Treceau zilele una după alta, animalele trăiau viața lor de dinainte, fără să observe nicio schimbare după vizita în pădurea lor a corbilor-deputați. Dar într-o noapte, în pădure s-a dezlănțuit o furtună. În cer fulgerau trăsnete, ploua torențial. Valuri furibunde de apă s-au revărsat în pădure, distrugând tot în calea lor. Smulgeau copacii cu rădăcini cu tot, spălau văile, rupeau tufișurile. Dimineața, trăsnetele au încetat să mai fulguie. Furtuna trecuse.
Soarele s-a eliberat din îmbrățișarea norilor uzi, iar valuri de lumină s-au revărsat în pădurea spălată de apă. Pe crengile rupte de furtună au strălucit picături de rouă, iarba culcată de vântul puternic s-a ridicat. O picătură solitară de ploaie a alunecat pe scoarța neagră a unei crenguțe subțiri uscate și s-a oprit pe vârful ei, gata să cadă în orice moment. Picătura strălucea, jucând în toate culorile curcubeului.
Animalele au început să iasă cu grijă din căsuțele lor și priveau cu groază imaginea distrugerilor care li se înfățișa. Acest lucru le-a determinat să se adune din nou pe poiană pentru a discuta problema stringentă a grămezii de gunoi și lichidarea urmărilor furtunii.
Locuitorii pădurii, triști și supărați, s-au îndreptat spre marginea poienii la adunare. Și ce au văzut acolo? Gunoiul împrăștiat de vânt și spălat de ploaie se întinsese și mai departe și ocupa o suprafață de două ori mai mare decât înainte. Panica i-a cuprins pe animale, dar Lupul, liderul curajos și rapid al haitei, a propus să se apuce ei înșiși activ de făcut ordine, fără să se bazeze pe ajutor din exterior.
În acel moment, de sub grămada de gunoi s-a auzit un pufăit întrerupt și un foșnet, toți au amuțit. Și după câteva secunde, din mormanul de crengi aruncate și frunze uscate, a ieșit murdar și obosit bunicul Arici. Animalele au rămas uimite, iar Vulpița s-a repezit să-i scuture din țepi măruntișurile uscate, conurile și tot restul gunoiului care se agățase de țepi în timp ce Ariciul ieșea din morman.
Bunicul Arici părea gânditor și nedumerit.
Le-a povestit locuitorilor pădurii:
Adânc sub gunoi se află ceva mare și strălucitor, greu și neobișnuit. Ajutați-mă să-l scot!
Animalele s-au interesat, ce putea fi oare?! În ajutorul Ariciului au venit Mistreții. Ei, cu rîturile și colții lor, s-au descurcat fără prea mult efort cu această sarcină. Nu au trecut nici două minute și din sub grămada de gunoi au scos o oglindă veche uriașă într-o ramă solidă de stejar, pe picioare sculptate și strunjite. Animalele au rămas mască! Ce minune! Ce descoperire!
Oglinda era foarte murdară, dar Rații spălători s-au oferit să o curețe și să o spele. Spălând cu grijă și ștergând oglinda până la uscat, Rații au predat-o înțeleptului Arici. Și iată că oglinda a început să strălucească și să lumineze de curățenie și prospețime, fără nicio pată sau urmă, apărând în fața mulțimii.
Văzând o astfel de frumusețe, locuitorii pădurii adunați la întrunire au decis în unanimitate să instaleze oglinda pe una dintre butuci în mijlocul poienii. Ca fiecare care trece pe acolo să poată vedea oglinda și să-i admire frumusețea. Zis și făcut!
Ziua se apropia de apus, se apropia seara. Animalele au decis să plece acasă, dar dintr-o dată, din crengile dese ale celui mai înalt copac s-a auzit: „Hu-u, hu-u!" S-a trezit bătrâna și înțeleapta Bufniță. Ea a mai strigat o dată prelungit: „Hu-u, hu-u!", și, aruncând o privire atentă cu ochii ei uriași, ca niște farfurii, în jos, a observat și mulțimea de animale, și oglinda instalată pe butuc în mijlocul poienii.
Bătând din aripi, Bufnița a făcut un cerc deasupra poienii și a aterizat pe buturuga unde se afla oglinda. Privind pe toți cei adunați cu o privire pătrunzătoare și semnificativă, a ridicat aripa dreaptă în sus, atrăgând o atenție deosebită asupra ei.
