Capitolul patru. Cum a zburat măgărușul la Paris
Într-o zi, în casă s-a instalat haosul. Toți au umblat o săptămână întreagă și au discutat ceva, certându-se fără sfârșit.
Măgărușul nu înțelegea prea bine ce se întâmplă. El își amintea bine doar cuvintele și expresiile în limba germană, pentru că, stând în magazin în copilărie, auzise multe cuvinte germane de la cumpărătorii din orașul îndepărtat Sibiu. Dar începuse deja să le uite. Iar limba rusă nu o învăța deloc.
A încercat să asculte din ce cauză este atâta agitație, dar nu a înțeles nimic. Și într-o dimineață i-au luat cel mai bun prieten, floarea Pipito. L-au pus împreună cu ghiveciul într-o pungă și l-au dus. Pipito a plecat tăcut, cum făcea mereu. Dar măgărușul a început să se neliniștească.
Apoi au început să adune în valiza mare lucrurile obișnuite ale măgărușului. Și puloverul pufos de pe scaun, și borcănelele strălucitoare de pe comodă. Camera se golea treptat. Iar pe măgăruș nu l-au pus în valiză. Măgărușul s-a supărat tare.
„Toți vor pleca și mă vor uita aici”, se gândea el, iar inima lui de pluș s-a strâns, iar urechile i-au atârnat triste.
Dar într-una din zile l-au trezit foarte devreme. Măgărușul, abia trezit, nu a înțeles ce se întâmplă, l-au împins pur și simplu într-o fantă îngustă a valizei... și nu se înțelege cum a încăput. Valiza a fost închisă strâns.
„Ei bine, nu voi vedea nimic. Mă duc și pe mine. Ar fi bine să ajung la Pipito”.
Măgărușul a fost dus mult timp prin întuneric. Apoi au deschis puțin fermoarul valizei. El și-a scos capul și a icnit: un avion uriaș stătea chiar în fața nasului lui. Măgărușul mai zburase cu astfel de avioane, și întotdeauna era interesant. Și de fiecare dată avionul îl ducea acolo unde era și mai bine decât în locul de unde plecase.
De atunci, măgărușul a îndrăgit călătoriile.
Capitolul cinci. Cum a plimbat măgărușul prin Paris
În Paris miroase a croissante, a libertate și a copaci înfloriți. Nu tuturor oamenilor le reușește să zboare la Paris, dar măgărușul a fost acolo. Într-o primăvară, a plecat în Franța împreună cu familia lui, stăpâna și stăpânul.
În fiecare dimineață se trezeau într-o camerută a hotelului. Atât de mică, încât stăpânul și stăpâna abia puteau să se strecoare unul pe lângă altul când mergeau la baie să facă duș. Oamenii adoră să facă duș!
Dar ei nu se supărau din cauza dimensiunii camerei, ci doar râdeau și repetau: „Parisul adevărat”.
Măgărușul, între timp, încă se bucura de cearșafurile albe ale patului, apoi toți mergeau împreună la o cafenea să ia micul dejun cu croissante proaspete. Nu există produs de patiserie mai gustos decât un croissant proaspăt, crocant, făcut cu unt.
Măgărușul își scotea nasul din geanta mare a stăpânei și adulmeca aerul parfumat, în timp ce stăpânul stătea la coadă lungă de cumpărători. Uneori rămâneau să ia micul dejun la cafenea, iar alteori mergeau în parcuri, căci în Paris sunt nenumărate. Și se așezau lângă o fântână mică sau pe o bancă sub coroanele copacilor întinși.
Dimineața era cel mai iubit moment al măgărușului. Puteai să te uiți fără sfârșit la oamenii care se grăbeau cu bicicletele la serviciu, la turiștii care se plimbau leneși, păsări matinale ca și ei, care se temeau să nu piardă nici un minut din călătorie, și la studenții care se întorceau acasă abia dimineața.
În această călătorie, măgărușul a înțeles că nu fiecare acțiune trebuie să fie utilă. Uneori poți pur și simplu să te bucuri de aroma cafelei cu croissant dimineața, de plimbarea pe străduțele vechi și pe aleile umbroase ale parcurilor după-amiaza și de priveliștea fascinantă a Turnului Eiffel strălucitor seara târziu.
Doar să respiri, doar să trăiești.
Și măgărușul simțea că stăpânii sunt absolut fericiți. A auzit chiar cum îi bate inima stăpânei, pentru că ea, de încântare, îl strângea din când în când la piept, spunând: „Ah, ce frumos! Magic!”.
Iar măgărușul simțea și el ceva cald în piept. Se răspândea prin tot corpul până la vârful labelor și chiar îl ciupea puțin de nas. Așa a înțeles măgărușul ce înseamnă fericirea.
Capitolul șase. Cum a venit iarna
Măgărușul trăia de mult timp în noua familie, iar în fiecare dimineață stăpâna îl ducea lângă floarea Pipito, pe pervaz.
Măgărușul îi plăcea să petreacă timpul cu Pipito. Stăteau toată ziua uitându-se pe fereastră la trecători, la norișori, la mașinile care treceau și la câinii și pisicile care alergau. Era mai interesant să-i privești pe ei decât pe oameni.
Și toată ziua prietenii vorbeau fără cuvinte despre toate lucrurile lumii și așteptau întoarcerea stăpânei.
Dar, într-o zi, când s-a așezat dimineața pe pervaz, măgărușul nu și-a crezut ochilor. Afară totul era alb-alb. Și din cer cădeau niște fulgi albi de neînțeles.
Iar când deschideau ușa casei, oamenii aduceau frigul și această minune albă pe umeri și pe fulare, scuturau de pe cizme pe podea, și în doar o secundă aceasta se transforma într-o băltoacă.
Și toți au început să poarte căciuli și fulare. Măgărușul avea și el un fular, îl purta tot anul. Gâtul era partea care se răcea cel mai des la măgăruș. Dar căciulă nu avea. Iar măgărușul își dorea atât de mult să guste această minune albă.
Într-una din zile, stăpâna și-a spălat căciula de lână în mașina de spălat, aceasta s-a micșorat și i-au dat-o măgărușului. I-au pus-o pe capul lui cu urechi, i-au aranjat fularul și l-au luat cu ei afară.
Măgărușul a mers prin troiene, a stat în gluga hanoracului stăpânei și a respirat aerul proaspăt și geros. Și chiar a gustat zăpada. Doar gustul zăpezii nu i-a plăcut.
„Seamănă cu înghețata... — s-a gândit măgărușul, — doar că înghețata e dulce și miroase a vanilie. Dar la vedere... zăpada e foarte frumoasă. Exact ca înghețata”.
Și măgărușul a tras o concluzie nouă: „Nu tot ce pare frumos din exterior este la fel de bun dacă îl guști mai bine”. Așa a cunoscut măgărușul iarna adevărată.