Odată era un băiat pe nume Nikita. Învăța foarte prost, cu alte cuvinte era un adevărat elev cu note slabe. Și mai mult, îi plăcea să facă scandaluri: trăgea de codițele colegelor, îi păcălise pe profesori.
Într-o zi foarte caldă și însorită, prietenii lui Nikita, care erau cu trei ani mai mari decât el, l-au invitat să se joace. Îi plăcea mult ideea de a petrece timp cu elevii mai mari, pentru că toți din clasa lui ar fi fost geloși. Dar iată problema - trebuia să meargă la școală. Ce să faci - există cuvântul "trebuie". Și așa, Nikita și-a făcut portofele cu reticență și se-a îndreptat spre școală, întârziind ca de obicei la prima oră.
În acea zi, băiatul nu era el însuși. Nu făcea scandaluri și nu-i deranja pe nimeni, dar asculta pe doamna profesor Maria doar pe jumătate. Tot ora el se uita pe fereastră și prindea razele soarelui strălucitor pe față. Și-și imagina cum el și prietenii săi goneau mingea pe terenul de fotbal și el sigur câștiga. Când Nikita din nou a trecut pe lângă urechi întrebarea doamnei profesor Maria, ea a hotărât să-l ducă la director. Nu toți în școală știau că directorul era de fapt un vrăjitor bun.
El a ascultat cu atenție profesoara, care nu înceta să-l mustre pe Nikita. Dar directorul a hotărât să-i dea băiatului o ultimă șansă: în loc să cheme părinții lui Nikita la școală, a hotărât să-l pedepsească altfel. Directorul a pronunțat cuvintele magice: "Ini-bini-trali-bum!". În acel moment băiatul a dispărut. Cu vrăjitoria sa, directorul l-a transportat pe hooliganul Nikita într-o țară magică, unde poți face orice vrei.
Băiatul, fără să apuce să se sperie, și-a deschis ochii și a văzut că se află în același birou al directorului, și chiar i s-a părut că nimic nu s-a schimbat în jur. Până când doamna profesor Maria nu a spus:
Nikita este elevul meu preferat din clasă. Merită cea mai înaltă laudă din partea directorului școlii. Un băiat atât de talentat este greu de găsit!
Aveți perfect dreptate, — a aprobat directorul cu un gest din cap, — Nikita este cel mai bun elev din școală.
Surpriza lui Nikita nu avea limite. Niciodată nimeni nu-l laudase așa. Și mai important, el nu înțelegea pentru ce anume era lăudat.
Curând a venit ora să se întoarcă acasă, când Nikita aproape și-a făcut portofele, un coleg l-a oprit:
Nikita, unde te duci? — a întrebat el.
Cum adică unde? Acasă, desigur. Ce vrei tu, Stas? Ce s-a întâmplat?
Cum acasă! Asta-i bună! Noi trăim în școală, — a râs Stas.
După aceste cuvinte, Nikita a devenit palid, nici în coșmarul cel mai rău nu și-ar fi putut imagina că trăiește în școală. Apoi băiatul s-a gândit la părinți și i-a devenit foarte trist, a înțeles că nu va putea să-i vadă dacă rămâne să trăiască în clasă, cum a spus Stas. Și nu voia deloc să se despărțească de mamă și tată.
Nikita a ghicit că se află într-o lume diferită, unde totul seamănă foarte mult cu lumea în care trăiește, dar în același timp totul este cu totul altfel. Sperând să corecteze cumva situația, băiatul a alergat la director.
Ce s-a întâmplat? — a spus directorul, când Nikita a irumpat în birou fără să bată la ușă.
Di-di-director, cum mă întorc acasă? — vocea lui Nikita tremura, abia putea vorbi.
Aha, deci vrei deja să te întorci acasă? — directorul s-a uitat la băiat cu o jumătate de zâmbet, — Atunci ascultă, pentru a te întoarce acasă, trebuie să primești o notă de doi.
O notă de doi? — a întrebat Nikita, — Sigur nu vă confundați?
Crede-mă, în această lume este mai greu să primești o notă de doi decât o notă de cinci cu plus în a ta. Trebuie să înveți foarte bine lecțiile.
Nikita nu a stat pe gânduri, a alergat în clasă și a scos manualele din portofele. Băiatul nu era obișnuit să învețe și temele îi dădeau greu. Din neobișnuință, imediat uita tot ce reușea să memoreze. Dar dorința de a-și vedea părinții și de a se întoarce în lumea lui era atât de puternică, încât Nikita a învățat lecțiile toată noaptea. A doua zi dimineață era obosit și palid din cauza lipsei de somn. Nu dormise nici un minut.
Curând a sunat soneria și clasa s-a umplut de elevi, doamna profesor Maria a început lecția. Când a venit momentul să verifice temele, Nikita a ridicat primul mâna pentru a răspunde. Profesoara l-a chemat la tablă și i-a pus o întrebare. Nikita a răspuns ușor, dar nu era sigur că a spus corect, pentru că toată informația pe care o memorase în noaptea asta era amestecată în capul lui. Aștepta cu emoție ce va spune profesoara.
Bravo, se vede că te-ai pregătit. Stai jos, doi, — a spus doamna profesor Maria.
Nikita la început s-a zăpăcit, nu a înțeles de ce primește o notă de doi dacă a învățat subiectul toată noaptea. Dar când șocul a trecut, a sărit de bucurie și, mulțumind profesoarei pentru o notă atât de frumoasă, a alergat la director.
Ura! Am primit o notă de doi! Nici nu pot crede că am reușit să mă pregătesc pentru lecție! — sălta el prin birou.
Bravo, Nikita, ai muncit bine. Când vei adormi astazi, ține minte cât de plăcut este să primești note bune. Și când te vei trezi, vei fi deja acasă.
Seara, culcându-se din nou în clasă, Nikita s-a gândit la mamă și tată. A crezut că ar fi foarte bucuroși de o "notă de doi" pe care a primit-o astazi. Fără să-și dea seama, a adormit. Și deschizând ochii, și-a recunoscut camera. Nikita imediat a strigat pe mamă și tată, pentru a se asigura că este în lumea lui. Și când au venit, le-a promis că din acea zi va deveni cel mai bun elev din clasă.
Nu va fi ușor, fiul meu, va trebui să muncești mult, — a spus tatăl, îmbrățișând-ul.
Poate nu imediat, dar voi încerca! — a promis băiatul.
Și noi sigur te vom ajuta, — a spus mama.
Și apoi au venit zilele libere, și Nikita în sfârșit a putut să se joace cu prietenii și să le povestească despre aventura ciudată. Ei, desigur, nu au crezut, dar el nu a încercat să-i convingă. După plimbare, băiatul s-a apucat de lecții, pentru că voia să se pregătească bine pentru ore. Și acum el se străduiește mereu să obțină doar note de cinci.