Această poveste s-a întâmplat în vremurile când școlarii scriau cu pene de gâscă, cufundând vârful ascuțit al penei în călimară. Pixurile obișnuite nu existau în acel timp. Pur și simplu nu fuseseră încă inventate.
A scrie cu pene era o ocupație dificilă. Ele scrâșneau în timp ce scriai, și dacă cufundai vârful penei prea adânc în călimară, pe hârtie putea cădea o pată.
Da-da, o pată neagră grasă, din cauza căreia puteai primi o notă proastă.
Băiatul Andrei știa cum era când o pată cădea brusc în cel mai nepotrivit loc. Trebuia să rescrie întreaga pagină. Și cum Andrei era un băiat agitat și vioi, trebuia să facă asta foarte des.
Și iată că de data aceasta, când jumătate de pagină din caiet era deja completată, de vârful penei lui Andrei s-a desprins o pată neagră mare.
Pată urâtă! Din cauza ta nu voi putea merge să mă joc cu băieții. Trebuie să rescriu totul din nou.
Andrei s-a ridicat de la masă și a alergat în bucătărie să-și spună sora mai mare despre necazul lui.
Între timp, Pata s-a uitat în jur și a văzut că nu se afla în călimară, ci pe o foaie albă de caiet. Pe liniile subțiri străluceau literele, punctele și virgulele. Toate se uitau surprinse la necunoscuta și șoapteau între ele.
Uite-uite, aceasta este Pata! Ce face ea aici?
Întrebau revoltat consoanele.
Nu seamănă deloc cu noi!
Afirmau vocalele.
Și strică toată foaia caietului!
Spuse deja tare semnul de exclamare.
Petei i-a fost foarte rău. Voia să le strige că ea, la fel ca și ele, ieșise din călimară. Doar că în ea era mult mai mult cerneală decât în ele. Dar zarvă era atât de mare, încât nimeni nu ar fi auzit-o.
Și ea a hotărât să plece din acest caiet, oriunde ar duce drumul.
Ușor, s-a mutat în caietul de matematică. Dar nici aici nu era bine-venită. Cifrele, precise și îngrijite, nu erau deloc încântate de o asemenea vecină. Oftând din cauza durerii, Pata a continuat mai departe. Și curând s-a găsit lângă un album.
Pe foaia deschisă a albumului era desenată o tablă intitulată "Cosmos". Petei i s-a oprit inima.
Cât de frumos este aici!
În desen nu erau nici litere, nici cifre, dar aici străluceau niște stele minunate pe cer. Departe era desenată planeta albastră Pământ, iar lângă ea Luna. Și era atât de grozav!
Mica Pată s-a apropiat mai mult de tablă și a întrebat:
Pot și eu să fiu cu voi?
Tabloul s-a înviorat imediat, toate obiectele s-au mișcat. Cerul negru nocturn i-a zâmbit Petei și i-a oferit un loc.
Avem foarte nevoie de tine!
I-a șoptit Universul.
Dar mă goneau de pretutindeni. Am pierdut deja speranța să-mi găsesc locul în viață!
Se plânse Pata.
Nu te descuraja niciodată. Fiecare are locul lui! Trebuie doar să-l cauți, și atunci cu siguranță vei ajunge acolo unde te vor întâmpina cu bucurie.
A sfătuit Universul.
Mica Pată era fericită. S-a împrietenit cu Stelele, cu Luna și cu planeta albastră Pământ, și a devenit o parte importantă a acestei minunate tablouri!
