Mamă, ce inimă am eu? — întrebă Katia.
Cam cât pumnul tău, — răspunse mama.
Dar Pulka?
Pulka — o bolognez albă și pufos, auzind imediat numele ei, aleargă la Katia și mișcă vesel coada în așteptarea unui joc.
Pulka? — mama se gândi puțin. — Pulka are o inimă foarte mică. Poate cât degetul tău mare.
Pentru ce este inima? — continuă Katia.
Mama zâmbi:
Oh, în inimă se păstrează multe lucruri minunate. De exemplu, curajul. Inima unui om curajos se numește curajoasă. O inimă bună o are cel care ajută mereu pe alții. Dacă cineva este gata să împartă ultima bucată de pâine, asta înseamnă că în pieptul lui bate o inimă generoasă. Vei putea auzi mereu bătaia unei inimi credincioase dacă ai un adevărat prieten.
Și mai poate trăi iubirea în inimă. O inimă iubitoare poate fi curajoasă, generoasă, bună și credincioasă. Despre oamenii așa se spune: "Are o inimă mare".
Ce interesant! — se miră Katia și mângâie cățelușul, care asculta atent conversația lor. — Păcat că Pulka noastră are o inimă atât de mică. În ea sigur nu încap atâtea lucruri bune deodată.
Cine știe, — răspunse mama misterios și se duse în bucătărie să pregătească cina.
Katia s-a jucat puțin cu Pulka, apoi a hotărât să termine o carte foarte interesantă despre prieteni credincioși. S-a instalat în fotoliu lângă fereastră și a început să citească. Cartea vorbea despre prietenie credincioasă, abnegație și dorința de a ajuta mereu. Pulka stătea lângă fotoliu și urmăreau atent pe stăpâna ei.
Iată că-și strânge sprâncenele, simpatizând eroii în primejdie, iar apoi chipul i se luminează cu un zâmbet vesel, când dificultățile au trecut. Pulka era foarte curioasă ce citește Katia cu atâta pasiune.
În hol sună soneria. Tatăl ei a venit de la muncă. Katia și-a pus cartea și a alergat să deschidă ușa. Pulka a vrut neapărat să afle cum poate o carte să te facă trist sau fericit. S-a suit pe fotoliu, sperând să descopere secretul, și a lovit cu coada vaza cu flori de pe pervazul ferestrei.
Vaza s-a clătinat și a căzut pe podea. Fragmente strălucitoare s-au împrăștiat peste tot în cameră. Pulka s-a înmărmurit de groază. Katia, auzind zgomotul, a alergat în cameră, a văzut vaza spartă și s-a repezit la cățel:
Ah, nenorocitule! Așteptă, ți-o voi arăta!
Pulka a fugit în căutarea salvării. Jăpând jalnic, căuta unde să se ascundă și a văzut ușa pe jumătate deschisă, pe care tatăl ei tocmai intrase și nu o închisese. Pulka s-a strecurat prin spărtură, s-a rostogolit pe scări, a ieșit în curte și a fugit în neștire.
Inima i se zbătea de frică, i se părea că aude zgomotul unei urmăriri. S-a oprit, greu de respirație, în colțul depărtat al curții lângă containerele de gunoi. S-a uitat înapoi: nu era urmărire. Și atunci de după container a apărut Ham — un imens câine vagabond care inspira groază tuturor animalelor de casă. În spatele lui pufos se ascundeau Buc și Corjic.
Prietenii lui Ham nu erau câini foarte mari, dar lângă ei Pulka părea foarte mică și neapărată. S-a retras cu frică, inima i se zbătea de groază. Și de unde să vină curajul? Într-o inimă atât de mică nu era loc pentru curaj.
Deci-deci, — gâfâi Ham, — te-au alungat?
Nu, eu… am fugit, — bâlbâi Pulka.
Și bine ai făcut! — aprobă Buc. — Cu acești stăpâni nu sunt decât probleme.
Dar eu sunt vinovată, — încercă să se justifice Pulka. — Stăpâna mea a fost mereu atât de bună cu mine…
Ce știi tu despre bunătate? — o întrerupse aspru Ham. — Principalul este ca toți să-ți fie frică! E amuzant!
Și plin de mâncare, — adăugă Corjic, — pentru că poți lua mâncare de la cei slabi.
Pulka nu a răspuns nimic și a gândit că bunătatea trebuie să fie foarte mare, dacă nu încape în inimile unor câini atât de mari ca prietenii ei noi. Ce să mai zic despre o inimă cât degetul unei fetițe!
Între timp, Ham o privea atent pe Pulka speriată. În sfârșit, după ce șoapte ceva colegilor, a spus:
Bine, te vom lua în banda noastră. Ești mică, vei putea să iei mâncare de acolo unde noi nu putem intra. Dar atenție: eu sunt șeful aici! Și dacă ceva nu e în regulă, te voi muşca în două! — Ham și-a arătat colții galbeni și înfricoșători.
