Înțeleapta Mătușă Cârcelea, sau De ce Pădurarul nu i-a lăsat pe gazari în sat
2 102

Înțeleapta Mătușă Cârcelea, sau De ce Pădurarul nu i-a lăsat pe gazari în sat

Autor:
Poveste de autor despre Pădurar, Cârcelea, un sătuc uitat de lume din pădure și despre cum a ajuns acolo gazul, pentru copiii de vârstă școlară și părinții lor. Povestea, inspirată din folclorul popular românesc, va spune despre greutățile racordării la gaz a localităților îndepărtate de centrele așezărilor. Autoarea este Ana Popescu, elevă în clasa a VIII-a la școala din Cârcelea.

Avea cândva un loc... sau poate că nu. Nu locuia nimeni la început și nu era nimeni în pădurea de lângă pârâu. Demult, foarte demult, sau poate nu chiar de tot, crescuseră acolo doar ierburi aspre, mușchi, pini și brazi. Nu alergau pe crengile smaraldului veverițe, care își împleteau cuiburi și pânze mari și complicate până aproape de cer, nu hoinăreau prin hățiș lincșii și cerbii cu coarne mari, prădători și plini de grație și frumusețe, nu fluierau păsările, vorbind între ele chiar înainte de zori și vestind prin strigăt venirea unei noi aurore.

Liniște și pustiu era în pădure. Iar pârâul curgea mut, purtând toamna doar frunzele căzute ale sălciilor triste, aplecate deasupra apei în așteptarea primăverii.

Iarna, pârâul, bine închis sub gheață și așezat cu grijă sub a doua sau poate a șaptea zăpadă, mic și singuratic, fără nume, nu vedea urme ale nimănui: nici ale vulpii frumoase, care trecea ca o scânteie printre ramuri, nici ale iepurașului mic, care se ascundea de hoața nemiloasă a pădurii. Doar peștii înotau pe fundul tulbure, uitându-se fix la alge verzui-noroioase, aproape transparente.

Și într-o zi s-a auzit acolo zgomot de glasuri omenești, pocnet de copite pe pământul înghețat, lovituri de topor în trunchiul pinului și clipocitul gheții sparte de un târnăcop, care a intrat sub apă. În acele locuri au venit oameni. Erau puțini, poate zece-doisprezece. Purtau cojoace calde din blănuri de animale necunoscute până atunci pădurii și au început să construiască case mici pe malul râului. În prima zi au tăiat zece pini, iar cioturile se vedeau clar pe fundalul pădurii care se ridica în spatele lor.

După ce au venit oamenii, pădurea s-a umplut de viață, pe care coloniștii o aduseseră cu ei. Au început să alerge șoricei de câmp, iepurași, au zburat ciocârlii, ciocănitori și cocoși de munte, iar noaptea au început să ucidă pe ascuns bufnițele cu smocuri pe urechi, iar uneori undeva răcnea un urs trezit din somn.

Mult timp au trăit oamenii pe acele pământuri, iar așezarea s-a dezvoltat. De la bordeie atât de mici încât nu te puteai întoarce în ele, sătenii au ajuns la case cu două etaje, tăiate din brazi și pini. Mirosul de rășină le amețea capul și îi purta în trecut, când nimeni nu călcase încă în acele grădini ale raiului. Sobele fumegau, pregătind pâine gustoasă, făcută din secară crescută pe solurile roditoare, ciorbă de legume strânse toamna, pește prăjit și compot de fructe de pădure.

Și iată că într-o zi a venit în sat un om ciudat, cu o valiză mică. Deși „a venit” este spus cam tare. Dacă ai merge pe jos mii de kilometri, abia ai ajunge, și asta după mult timp. Întâi omul a călătorit cu trenul și, ascultând bătaia ritmică a roților, se gândea la misiunea lui importantă. Apoi s-a urcat pe o barcă și a adormit. Iar dimineața a trebuit să ajungă cu o mașină veche, foarte veche, până la satul acesta.

Ajuns la fața locului, a scos din valiză un caiet și un pix. Se apropia de fiecare din cele treizeci de case din sat, bătea la ușă și punea aceeași întrebare:

Bună ziua. Am venit din oraș, am o treabă în acest sat. Vă rog spuneți-mi, câți oameni locuiesc în această casă? Cu ce vă încălziți casa?

