Într-un colț îndepărtat, într-o pădure deasă și neumblată, trăia ursoaica Lenuța. Își alesese un loc liniștit și își construise o bârlogă solidă, caldă și primitoare.
Nu trăia singură. Avea trei fetițe-ursoaice: Ilinca, Mirela și Dorina. După măsura pădurii, Lenuța era considerată o mamă cu multe odrasle.
Fetițele erau vioaie și drăguțe, dar foarte neastâmpărate. Ca orice pui, erau mari amatoare de dulciuri. Ursoaica însă nu le răsfăța prea tare. Îi era greu, totul trebuia făcut singură: când să repare bârlogul, când să strângă provizii pentru iarnă. Iar creșterea puilor de urs nu este deloc o treabă ușoară.
Într-o zi, cineva a bătut la ușa bârlogului. Ilinca, Mirela și Dorina s-au rostogolit spre intrare, ca să deschidă cât mai repede, dar mama le-a spus: „Oare se cuvine ca niște copii să deschidă ușa unor necunoscuți? Ar putea să se întâmple vreo nenorocire!”
Ursoaica s-a uitat printr-un geam mic și rotund. Afară stătea Baba Cloanța, îndoită de spate. Lenuța o cunoștea bine pe bătrânică și i-a deschis imediat. Înfățișarea jalnică a bunicuței i-a speriat la început pe ursuleți, dar apoi și-au dat seama: aveau nevoie urgentă de ajutor!
Da, da, ajutor! Căci chiar și vrăjitoarele au uneori nevoie de el, darmite ceilalți...
Cloanța a trecut pragul și s-a prăbușit pe podeaua de pământ. Ursoaica s-a alarmat, iar puii s-au grăbit să o ajute. Ilinca îi șterge fruntea cu o frunză de brusture, Mirela îi maseaza călcâiul cu untură de bursuc, iar Dorina o hrănește cu linguriţa cu ceai de urzici și zmeură.
Primind cu recunoștință toate îngrijirile și după câteva înghițituri din băutura binefăcătoare, Baba Cloanța și-a revenit.
Sunt salvată. Sunt vie. Mulțumesc! a șoptit bătrânica.
Dar urșii nu înțeleseseră nimic. Atunci Cloanța a spus același lucru în limba ursilor, iar ei au început s-o îmbrățișeze pe bătrânica uscățivă.
Baba Cloanța arăta într-adevăr foarte rău. Obosită de atâta singurătate, se îmbolnăvise de o boală numită „sindromul tristeții și al plânsului fără motiv”. Ursoaica Lenuța i-a propus să locuiască împreună cu ei și să se mai tămăduiască.
Mă bucur să rămân la voi, dragii mei, a răspuns Baba Cloanța în șoaptă.
Fetițele au fost în culmea fericirii. Au sărit și au dansat, apoi s-au apucat să pregătească prânzul.
Tu, Cloanță, trebuie să-ți recapeți puterile și să ții urgent dieta ursească, a spus Lenuța. Plăcinte cu nucă, supă de ghinde, mămăligă, terci de pin, gem de corn, gem de zmeură și ceai cu miere și măceșe. Mâncarea noastră a pus pe picioare multe vietăți din pădure. Este un remediu dovedit!
Baba Cloanța a trăit în familia de urși fără griji și necazuri, odihnindu-și inima și sufletul. A încetat să mai plângă, s-a înfrumusețat și s-a întinerit. Puii Ilinca, Mirela și Dorina aveau grijă de ea ca de o bunică adevărată. Și apoi, într-o zi, Baba Cloanța a spus:
Lenuța, mulțumesc pentru bunătatea ta! Acum sunt complet sănătoasă! Vă invit pe puii tăi să mă viziteze. Voi avea grijă de ei!
Bine, să meargă, a spus ursoaica, apoi s-a adresat fetițelor: dar purtați-vă frumos și ajutați-o pe bunica în toate!
Așa că Baba Cloanța și ursuleții au ajuns la coliba pe picioare de găină. Lângă colibă trăia un ciot pe nume Ghimpe. Era viu și putea vorbi. Le-a urat bun venit oaspeților și a cerut să i se dea puțină sevă de stejar.
Din primele zile, Dorina, Ilinca și Mirela au început să învețe muzica. Cloanța le-a arătat să cânte din fluier și din tamburină, iar ciotul Ghimpe să cânte. Bătrânica le repeta că fiicele trebuie să fie ajutoare bune pentru mamele lor. I-a arătat cum să coacă pișcoturi cu zmeură, să fiarbă acadele din sevă de arțar și dulceață de corn.
