Și se întâmplă uneori ca nici banii să nu aducă bucurie, spune un proverb românesc: „Banii nu fac fericirea”. Chiar și în povești, oamenii trăiesc săraci și fericiți, sau bogați și nefericiți.
Așa că și în Țara Poveștilor trăia odată un om bogat. El credea că are tot: o soție, un copil, o casă uriașă plină de slujitori și, mai ales, foarte mulți bani! Adesea se auzea spunând:
Toate necazurile mele pot fi rezolvate doar cu bani!
În aceeași țară trăia și un om sărac. El avea și el tot ce îi trebuia: o soție iubitoare și grijulie, o fiică frumoasă, care muncea fără preget ajutându-și părinții. Trăiau uniți, aproape unii de alții, și în necaz, și în bucurie. Fiica își dorea din toată inima să fie ca mama ei, căci mama era, după spusele tatălui, cea mai înțeleaptă femeie. Locuiau într-o casuță bătrânească, dar nici asta nu era o povară pentru o familie fericită, pentru că alături erau oameni dragi inimii!
Trecând cu trăsura pe lângă sărac, bogatul râdea batjocoritor și spunea:
Cum poți trăi așa?! În sărăcie nu poți fi cu adevărat mulțumit de viață. Toată fericirea stă în bani!
Dar cuvintele acestea nu-l atingeau deloc pe sărac. La fiecare astfel de discuție el răspundea:
Nu am întâlnit încă pe nimeni mai fericit decât familia mea!
Și iată că, într-o dimineață cenușie de toamnă, nenorocirea a bătut la ușa bogatului: fiica lui unică s-a îmbolnăvit. La mulți doctori au dus-o, dar toți ridicau din umeri. Lumea bogatului se prăbușea: banii s-au dovedit neputincioși în fața morții, iar fiica a murit.
Nevasta, neputând să depășească durerea, a murit și ea. Averea nu a ajutat nici aici. Și a rămas bogatul singur cu comorile lui. Acestea i s-au urât. Nicio sobă nu îi putea încălzi inima înghețată, niciun candelabru de cristal nu putea lumina lumea întunecată, chiar și casa uriașă i se părea strâmtă.
Chinuit de gânduri triste, bogatul a plecat să rătăcească prin Țara Poveștilor. Privind spre cer, a văzut o singură stea.
Ca mine, la fel de singură, ― șopti bogatul.
Fără să-și dea seama, s-a trezit lângă casa săracului. În casuța bătrânească încă ardea lumina, din horn ieșea fum. Bogatul a privit pe fereastră și i s-a strâns inima: chiar și prin geam simțea cum din casă răzbate liniștea, grija, căldura. Lângă sobă stătea săracul fericit, iar soția și fiica lui țeseau ciorapi cântând.
Bogatul a izbucnit în plâns, neputând să-și țină lacrimile. A intrat în casă, a căzut în genunchi și, plângând, a implorat:
Iartă-mă, iartă-mă! Am crezut că pot înfrunta toate greutățile cu ajutorul pungii mele. M-am înșelat amarnic. Până astăzi casa mea e plină de bani, dar sunt sărac în suflet! Lumea mea s-a golit, s-a transformat în ruine! Te rog, ajută-mă să găsesc liniștea! Ia tot, tot ce am! Îmi displace chiar și gândul la averea mea, care nu a putut salva familia mea!
În casuță s-a lăsat tăcerea, nu se auzea decât plânsul bogatului.
Nu voi primi banii tăi, ― spuse săracul cu glas ferm, ― după cum vezi, sunt mulțumit și fără ei. Dacă vrei să trăiești cu adevărat fericit, împarte-ți averea cu cei care chiar au nevoie de ea. Începe să ajuți pe cei lipsiți de sprijin și vei vedea că o simplă „mulțumesc” sinceră valorează mai mult decât toate comorile pământului! Banii nu au făcut niciodată pe nimeni fericit.
De atunci au trecut mulți ani. Bogatul a devenit prieten și oaspete frecvent al familiei săracului. Zi de zi, cu răbdare, ajută copiii orfani, văduvele și bătrânii neputincioși. Nimeni nu mai vede tristețe pe fața lui. Acum știe ce are nevoie omul ca să-și trăiască viața fără să regrete nimic!