Bufnița-Cap-Mare a ținut un discurs:
Acum patru ani, în ajunul campaniei electorale, această oglindă a jucat un rol decisiv la alegerile pentru parlamentul pădurii. Ea poate arăta fără greș cui îi va surâde norocul. Și pentru asta trebuie să te uiți în ea și să rostești discursuri legate de angajamentele asumate în fața alegătorilor.
Și ce a început aici! Fiecare dintre cei adunați s-a simțit dintr-o dată special, demn să fie candidat la deputat. Pentru a da promisiuni în fața oglinzii s-a format o coadă uriașă.
Primul a ieșit Lupul. Simțind sprijinul haitei în spatele lui, și-a îndreptat umerii, și-a dat jos grimasa sălbatică de pe bot și a spus cât mai politicos posibil:
Domnilor, mă consider cel mai demn candidat la aceste alegeri. Sunt capabil să rezolv toate problemele și chestiunile curente ale locuitorilor pădurii, sunt cel mai puternic și mai influent, aveți încredere în mine și veți trăi frumos.
Iar din oglindă dintr-o dată s-a uitat la el... Ursul.
Următoarea s-a apropiat Vulpea. S-a uitat la ea în oglindă, și-a foșnit coada, și-a ridicat urechile, a zâmbit dulce și a început să vorbească, ca și cum ar fi cântat:
Dacă mă veți alege, voi organiza aici un coteț de găini. Găinile vor răscoli grămada de gunoi și vor începe să ne facă ouă de aur. Și fiecare dintre voi va trăi mai sățios și mai bogat. Voi face tot posibilul să vă asigur tuturor o viață și o bătrânețe fără griji. Ca la apusul drumului vostru nimeni dintre voi să nu ducă lipsă de nimic. Doar votați pentru mine și viața voastră se va schimba în bine!
Vulpea s-a mai uitat o dată în oglindă și s-a dat înapoi cu groază de ea, pentru că a văzut în ea nu propria reflectare, ci din nou reflectarea... Ursului.
Iar în acel moment era deja împinsă de următorul orator, și acesta era Păunul. El și-a deschis coada de o frumusețe neobișnuită, și-a ridicat capul grațios în sus, și-a scos pieptul înainte. Și, înainte de a-și începe discursul, s-a mai admirat câteva minute pe sine în oglinda veche.
Prieteni, frumusețea, după cum știți cu toții, este o forță teribilă, frumusețea va salva lumea! Vă promit că voi face ordine în pădure, voi face totul frumos, strălucitor. Împreună vom amenaja colțuri confortabile de odihnă pentru copii și adulți, vom atârna felinare prin pădure pentru iluminarea locurilor greu accesibile. Căci totul trebuie să fie frumos și colorat, ceea ce ne lipsește în viața de zi cu zi. Votați pentru mine și veți avea fericire și binecuvântare.
A început el.
Păunul s-a uitat din nou în oglindă și... o, groază! Acolo a apărut reflectarea Ursului...
Se însera. Amurgul din adâncul pădurii năvălea asupra poienii unde se ținea adunarea. Animalele obosiseră puțin de aceste dezbateri. Nu mai știau căruia dintre candidați să creadă și căruia nu. Iar fiecare dintre cei care vorbiseră era ferm convins că tocmai el a făcut o impresie demnă asupra electoratului.
Copleșită de gândurile sale, fiecare parte nici măcar nu a observat cum din tufișurile de mărăcini a apărut o umbră, și cineva a început să înainteze încet, cu pas greu, dar sigur, spre poiană. Trosnetul unei crengi i-a scos pe toți animalele din stupoare, în tăcere sunetul crengii rupte a răsunat deosebit de tare. Uitându-se spre zgomot, l-au văzut pe Ursul Brun apropiindu-se de ei.
Ei, ce? V-ați vorbit destul?
A mormăit el nemulțumit.
V-ați admirat destul în oglindă? Ha-ha-ha! Iar voi, animale proaste, ați ascultat toate astea, ați dat din cap aprobator, ați dat din cap. Și...? Așa că, toți ați avut aici minutul vostru de glorie și ajunge! Oglinda o iau eu, nu mai aveți ce căuta aici să vă ocupați de prostii. Ați văzut toți cine se reflecta mereu în ea? Deci puterea și autoritatea vor fi în labele mele definitiv și irevocabil! Rețineți, doar eu, Ursul Brun, sunt cel mai strălucit și demn reprezentant al puterii.
Scena mută nu a durat mult. Animalele au înțeles că această decizie nu se discută și s-au împrăștiat liniștite pe la casele lor. Iar grămada de gunoi nestrânsă stă încă pe poiana pădurii și doar crește în dimensiuni.