Și toți răspundeau. Unii, cu zgârcenie și într-un singur cuvânt, alții începeau să povestească o istorie lungă, dar omul, politicos, dar ferm, îi întrerupea și îi ruga să răspundă la întrebarea concretă. După ce i-a întrebat pe toți, a plecat fără întârziere.

Este un dezastru! De ce sunt gaze în casele unui număr atât de mic de oameni? a spus conducerea în timpul ședinței de gazificare.

Probabil s-au obișnuit să încălzească cu lemne. Trebuie să se reeduce, să se priceapă, toate astea... Durează mult și e greu, iar acolo sunt aproape toți bătrâni. De ce ar avea nevoie de asta?

Dar cu lemnele nu e o variantă. Trebuie să facem gazificarea. Nu se poate așa, oameni suntem! Trebuie să trăiască și ei!

Am mai încercat să facem asta, a spus ridicându-se de la locul său chiar omul care venise în sat. A aruncat pe biroul șefului un dosar și a spus: Toți cei care au răspuns de asta au dispărut în chip misterios în păduri. Se spune că acolo bântuie vreo necurăție. Nu că eu cred în forțele necurate, dar faptele vorbesc de la sine. Trebuie să ne gândim la ceva, înțeleg. Uitați-vă însă! Au dispărut cam pe vremea când se puneau țevile. Îi caută de două săptămâni, dacă nu mai mult, și nu-i pot găsi.

Bărbatul s-a așezat la loc, iar directorul general s-a gândit. S-a scărpinat în cap și, în cele din urmă, a spus gânditor, parcă cu gândul departe de acolo:

Ei bine... Vom gândi. Ședința s-a încheiat, a luat dosarul de pe masă și a ieșit din birou, târșâind puțin picioarele. După el au ieșit și toți ceilalți.

După o săptămână, din oraș a venit în satul acela o mică echipă de muncitori. Au săpat repede pământul cu lopețile, ca și cum ar fi cercetat, apoi au plecat din nou. Deși Tișka sau Grigore, unul dintre ei, a văzut și a auzit că muncitorii, pe lângă probele de sol, mai calculau ceva și vorbeau despre niște țevi.

Vai, doamne, ce se mai întâmplă și ce va fi, a oftat bătrânele și bătrânii, dar s-au întors la treburile lor obișnuite: tăiatul lemnelor, pescuitul, vânatul și tricotatul mănușilor cu șosete.

Iar copiii alergau de o sută de ori pe zi la locul unde muncitorii sapaseră cu sârguință, dar fără pricepere, și îngroparaseră un fel de bucată metalică ciudată. Toți se întrebau ce vor face, dar pentru orice eventualitate nu atingeau obiectul. Cine știe ce e, mai bine să nu te bagi. Poate e ceva important.

Și într-adevăr, după câteva zile au venit și mai mulți oameni, și în plus omul cu valiza a venit iar. Ochii îi ardeau de o idee, dar oamenii nu puteau înțelege care anume. A umblat din nou și a pus aceeași întrebare:

Spuneți-mi, cu ce vă încălziți casa?

Cu lemne, răspundeau toți, oricui i-ar fi pus întrebarea.

Am înțeles, notez, spunea bărbatul, și chiar în caiet apăreau nume și adrese.

Ce vrea de la noi? se gândeau oamenii, închizând ușa după el.

Iar el mergea fluierând încet, destul de mulțumit. Treaba lui acolo era îndeplinită, iar acum mai rămânea doar să dea rezultatele muncitorilor, care, la rândul lor, își făceau treaba: montau țevi. Multe, foarte multe țevi și țevișoare, ca niște vase, s-au întins prin toată așezarea. În cele din urmă, țevile au fost duse și sub case.

Și atunci oamenii parcă au înnebunit: au început să scoată sobele din case. Aici, oamenii nu mai suportau și s-au dus să-l lămurească pe omul cu caiet. Acesta le-a explicat tot despre gazificare, zicând că, așa și așa, gazul ajunge în case, va fi mai ușor să gătești și să încălzești. Toți s-au uitat bănuitor la el, dar au plecat. Vor afla ei mai târziu ce fel de lucru e acesta de se poartă așa de nesăbuit.