Într-o zi, Baba Cloanța a dus puii în pădure și a luat cu ea un cărucior. Pe drum le-a spus:
Când eram foarte mică, străbunica mea mi-a dezvăluit o mare taină a ursilor.
Ce taină, mai exact? au răcnit în cor Ilinca, Mirela și Dorina.
Cloanța s-a așezat pe un buștean, a ațintit ochiul stâng, a privit în jur și a început:
Iată care... Demult, de tot demult, ursul era... om!
Nu se poate! au strigat ursuleții.
Ba se poate! Nu degeaba privirea ursului e atât de omenească! Și merg foarte bine în două picioare. Pe vremuri, oamenii și animalele vorbeau aceeași limbă, simplă și complicată în același timp. Pentru mine, ursul e ca omul! Îi iubesc foarte mult!
După poveste, Baba Cloanța i-a dus pe ursuleți în zmeurișul din apropiere. Au umplut repede coșurile.
Acum să mergem în pinetul meu! a strigat Cloanța.
Ilinca, Mirela și Dorina abia țineau pasul cu bunicuța.
Hai, adunați conuri! Și alegeți-le pe cele mai mari!
Iar aici e mărul meu frumos! Veniți repede! Vrea să vă ofere fructele lui sucoase și parfumate! Și nu-i tot... trebuie să-i ajutăm pe mama voastră cu proviziile de iarnă. Ea e singură și e greu. Mergem la plantația tânără de arțari. Anul trecut am cules acolo o recoltă mare de morcov sălbatic!
Mulțumim, bunica Cloanța, ne plac foarte mult rădăcinoasele! au ciripit micile ursoaice. Au săpat morcovul sălbatic atât de sârguincios, încât bunicuța a rămas uimită.
Bravo! Ați adunat mulți morcovi! Sunteți niște eroine! le-a lăudat bătrânica. În sfârșit, căruciorul era plin până sus cu darurile pădurii.
Acum, dragele mele, e timpul să mergeți la mama. Vă așteaptă acasă azi. Vă ajut să cărați cadourile, dar pe drum trebuie să mai trecem pe la poiana mea albă.
Ursuleții au tras căruciorul, iar Cloanța îl împingea din spate, ca să le fie mai ușor.
Trecând printr-o pădurice mică, având în față o poiană, călătorii au simțit un parfum minunat... În fața lor se întindea un covor de lăcrămioare! Albe-albe, ca un nor pufos uriaș!
Acestea sunt florile mele preferate! Înfloresc aici și primăvara, și vara, și toamna. Culegeți câte un buchet și dați-l mamei ursoaice. Mai întâi se va bucura de ele, apoi, când se vor ofili, din ele se poate face un minunat tonic pentru inimă. Inima mamei trebuie să fie perfect sănătoasă! a spus Baba Cloanța.
Ilinca, Mirela și Dorina au cules lăcrămioare. Se bucurau de frumusețea florilor albe și respirau aroma delicată a acestei minuni a naturii. Deodată, Baba Cloanța a ieșit în mijlocul poienii și a început să strige spre cer niște cuvinte ciudate. Apoi a bătut din palme de șapte ori, și în mâinile ei a coborât un norișor. Bătrânica l-a strâns din toate părțile, iar din el a început să cadă ploaie. Ploua doar peste poiana cu lăcrămioare.
Minune, minune! Ce minune! strigau micuțele.
Când udatul s-a terminat, Baba Cloanța a lăsat norul să plece, iar el s-a întors pe cer.
Pe drum trecem pe la coliba pe picioare de găină, le-a poruncit Cloanța ursuleților. Trebuie să-i mai dau Lenuței ceva.
Bătrânica a încărcat în cărucior un butoi cu nectar de flori. Acolo a pus și un butoiaș cu sevă de arțar, pentru acadele.
După un timp, Baba Cloanța, Ilinca, Mirela, Dorina și căruciorul cu daruri ale pădurii au ajuns lângă bârlogă. Ursoaica s-a repezit să-și îmbrățișeze odraslele și să mulțumească prietenei pentru darurile generoase.
Ce vorbești, ce vorbești! murmura Cloanța. Binele se întoarce împătrit! Cel care îi ajută pe alții își găsește și el ajutor! Iar valorile sunt aceleași pentru toți: și pentru oameni, și pentru locuitorii pădurii!