasă a hotărât cu orice preț să-l readucă pe moșul Crăciun vechi acasă, mai ales că fiind o păpușă obișnuită, călătoriseră de mai multe ori cu noi la casă de țară și știa drumul.
Când ne-am dus cu toții să dormim, Zâna Iernii neînfricată s-a aruncat de pe masă pe care stătea pomul, a traversat camera și s-a strecurat pe fereastra deschisă afară. Locuiam la parter, deci să coboare din fereastră nu i-a fost greu.
După aceea, Zâna Iernii a ajuns neobservată la drumul mare, unde la stație, într-un colț, dormea un câine fără stăpân.
Câinele s-a mirat văzând o păpușă atât de frumoasă singură pe stradă. Zâna Iernii mică i-a povestit istoria ei, și câinele a hotărât s-o ajute. Luând cu grijă păpușa în gură, Câinele s-a îndreptat acolo unde îi indica Zâna Iernii.
Călătoria s-a dovedit a fi deloc ușoară, Câinele nu mâncase de mult, avea puțin energie, deci se oprea des să se odihnească. Și după ce și-a revenit puțin, și-a continuat drumul.
Și iată că, în sfârșit, călătorii noștri au ajuns la satul de case de țară, unde se afla casa în care trebuia să fie moșul Crăciun. Zâna Iernii l-a ajutat pe Câine să găsească casa potrivită și i-a cerut să o ridice mai sus la fereastră.
Dar fereastra era închisă, Zâna Iernii noastră era disperată, oare au parcurs atât de mult drum ca să rămână acum să îngheț afară.
Dar brusc, deasupra capului, a auzit croitul unui corb:
De ce trebuie să intri în casă?
Întrebă corbul curios.
În casă, într-o cutie, singur și în întuneric, stă moșul meu Crăciun, vreau foarte mult să-l ajut să se întoarcă acasă!
Răspunse trist Zâna Iernii mică.
Uimitor, dar corbul iubea și el foarte mult Anul Nou, deoarece după sărbătoare se putea găsi mereu ceva de mâncare. Pasărea a ajutat-o. Cu ciocul ei tare, a reușit să deschidă fereastra.
Zâna Iernii s-a strecurat în casă.
Moșule, moșule!
A strigat păpușa.
Moșu Crăciun!
Moșul Crăciun nu se aștepta ca cineva să-l mai dorească.
Sunt aici!
A răspuns el neîncrezător.
Cine mă cheamă?
Sunt eu, Zâna Iernii! Am venit după tine, Maria și Mihai sunt foarte triști fără tine, și nu vreau să întâmpin Anul Nou cu alt moș!
Cum ai ajuns aici?
Se auzea abia prin cutia închisă.
Acum, Moșule, voi încerca să te deschid.
S-a repezit la fereastră și a chemat corbul în ajutor, ca acela să ajute să spargă banda adezivă tare cu ciocul.
Moșul Crăciun s-a eliberat și a fost foarte bucuros. Era fericit să se întâlnească cu Zâna Iernii. Ea i-a povestit toate aventurile care s-au întâmplat pe drumul la casă de țară. Și i-a spus că fără el nu vor sărbători Anul Nou, chiar dacă nu vor reuși să se întoarcă la timp în oraș. Pentru că iubirea și prietenia sunt cel mai prețios lucru din lume!
Și în acest timp, în oraș se întâmpla următoarele.
Dimineața ne-am trezit cu Mihai și, desigur, am văzut că și Zâna Iernii noastră a dispărut.
Mama!
Am strigat disperata.
Uite, Zâna Iernii a dispărut și ea, oare și pe ea tatăl a trimis la casă de țară?
În acest moment, tatăl a intrat în cameră.
Pe cine am trimis eu unde?
S-a interesat el.
Tată, ieri ai dus moșul Crăciun vechi, și acum ai trimis și pe Zâna Iernii la casă de țară?
A întrebat Mihai plângând.
Tatăl și mama s-au uitat unul la altul, fără să înțeleagă ce se întâmplă.
Bine atunci.
A început tatăl.
Acum o să luăm micul dejun, ne vom pregăti și o să mergem cu toții la casă de țară.
Ura!
Am exclamat în cor cu Mihai și am alergat să ne pregătim.
Pe drumul spre țară, toți eram oarecum tensionați și am tăcut toată drumul. Eram curioși unde a dispărut Zâna Iernii noastră. Eu și mama, în timp ce ne pregăteam, am inspectat toat apartamentul, am privit în fiecare colț și sub fiecare mobilă, Zâna Iernii a dispărut fără urmă.
Am intrat pe teritoriul satului de case de țară și deja de departe am văzut că pe veranda noastră dormea un câine mare.
Stați toți în mașină!
A spus tatăl curajos.
A ieșit din mașină și s-a îndreptat spre casă, dar spre surpriza noastră, când Câinele l-a văzut pe tată, a început să-și miște cozorpul prietenos. Am ieșit cu toții din mașină și l-am ajuns pe tată.
Câinele s-a dovedit a fi foarte drăguț, dar se vedea că nu mâncase de mult. Bine că mama adusese cu ea provizii pentru o zi întreagă, pentru care Câinele era foarte recunoscător.
Tată, deschide mai repede casa!
A strigat Mihai.
Vreau să găsesc moșul Crăciun!
Ce surpriză ne aștepta pe toți, când tatăl a deschis ușa! Pe masă, lângă fereastra deschisă, stăteau unul lângă altul Zâna Iernii și moșul Crăciun! Și-i adevărat ce se spune, că în Anul Nou se întâmplă miracole. Cum a ajuns Zâna Iernii la casă de țară, atât de departe de oraș, rămâne pentru noi un mister și astazi.
Câinele, cum l-am numit pe câine, s-a dovedit a fi foarte devotat și plăcut. A rămas să locuiască la noi la casă de țară, tatăl i-a construit o căsuță caldă și mergea constant să-l hrănească.
Și noi toți ne-am întors în oraș, deoarece până la Anul Nou mai rămâneau doar câteva ore. Mama a scos din geantă moșul Crăciun vechi și Zâna Iernii și i-a pus sub pom, unde trebuiau să stea.
De atunci, au devenit pentru mine cele mai frumoase jucării de Anul Nou. Și-a încheiat povestea Maria, care de mult era deja mamă.
Iar dimineața, când copiii s-au trezit, au văzut că tatăl adusese un brad viu mare, iar mama scoase cutiile cu ornamente pentru pom. Lângă cutia mare stătea o cutie mică, în care așteptau răbdător moșul Crăciun vechi și Zâna Iernii. Se uzaseră cu trecerea timpului, dar erau, ca și înainte, cele mai frumoase și iubite.