Pulka n-a avut de ales decât să accepte, pentru că să rămână singură era și mai înfricoșător. Restul serii, banda pufosă și-a petrecut-o ca de obicei. Mai întâi au păzit pisicile locale lângă subsol, iar când s-a întuneric, s-au strecurat la groapa de gunoi din spatele unui magazin de alimente și au găsit puțină mâncare.
Corjicului i-a norocit să găsească niște cârnaturi destul de comestibile. Alergând puțin mai departe, a început să le mănânce cu poftă. Pulka iubea foarte mult cârnaturi. Mirosul delicios i-a făcut gura apă. A cerut lui Corjic măcar cea mai mică bucată, dar acesta doar murmura și se întoarcea.
Oare în inima ta nu e nici o picătură de generozitate? — întrebă Pulka.
Generozitate? — se miră Corjic. — Nici gând! Dacă las generozitatea în inima mea, nu va mai fi loc pentru ură și viclenie, și atunci nu voi putea să-mi găsesc mâncare. Generozitatea e pentru proști!
"Nu, generozitatea e bună pentru toți", — gândi Pulka, dar nu spuse nimic.
Pentru noapte, banda de vagabonzi s-a instalat în spatele containerelor în cutii de carton. Pulka a primit o cutie de sub un ceainic. Era puțin strâmtă, dar cartonul o proteja bine de curenții nocterni. Pulka s-a uitat mult la fereastra luminată a camerei Katiei și a gândit cât de trist e să ai o inimă mică.
Dacă ar fi avut o inimă mai mare, ar fi putut să-și găsească curajul și să se întoarcă acasă, dând replică bandei din curte. "Și dacă aș găsi loc și pentru generozitate", gândea ea, "aș putea să mă împart cu cei fără adăpost, și ei nu ar mai trebui să fure". Dar cel mai bine ar fi să pun iubire în inimă, atunci generozitatea, credincioșia, bunătatea și curajul ar înflori de la sine.
Pulka a adormit abia spre zori. I-a visat vaza spartă.
Dimineață, de îndată ce soarele a aurit acoperișurile caselor, Katia a alergat în curte să-și caute Pulka. Ieri seară a căutat-o pe mica ei prietenă până s-a întuneric, dar mama i-a spus să se întoarcă acasă. Katia nu a putut dormi mult și chiar a plâns puțin, ascunzând-se sub plapumă.
Se îngrijora foarte mult pentru ceea ce s-a întâmplat și se reproșa că i-a făcut atât de multă frică micuței ei pitice. La urma urmei, vaza spartă e doar sticlă rece, care nu va înlocui niciodată căldura privirilor prietenești. Katia a început să cerceteze metodic curtea.
Pulka! Pulka! — striga ea, privind sub fiecare bancă.
În sfârșit, Katia s-a apropiat de containerele de gunoi. Pulka, care a adormit abia la zori, dormea profund. Dar noii ei prieteni erau atenți.
Iată că s-a arătat stăpâna, — șoapte Buc. — Sigur o va lua pe noua, cât ai zice "pește".
Asta o să vedem, — gâfâi Ham.
Și cum o să vedem! — aprobă Corjic cu zel.
Câinii, arătând colții, au sărit pe trotuar. Ham a luat poziție de luptă direct în fața Katiei, iar Buc și Corjic, gâfâind, se apropiau din laturi.
Pleacă de aici! — gâfâi Ham atât de tare, încât Pulka s-a trezit imediat.
S-a sărit din cutie și a văzut pe Katia, înconjurată de câini furioși. Fără a se gândi nici o secundă, s-a repezit la stăpâna ei. Trăgând-o pe Corjic și împingând-o pe Buc, Pulka s-a poziționat între Katia și Ham. Părul i se ridicase, ochii i se străluceau, iar coada tremura nervos.
Nu îndrăzni să-i atingi stăpâna mea! — strigă Pulka disperata.
Ham se uită în ochii ei și văzu o forță necunoscută lui, irezistibilă și învingătoare. Ardoarea lui de luptă se evaporă brusc, iar inima i se strânse de o gheață rece a fricii. Se prăbuși dintr-o dată, se întoarse stângaci și, cu capul plecat, aleargă cu o trotă neregulată departe în colț.
Buc și Corjic, surprinși, se grăbiră după el. Pulka se întoarse la Katia și mișcă neîncrezător coada.
Katia a apucat mingea caldă și pufosă și a strâns-o la piept, lăsând pe blana albă ca zăpada picături strălucitoare în soarele dimineții. Acolo, în interior, a auzit cum bate rapid-rapid un mic ciocan elastic, și a înțeles că aceasta bate O INIMĂ MARE.
