Într-o zi, Lupișorul și-a murdărit lăbuțele sale pufoase.
Mama Lupoaică a văzut totul și i-a spus:
Puiul meu, spală-ți lăbuțele.
Nu vreau, e bine și așa.
A răspuns Lupișorul.
Lupișorul a plecat să se plimbe prin pădure și a văzut-o pe Vulpița șezând pe o poiană, jucându-se cu o minge și spunând o numărătoare:
«Mingea mea veselă și sonoră,
Unde sari tu acum afară?
Galbenă, roșie, albastră,
Nu te pot prinde, ești prea isteață!»
Vulpițo, Vulpițo, hai să ne jucăm împreună!
A spus Lupișorul.
Desigur, împreună e mai distractiv.
S-a bucurat Vulpița.
Dar ce s-a întâmplat? De îndată ce Lupișorul a atins mingea, pe ea au rămas urme de la lăbuțele lui murdare.
Nu, nu mă voi juca cu tine, ai lăbuțele atât de murdare încât mi-ai murdărit mingea mea preferată.
A spus Vulpița.
Lupișorul a mers mai departe, a ajuns la râu, iar acolo Broasca Țestoasă lansa pe suprafața apei o barcuță albă și recita o poezioară:
«Căciulă de marinar, frânghie în mână,
Trag barca pe râul ce curge grăbită.
Sar broaștele după mine calcă-n calcă,
Mă roagă: «Căpitane, ia-ne și pe noi în barcă!»
Văzându-l pe Lupișor lângă râu, Broasca Țestoasă l-a strigat:
Hei, Lupișorule, vino să te joci cu mine!
Dar de îndată ce micul Lupișor a luat barca albă în lăbuțe, a murdărit-o imediat, pentru că lăbuțele erau murdare. A trebuit să înapoieze barca Broaștei Țestoase. Lupișorul s-a întristat și s-a îndreptat posomorât spre casă.
Mămico, nimeni nu vrea să se joace cu mine. De ce?
Abia reținându-și lacrimile, a spus Lupișorul.
Vino la mine, puiul meu, o să-ți povestesc totul despre apă și săpun, și vei înțelege.
Și mama Lupoaică a început discuția.
De ce apa spală murdăria? Poate că pur și simplu o ia cu ea, așa cum râul ia o așchie aruncată? Hai să verificăm. Ține-ți lăbuțele murdare sub robinet. Au devenit curate?
Mă tem că nu. Așa nu se spală nimeni. Când ne spălăm, frecăm neapărat o lăbuță de cealaltă. Dar de ce? Pentru a șterge, a răzui murdăria. Iar când murdăria e îndepărtată, apei nu-i mai e greu să o ia cu ea. Dar aici am uitat un lucru, fără de care e greu să speli murdăria. Care este acest lucru?
Săpunul!
A răspuns Lupișorul.
Dacă ne-am spăla fără săpun, am umbla mereu cu lăbuțele murdare. Săpunul este cel mai mare dușman al murdăriei. Dar cum face asta? Hai să ne gândim. Ce săpun spală mai bine — cel care face multă spumă sau cel care aproape nu face spumă?
A continuat mama Lupoaică.
Probabil cel care face mai multă spumă.
Răspunde Lupișorul.
Corect, puiul meu. Înseamnă că totul ține de spumă! Dar ce este spuma? Privește-o cu atenție. E formată în întregime din bule mici de săpun care strălucesc în soare, din baloane mici de aer, a căror înveliș este făcut din apă. Și aceste bule prind și iau cu ele murdăria, particulele se lipesc de bulele de spumă, iar spuma e foarte ușor de clătit.
Înseamnă că bulele de săpun nu sunt bune doar pentru distracție. Ele ajută foarte mult lăbuțele și botul să devină din nou curate.
Iată, dragul meu, spală-ți lăbuțele, și atunci nimeni nu te va numi murdar și toți se vor juca cu plăcere cu tine.
I-a spus mama Lupoaică fiului ei.
Lupișorul s-a bucurat:
Am înțeles totul! Nimeni nu vrea să fie prieten cu un murdar.
Și a alergat să-și spele lăbuțele sale pufoase.
Citiți povești și veți ști întotdeauna cum să fiți nu doar curat, ci și îngrijit.