Bărbatul a vrut să plece acasă, căci locuia la un bătrân, iar plata o achita cu lemne tăiate. Atunci deodată s-a ridicat un vânt atât de tare, încât omul aproape că a fost dus de el la trei metri. A auzit pe cineva venind din hățiș, pășind atât de tare încât crengile trosneau și păsările cădeau din copaci. I s-a făcut frică omului, dar a mers mai departe. Și iată! Printre copaci sclipeau niște ochi!

În sfârșit a ieșit zgomotosul de pădure. Înalt, de vreo doi metri, cu mâinile cât copacii, cu ochi arzători, cu o gură atât de mare încât te-ar înghiți fără să observe, îmbrăcat în mușchi și ace de brad, îmbrăcat cu crengi, încât nu i se vedea fața.

Ce?! Ați prins obiceiul să speriați sătenii cu gazul! a tunat necunoscutul. Ai face mai bine să pleci de aici cu gașca ta!

C-cine sunteți? a întrebat bărbatul, bâlbâindu-se și vorbind speriat.

Cine, cine... Moș Nea Nu-știu! Pădurarul sunt.

Deci din cauza voastră dispar oamenii? a spus omul, de data aceasta mai ferm.

Da! Să nu îndrăznești să calci pe teritoriile mele! Acesta este pământul meu și pădurea mea! Iar cu gazul vostru cine va mai tăia lemne în pădure? Nimeni! Așa că întoarce-te în orășelul tău! Altfel vei pleca în pădure cu mine, vor rămâne un picior sub un tufiș, o mână sub un molid, iar capul tău fără minte îl va duce lupul, a mârâit Pădurarul și a râs, iar pinul din apropiere și-a pierdut tot acul.

Omul a dat înapoi. Părea un furnicar în comparație cu uriașul și înfricoșătorul Pădurar, care era gata să-l prindă cu brațele lui lungi și să-l ducă în taiga adâncă și întunecată.

Pădurarul a tăcut și a bătut cu piciorul-buturugă în pământ. Imediat din el au ieșit tot felul de ierburi și au început să se încolăcească în jurul picioarelor bărbatului. Iată că ierburile urcă tot mai sus, iar centura nu mai poate fi văzută...

Pădurar! Oprește-te imediat! s-a auzit din spate un glas neplăcut de babă, mirosind a mâl și a pește stricat.

Cârcelea! Să te ia dracu', babă bătrână... Ce vrei? Se uită la pământul nostru! Nu se poate așa, într-adevăr! Să piară pe pământul pentru care a venit!

Așa e, dar ascultă-mă... și nu-l mai strânge de gât, în sfârșit! Nu e vinovat, nu construiește nimic, stă în coliba lui și bea ceai.

Ierburile s-au înfipt înapoi în pământ, iar Pădurarul s-a întors spre bătrâna din mlaștină. Atunci și bărbatul a văzut-o. Păr întunecat, nespălat, parcă de veacuri, legat cu o panglică murdară, bordo-închis, creștea în smocuri. Rochia verzuie atârna în zdrențe, iar prin rupturi se vedea pielea întunecată și aspră.

Degetul cârligat arăta direct spre oaspetele nenorocit al acestui satuc blestemat. Spatele gârbovit făcea din locuitoarea mlaștinii ceva asemănător unui rac, iar ochii ei cenușii, apoși, observau cu atenție pe amândoi: omul și stăpânul pădurii.

El nu e vinovat, a repetat încă o dată Cârcelea. Pădurarul și-a dat peste ochi și, căscând, a întrebat:

Ce vrei? De ce ai venit?

Nu mai răpi oamenii. Și pe ăsta dă-i drumul. Bine fac ei.

Dar unde-i binele?! a izbucnit din nou Pădurarul. Unde s-a mai văzut asta?! Unde s-a mai auzit?! Așa, fără nicio vină...

Ascultă-mă până la capăt, în sfârșit, trunchi bătrân! a ieșit din fire Cârcelea, iar Pădurarul s-a dat puțin înapoi și, smulgând din pământ cu rădăcini cu tot, a aruncat spre ea un brad tânăr. Mlaștina s-a ferit de atacul atât de cruzi și iute, dar și-a continuat vorba:

Așteaptă, nu ai o sută de ani, nici două sute! Te prinde inima, ce faci atunci? Broaște nu mai am, le-ai mâncat pe toate, nemernicule! Ah, dacă mai pui mâna pe tine, ți-o fac eu... și Cârcelea i-a arătat pumnul Pădurarului. Acesta a tăcut și a oftat.

