Era odată Iarna. Și avea copii: băieții Gerul și Vântul și fetele-cântărețe Metelița, Vifornița și Viscola.
Iarna își iubea foarte mult copiii și uneori le permitea să se joace și să facă năzbâtii. Așa că micuții au devenit neastâmpărați, jucăuși, încăpățânați și imprevizibili. Le plăcea să facă ștrengării toți împreună.
Gerului îi plăcea să înghețe tot ce era în jur, să transforme totul în țurțuri și chiciură. Vântul obișnuia să se strecoare în locuri ascunse și să scoată sunete ciudate, înfricoșătoare, speriind animalele și oamenii.
Metelița, Vifornița și Viscola sunt niște șotioase adevărate. Își întreceau una alteia în a acoperi pământul cu un văl de zăpadă, smulgeau din mâinile celeilalte perne pufoase și le mutau dintr-un loc în altul. Dar uneori bunătatea se trezea în inimioarele fetelor și ele dăruiau mantii albe copacilor, acoperișurilor caselor și tot ce le ieșea în cale.
Vântul, șotronul, le tot tachina pe surorile lui: lua văluri de zăpadă și le ducea în alt loc, iar hainele albe de pe copaci și de pe case încerca să le smulgă.
Vântul iubea să danseze cu Metelița. Ei organizau adesea spectacole, mai ales acolo unde era mult spațiu: pe câmpuri și în șesuri.
Dar când Viscola și Gerul începeau să se joace cu Vântul... vai, ce se mai întâmpla! Ținutul se transforma într-un pustiu de gheață. Nu fiecare pasăre sau animal putea supraviețui acestor jocuri. Păsările cădeau de pe crengi de frig, iar în zăpadă înghețau.
Gerul și Vântul le plăcea să se certe între ei. Atunci afară începea un ger cumplit.
Micuța Viscola iubea foarte mult să cânte, iar sora ei Vifornița o acompania. Doar că fetele nu aveau voce bună: nu știau să cânte, ci doar gemeau tare, speriind oamenii cu cântecele lor lungi.
Iarna privea și tot privea la năzdrăvăniile copiilor ei și, în cele din urmă, se îndura de ființele vii. Îi băga pe copii în casă, încuia ușa, le dădea fiecăruia câte o carte în mână și îi obliga să citească.
Până nu citiți toate cărțile, afară nu vă las să ieșiți!
Atunci se încălzea afară. Soarele strălucitor începea să lumineze. Păsările, animalele și oamenii se odihneau de gerul cumplit. Iar apoi copiii Iernii fugeau din nou să se joace!