Odată ca niciodată a fost o Treabă Cea Importantă. Era foarte importantă și foarte mare, dar în același timp și foarte neajutorată. Trăia în pădure și păzea micul orășel Luminiș.
Și avea mereu nevoie de ajutor. Când curgea acoperișul casei, când se strica robinetul, când izbucnea un incendiu pe teren. Și cu mulți ani în urmă se obișnuise ca toți bărbații din orășelul Luminiș să o ajute, pentru că bărbații sunt puternici și curajoși.
Trebuie spus că Luminișul era drăguț și confortabil. Acolo era mereu cald și mereu era vară. Mirosea a portocale și flori, iar prin copaci se cățărau copii zburdalnici. Acolo erau multe familii și multă dragoste.
Toți din orășel trăiau în armonie: se distrau și se jucau împreună. În fiecare casă trăia un câine sau o pisică. Și fiecare copil din orășel putea veni să se joace cu ei, atât de prietenoși erau toți.
Erau multe locuri de joacă și camere de jocuri în care se zbenguiau atât copiii mai mari, cât și micuții desculți, care tocmai începuseră să își miște picioarele și mergeau nesigur după colegii mai mari. Toți copiii aveau mame și tați care îi iubeau mult.
Dar într-o zi frumoasă și însorită, Treaba Cea Importantă a venit în acest oraș. S-a cam pierdut la vederea copiilor care alergau veseli și a părinților fericiți care stăteau pe băncuțe. Nu voia să le tulbure bucuria, dar nu avea încotro, pentru că nu se putea descurca fără ajutorul tați lor.
Treaba Cea Importantă nu avea nevoie de mulți bărbați, așa că i-a chemat doar pe unii. Printre cei chemați era și tatăl lui Andrei.
Andrei era foarte supărat, pentru că nu știa când se va întoarce tata. Andrei îl iubea mult pe tata. Petreceau mereu mult timp împreună, se jucau cu jucăriile și de-a prinselea. Tata îl lua adesea pe Andrei de la grădiniță. Și acesta era cel mai drag moment, când seara Andrei aștepta în grădiniță să vină tata.
Băiețelul știa că, pe drumul spre casă, se vor opri la magazinul de lângă bloc și vor cumpăra înghețată sau o ciocolată. Era atât de minunat să mănânce pe drum dulciurile cumpărate de tata.
Când tata pleca la Treaba Cea Importantă, lui Andrei îi era foarte trist. Cine îl va lua de la grădiniță și se va juca cu el? Tata s-a apropiat de Andrei, l-a îmbrățișat și i-a spus:
Închide ochii, puiule. Gândește-te cum ieri am fugit amândoi spre casă, în cursă. Cât ne-am distrat, îți aduci aminte?
Da, îmi amintesc. Mi-a tăiat calea pisica doamnei Maria, a început să se urce pe mine și am rămas mult în urmă de tine, ― a spus Andrei.
Și îți amintești cum, în weekendul trecut, am mers împreună la pescuit? Ai prins un pește atât de mare, încât aproape ai căzut în râu, ― a râs tata. Andrei a râs și el.
Acum imaginează-ți-mă și pune-mă în spatele tău. Ți-am apărut în minte?
Da, ― a răspuns Andrei.
Ține minte, puiule, eu sunt mereu aproape. Sunt mereu cu tine, chiar dacă nu mă vezi. Și mă voi întoarce curând, cu siguranță. Și din nou vom merge la pescuit, ne vom juca jocurile tale preferate și vom mânca ciocolată pe drumul spre casă de la grădiniță. Deschide ochii.
Andrei a deschis ochii și l-a strâns tare în brațe pe tata.
Și ține minte că mama e cu tine, ea te va apăra mereu. Și tu o vei învăța să se joace cu mașinuțele. Vei vedea că îi va reuși foarte bine, ― a spus tata, uitându-se la mama.
Toți au râs împreună.
În aceeași zi, seara, Andrei cu mama l-au condus pe tata la Treaba Cea Importantă.
Și lui Andrei nu i-a mai fost atât de trist, pentru că știa că Treaba Cea Importantă nu s-ar descurca fără tatăl lui puternic, iar tata este aproape și se va întoarce curând, cu siguranță.