Vorbește, a scos din pământ o buturugă și s-a așezat pe ea, ca Gânditorul lui Rodin.

Ei aduc binele. Așa oamenilor le va fi mai ușor să gătească și să se încălzească noaptea, când e frig. Iar pentru tine și singurătatea ta...

Te vom înscrie în proiectul „Inelul Basmelor al României!” a strigat deodată bărbatul și a râs ca un nebun.

Hm, nebunule! a răspuns Pădurarul.

Nu trebuia să-l sperii, nătângule blestemat!

Ei, ei! Vorbește, dar nu te încurca în vorbe.

Iar bărbatul a continuat:

Așadar. Avem un lucru de felul ăsta: oamenii călătoresc prin țară și împărtășesc basme și tot felul de bunătăți. Și despre tine vor afla foarte mulți oameni. Și cadouri îți vor aduce, ce zici? Bine e, nu-i așa?

Bine... a prelungit Pădurarul. Dar mi-ar fi singur, cu animăluțele și păsărelele. Vreau și eu comunicare. Comu-ni-ca-re! Iar cu necuratele nu-i comunicare, ci numai luptă. Când dracii din adâncuri se înfurie atât de tare, că abia îi liniștești, când aspizii se țin de capul tău ca un netot și trebuie să-i urmărești cu făclia... o! jale! Dacă se întoarce Maara din stepele fără sfârșit, gata, s-a dus totul! Toată necurăția din râu, pădure și mlaștină se adună să o alunge!

Ascultați, a spus deodată omul, să-i notăm pe toți! Câte povești ies, vai!

Și gazul?

Îl vom aduce, cu siguranță! Oamenii vor frige pește, vor coace clătite și pâini rotunde, vor cânta din cimpoi și din fluier și vor spune copiilor povești.

Ei, ce bine-i! a chicotit Cârcelea. Că de gazul ăsta în mlaștină nu mai ai putere să respiri.

Așteptați, doamnă Cârcelea. Aveți gaz și în mlaștină?

Avem, dar vouă ce vă pasă?

Nouă ne e departe să ducem țevi de la oraș. Și aici, vedeți, e aproape, la un pas!

A-a-a, a spus în cor necuratul.

L-au lăsat pe omul acela, iar el a plecat acasă, să scrie povestea și să dea raport conducerii.

Când s-a întors din nou, l-au primit în sat ca pe un om de-al lor, și a rămas să trăiască acolo, cu o plită nouă pe gaz și cu un calorifer. Iar în oraș a mers de multe ori, spunându-ne nouă poveștile acelea, iar eu vi le-am povestit mai departe.

Cum se spune, iată că povestea s-a sfârșit, iar cine a ascultat să meargă și el să-l cunoască pe Pădurarul acela. El are multe de spus despre pământul bogat în legende și povestiri.

Basmul Înțeleapta Mătușă Cârcelea, sau De ce Pădurarul nu i-a lăsat pe gazari în sat este disponibil în format FB2 pentru telefoane, tablete, computere și e-readere.
Basme similare
Cum s-a înscris Colacul pe site-uri de întâlniri
Cum s-a înscris Colacul pe site-uri de întâlniri
Și Colacului îi este uneori singur. Așa că a decis — să mă înscriu pe un site de întâlniri. De aici a început totul. O poveste modernă educativă despre cum Colacul și-a făcut cunoștințe pe internet
5 776 3
Cum au schimbat Iepurele și Lupul cozile între ei
Cum au schimbat Iepurele și Lupul cozile între ei
O poveste modernă educativă despre cum Iepurele și Lupul au decis să schimbe cozile între ei. Oare ce va ieși din asta?
31 902 3
Povestea prințesei și dragonului
Povestea prințesei și dragonului
Un basm modern despre o prințesă care se temea foarte, foarte mult de dragonul înfricoșător. Dar într-o zi și-a învins frica și a decis să-l viziteze... Și așa a apărut un nou prieten.
12 410 4
Povestea celor trei plăcinte
Povestea celor trei plăcinte
Regele le-a cerut odată fiicelor sale să-i pregătească fiecare câte o plăcintă de ziua lui. Două dintre viitoarele prințese au îndeplinit sarcina, dar cea de-a treia a venit cu mâinile goale. Din acest basm veți afla de ce
5 402 3

Vrei să fii notificat despre basmele noi?

↑